Ce sancţiuni le pregătesc parlamentarii parcagiilor ilegali

Ce sancţiuni le pregătesc parlamentarii parcagiilor ilegali
30 octombrie 2017 Printează articolul

Când vor afla ce sancţiuni le pregătesc parlamentarii, parcagii ilegali se vor gândi de mai multe ori înainte de a le cere şoferilor taxă de parcare. Probabil că vi s-a întâmplat uneori să căutaţi o parcare în centrul oraşului, să nu găsiţi, dar un individ binevoitor să vă înlesnească un loc bun, pentru care însă vă cere o taxă. Dacă nu plăteşti, rişti să îţi găseşti maşina zgâriată sau lovită. De multe ori, poliţia ridica din umeri, pentru că nu avea o bază legală prin care asemenea indivizi să fie pedepsiţi.

O iniţiativă liberală

Ei bine, în Parlament a fost depusă o iniţiativă legislativă care prevede închisoare de la şase luni la 15 ani pentru asemenea indivizi. Nu numai aceştia vor fi sancţionaţi, ci şi cei care înlesnesc o asemenea afacere. Legea vrea astfel să destructureze reţelele mafiote create în jurul acestui “business”.

Trebuie semnalat că iniţiativa pe seama acestui proiect de lege a fost depusă în primăvara acestui an de parlamentarii liberali Alina Gorghiu şi Ovidiu Raeţchi. Acest demers a primit azi raport de adoptare, cu unanimitate de voturi, din partea Comisiei juridice a Senatului.

Gravitatea faptelor

Viitorul act normativ prevede o serie de sancţiuni în funcţie de gravitatea faptelor săvârşite.

”Perceperea unei taxe pentru parcare, în orice mod şi cu orice titlu, de către o persoană care nu are autorizare în acest sens sau care nu are cel puţin un drept de folosinţă asupra spaţiului respectiv se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 1 an”.

Altă prevedere din proiect arată că ”dacă taxa se percepe pentru un spaţiu proprietate publică sau privată a statului, a unei unităţi administrativ teritoriale sau a oricărei persoane juridice care deţine în proprietate, administrează sau exploatează bunuri proprietate publică, pedeapsa este închisoarea de la 9 luni la 2 ani”.

Există situaţii în care un şofer nu vrea să dea bani unui asemenea administrator de parcare. Dar e posibil ca infractrul să exercite presiuni asupra şoferului. În acest caz, cel care apelează la constrângere va fi pedepsit cu închisoare de la trei la zece ani. Dacă fapta de constrângere e săvârşită asupra unui minor sau a unei persoane cu dizabilităţi, pedeapsa pentru infractor va fi de până la 15 ani.

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu