Peste 20.000 de posturi vacante la nivel național

Peste 20.000 de posturi vacante la nivel național
22 august 2016 Printează articolul

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici şi centralizate de Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), la nivel national sunt vacante peste 20.000 de posturi. Din totalul celor 21.315 de locuri de muncă, cele mai multe, peste 3.000, sunt în Bucureşti, Capitala fiind urmată de Ilfov, Timiş, Argeş etc., iar cele mai puţine sunt în judeţele Mehedinţi, Bacău şi Botoşani.

Situaţia locurilor libere pe judeţe

Situaţia locurilor de muncă vacante în fiecare judeţ, respectiv Capitala, este următoarea: • Bucureşti – 3.864. • Ilfov – 1.329. • Timiş – 1.178. • Argeş – 1.170. • Vâlcea – 829. • Iaşi – 981. • Arad – 967. • Dolj – 792. • Sibiu- 764. • Giurgiu – 704. • Harghita – 646. • Alba – 633. • Hunedoara – 628. • Braşov – 526. • Bistriţa-Năsăud – 510. • Cluj – 496. • Satu Mare – 489. • Bihor – 416. • Neamţ – 416. • Maramureş – 392. • Olt – 342. • Călăraşi – 282. • Galaţi – 273. • Mureş – 242. • Buzău – 219. • Brăila – 207. • Gorj – 198. • Vaslui – 192. • Covasna – 165. • Prahova – 144. • Vrancea – 143. • Suceava – 139. • Constanţa – 133. • Caraş-Severin – 132. • Tulcea – 131. • Ialomiţa – 126. • Teleorman – 122. • Sălaj – 113. • Dâmboviţa – 90. • Bacău – 78. • Botoşani – 67. • Mehedinţi – 47.

Muncitorii pentru asamblarea pieselor, cei mai căutaţi

Cele mai multe locuri de muncă oferite la nivel naţional sunt pentru muncitor necalificat la asamblarea/montarea pieselor (1.243), agent de securitate (1.102), lucrător comercial (870), muncitor necalificat în industria confecţiilor (774),confecţioner asamblor articole textile (773), manipulant mărfuri (763), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (573), femeie de serviciu (501), vânzător (474), muncitor necalificat la ambalarea produselor solide şi semisolide (445).
Persoanele care vor să ocupe un loc de muncă trebuie să se adreseze agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă, ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.
Oferta locurilor de muncă se actualizează în timp real şi poate fi vizualizată pe site-ul http://www.card-profesional.ro. Oferta actualizată înseamnă, propriu-zis, că se pot viziona, pe judeţe, câte locuri de muncă vacante sunt în meseria respectivă. Pentru a afla adresele angajatorilor, trebuie însă contactate agenţiile teritoriale.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu