Divorțul la notar – simplu, discret și rapid

Divorțul la notar – simplu, discret și rapid
14 martie 2016 Printează articolul

Poate că vă veți întreba, de ce să divorțați la notar și nu la judecătorie, mediator sau primărie ? Ei bine, o întrebare bună și care va primi răspunsurile ce vă vor convinge că este mai bine, dacă tot ați ajuns în situația dificilă și nefericită de a divorța, să alegeți un birou notarial. Divorțul la notar este simplu, discret și rapid. Procedura divorțului poate fi îndeplinită și de către notarul public, având avantajul unor costuri mai reduse si finalizării divorțului într-un termen de 30 de zile, ceea ce nu se întamplă în situația cauzelor depuse instanțelor, primăriei etc. Costul procedurii de divorț în fața notarului public este de minim 500 de lei+TVA. Pentru a se putea soluționa procedura de divorț în fața notarului public, este necesar ca părțile să fie de acord cu privire la toate aspectele care privesc divorțul.

La ce notar mergem ?

Deși, așa cum spuneam mai sus, procedura divorțului poate fi îndeplinită și de către notarul public, trebuie să știți că nu puteți merge la orice notar public din România. În cazul procedurii de divorț, este competent notarul public care are sediul biroului în circumscripția judecătoriei în a cărei rază teritorială se află locul încheierii căsătoriei sau ultima locuință comună a soților. De exemplu, dacă v-ați căsătorit în localitatea Constanța dar v-ați mutat în alt oraș și, să spunem, ați avut ultimul domiciliu comun în Sectorul 3 al Capitalei, puteți să vă adresați, pentru a divorța, fie unui notar public din Constanța, fie unuia din București.

Divorțul, în doar două întâlniri

Divorțul la notar se finalizează în două întâlniri, care se derulează pe parcursul a 30 de zile. Prima întâlnire este cea în care se depun documentele și se înregistrează dosarul de divorț, iar cea de-a doua este cea în care se soluționează dosarul, prin emiterea certificatului de divorț. Este necesar consimțământul părților cu privire la desfacerea căsătoriei, consimțămând care trebuie să fie liber și neviciat, în caz contrar notarul public respingând cererea de divorț. Între cele două întâlniri se acordă un termen de 30 de zile, termen de reflecție, în care parțile pot să se răzgândească.

Cererea de divorț, și prin mandatar

Legea prevede că, în fața notarului public, soții trebuie să se prezinte personal pentru depunerea cererii de divorț, precum și, ulterior, în cadrul procedurii pentru stăruința lor în cererea de divorț și exprimarea consimțământului. Prin excepție, cererea de divorț se poate depune la notarul public și prin mandatar cu procură autentică, aceasta cuprinzând toate mențiunile necesare la depunerea cererii. Procura de reprezentare pentru înregistrarea cererii este o procură specială care trebuie să cuprindă faptul că părțile își exprimă consimțământul liber cu privire la desfacerea căsătoriei, faptul că nu au copii minori, iar în situația în care au copii minori, care sunt aceștia, faptul că nici unul dintre soți nu este pus sub interdicție și nu a solicitat altei autorități desfacerea căsătoriei. Procura va cuprinde și care este locuinta comună a soților și care vor fi numele pe care le vor purta după divorț. In situația în care există copii minori, procura va cuprinde faptul că există acordul soților pentru exercitarea în comun a autorității părintești, va cuprinde cu care dintre părinți vor locui minorii și la ce adresă, se vor preciza care vor fi contribuțiile la cheltuielile de creștere, educare, învățărură și pregătire profesioanlă a copiilor și modalitatea în care se vor păstra legăturile cu părintele separat de copil. De asemenea, orice alte aspecte care privesc înțelegerea soților referitoare la copiii lor minori vor fi trecute în procură.

Prezența obligatorie a soților, la întâlnirea finală

Dacă la depunerea cererii de divorț una dintre părți poate fi absentă pe motiv că este plecată din țară, de exzemplu, la întâlnirea finală este obligatorie prezența ambilor soți.
Reprezentarea prin procură, așa cum s-a arătat mai sus, nu poate fi făcută decât la momentul inițial al depunerii cererii. La implinirea termenului de reflecție, părțile trebuie sa fie prezente, nefiind permisă reprezentarea (acest lucru este valabil doar în cazul divorțului prin instanța de judecată).
Dupa cum se poate observa, deși se poate depune cererea de divorț prin procură, aceasta trebuie sa fie foarte detaliată și să cuprindă toate elementele cererii de divort, în caz contract procura neputând fi utilizată.
Soluția pentru persoanele care lipsesc din țară perioade lungi, de exemplu unul dintre soți lucrează în străinătate, venind numai ocazional pentru perioade mai scurte de 30 de zile, este sa facă o procură pentru înregistrarea cererii. Imediat ce soțul care lipsește din țară și vine doar ocazional a făcut procura poate pleca iarăși din România, dar trebuie să asigure că la împlinirea termenului dat de notar, în dosarul de divorț, va fi prezent la biroul notarial sesizat cu cererea de divorț pentru a se putea emite certificatul de divorț.

Articol pus la dispoziție de către Uniunea Națională a Notarilor Publici din România

  Categorie:
adaugă comentariu

11 comentarii

  1. aprilie 10, 22:04 #1 Ovidiu Marina

    Informatiile oferite sunt cat se poate de bine venite. Apreciez toate explicatiile si informatiile oferite.

    Reply to this comment
  2. decembrie 12, 00:46 #2 Alex Stan

    Divortul trebuie sa fie urmat neaparat de partaj sau se poate face si mai tarziu?

    Reply to this comment
    • iulie 25, 18:37 aida

      Partajul se poate face si la o data ulterioara divortului. Trebuie sa va intelegeti cu partenerul in aceasta privinta.

      Reply to this comment
  3. ianuarie 18, 00:38 #3 Valentin Ionescu

    Va multumesc pt informatiile oferite in materia custodiei copiilor si pensiei de intretinere.

    Reply to this comment
  4. februarie 11, 22:57 #4 Andrei Simolescu

    Pot sa fiu obligata sa intretin financiar pe fostul sot? Este normal asa cva?

    Reply to this comment
    • iulie 25, 18:41 aida

      Depinde in ce situatie va aflati si cum ati incheiat casatoria. Daca ne trimiteti cateva detalii suplimentare referitor la casatoria dvs. va putem oferi si raspunsul corect.

      Reply to this comment
  5. februarie 11, 23:38 #5 Maria Stamate

    Divortez si vreau sa intreb daca partajul trebuie facut deodata cu divortul sau se poate face la o alta data.

    Reply to this comment
    • iulie 25, 18:39 aida

      Partajul se poate face ulterior divortului. Trebuie sa va intelegeti cu partenerul si la notar sau la tribunal, depinde ce varianta alageti, veti specifica faptul ca impartirea bunurilor se va face ulterior actiunii de divort.

      Reply to this comment
  6. februarie 11, 23:46 #6 Popa Ionescu

    Informatiile oferite sunt cat se poate de bine venite. Apreciez toate explicatiile si informatiile oferite.

    Reply to this comment
  7. iulie 05, 23:51 #7 Ciprian Stirbei

    Divortul trebuie sa fie urmat neaparat de partaj sau se poate face si mai tarziu?

    Reply to this comment
    • iulie 25, 18:12 aida

      Daca decideti sa faceti partajul mai tarziu nu este nici o problema. Divortul nu este conditionat de partaj, partajul putandu-se face si dupa ce ati divortat.

      Reply to this comment

Adaugă comentariu