Congresul notarilor publici. Pregătirea profesională continuă și siguranța financiară, principalele teme

Congresul notarilor publici. Pregătirea profesională continuă și siguranța financiară, principalele teme
29 noiembrie 2017 Printează articolul

La congresul notarilor publici, pregătirea profesională continuă şi siguranța financiară au fost principalele teme. Lucrările celui de-al XIV-lea congres al Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, care s-au desfășurat la București, în perioada 23-26 noiembrie a.c., au fost găzduite de Centrul de conferințe Auditorium Pallady şi au reunit peste 400 de notari publici din toată țara, reprezentanţi ai întregului corp profesional. Organizatorii, Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România şi Camera Notarilor Publici Bucureşti, au marcat cu acest prilej o aniversare importantă pentru profesie: 22 de ani de activitate susţinută sub auspiciile practicii  notariale moderne în serviciul cetățenilor, comunității şi statului, într-o societate liberă, democratică.

În cuvântul de deschidere, domnul Dumitru Viorel Mănescu, președintele UNNPR, a reiterat misiunea actualei conduceri, respectiv ”consolidarea continuă a notariatului român în direcția asigurării stabilității, demnității și progresului profesiei prin adaptarea continuă a activității notariale la progresul tehnologic şi utilizarea extensivă a noilor tehnologii; asigurarea unui standard înalt al deontologiei profesionale şi siguranța financiară a notarilor publici.”

Invitaţi din străinătate

La eveniment au participat înalți oficiali, invitați de marcă din ţară şi din străinătate, prieteni statornici ai notariatului român. Au onorat cu prezenţa domnul Tudorel Toader, Ministrul Justiției; doamna Gabriela Firea, Primar General al Capitalei; domnul Robert Negoiță, primarul sectorului 3 şi domnul Cătălin-Aurel Giulescu, director împuternicit în cadrul Direcției pentru Evidența Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din Ministerul Afacerilor Interne.

Pe lista oaspeţilor străini s-au aflat personalităţi din lumea notariatului european şi internațional: domnul José Manuel Garcia Collantes, președintele Consiliului Notariatelor din Uniunea Europeană; domnul Daniel-Sedar Senghor, Președinte Onorific al Uniunii Internaționale a Notariatului; domnul Pierre-Luc Vogel, Președinte onorific al Consiliului Superior al Notariatului Francez;  domnul Pierre Becque, notar onorific;  domnul Alain Moreau, notar onorific şi reprezentantul Camerei departamentale a notarilor Charente-Maritime, Membru al Consiliului Superior al Arhivelor din Franţa;  domnul Fabrice Laevens, notar în cadrul Camerei departamentale a notarilor din Pas-de-Calais; domnul Chimene Pottiez, notar în cadrul Camerei departamentale a notarilor din Pas-de-Calais; domnul Tamás Molnàr, notar în Debrecen, reprezentantul Camerei Notarilor din Ungaria; domnul Valeriu Eșanu, notar în Montcornet şi delegatul Consiliului Superior al Notariatului Francez pentru relaţia cu Notariatul Român; domnul Raul Rădoi – Secretar General, Consiliul Notariatelor din Uniunea Europeană.

Notariatul din Republica Moldova a fost reprezentat de doamnele Tatiana Ungureanu, Adelina Florea şi Lilia Burac.

 

 

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu