Ziua Culturii Naționale. Eminescu, sărbătorit de românii din Irlanda

Ziua Culturii Naționale. Eminescu, sărbătorit de românii din Irlanda
15 ianuarie 2018 Printează articolul

Ziua Culturii Naţionale nu a trecut neobservată în străinătate, Eminescu fiind sărbătorit şi de românii din Irlanda. Sărbătoarea în memoria marelui nostru poet nemuritor a avut loc astăzi, la Dublin, la sediul Ambasadei României la Dublin şi s-a tradus printr-o manifestare culturală de amploare, cu titlul ”Cu Eminescu în gând și-n fapte”.  Evenimentul, care s-a desfăşurat în premieră la sediul misiunii diplomatice, s-a bucurat de sprijinul comunității române din Dublin. Programul cultural, care a inclus prezentări despre viața și opera lui Eminescu, recitări, în special din opera Luceafărului poeziei românești, momente muzicale și de dans și lucrări de artă plastică inspirate de poezia eminesciană, a fost realizat de copii din Clubul copiilor români din Dublin, coordonatoare fiind doamna profesor Camelia Cazacu. Au fost prezenţi și elevi din instituțiile de învățământ din Capitala Irlandei (”Hartstown Community School”, ”Colaiste Pobail Setanta”, ”Castlenock Community College”, ”St. Mary’s Primary School”, ”Family Resource Centre”), instituţii în care a fost preluat Cursul de limbă, cultură și civilizație românească (susținut de Ambasada României și Institutul Limbii Române), elevi îndrumați de doamna profesor Anca Borzași.

Aproape de ţară 

Timp de câteva ore, copiii şi părinţii prezenţi au fost aproape de ţară, peste tot răsunând spiritul românesc, spiritul patriei mamă. De altfel, când te uiţi la copiii români, de la mic la mai mare, majoritatea îmbrăcaţi în portul românesc, printre ei fiind chiar câteva fete şi câţiva băieţi care au cântat la tulnic, simţi că nu suntem pierduţi de tot, ca popor, că încă mai simţim româneşte, că însă suntem români şi mai avem identitate naţională.

Nu în ultimul rând, manifestarea a beneficiat și de sprijinul Bisericii Ortodoxe Române ”Sf. Columba” din Hartstown, Dublin, care a organizat o slujbă de pomenire a poetului național, la 14 ianuarie 2018.

Doamna Manuela Breazu, Ambasadorul României în Irlanda, s-a referit la semnificația Zilei Culturii Naționale, mai ales pentru românii care se află departe de țară și fac eforturi deosebite pentru menținerea identității culturale și lingvistice, a legăturilor cu țara de origine. De asemenea, Ambasadorul României a evidențiat semnificația sporită a sărbătoririi Zilei Culturii Naționale, mai ales că vorbim de  Ziua Culturii Naționale în anul Centenarului Marii Uniri.

In încheierea manifestării, Ambasadorul României a înmânat diplome tinerilor care au participat la programul cultural și a adresat felicitări părinților prezenți și profesorilor coordonatori.

Uneori, cum a fost acum Ziua Culturii Naţionale, chiar trebuie să ne amintim cine suntem, unde ne sunt rădăcinile, cine ne sunt  scriitorii de suflet, scriitorii neamului nostru, scriitori deja universali.

 

Sursa foto: Ambasada României la Dublin

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu