Studiu: România fără dinţi

Studiu: România fără dinţi
19 martie 2016 Printează articolul

Un studiu recent, intitulat „România fără dinţi”, arată că starea de sănătate dentară a românilor este extrem de proastă, iar situaţia nu se va îmbunătăţi în lipsa unor măsuri concrete venite şi din partea autorităţilor.

După vîsrta de 20 de ani, cel puțin un dinte lipsă

Cu o igienă dentară precară şi fără un program naţional de profilaxie în domeniul sănătăţii orale, românii încep să îşi piardă dinţii înainte de a împlini 20 de ani. După această vârstă, mai bine de jumătate dintre români au cel puţin un dinte lipsă, iar problemele se accentuează după 45 de ani.
Potrivit studiului „România fără dinţi”, unul dintre principalii vinovaţi este lipsa prevenţiei: oamenii ajung târziu şi foarte târziu în cabinetul medicului stomatolog, iar rezolvarea problemelor, acolo unde este posibilă, este costisitoare şi de lungă durată. De asemenea, apar tot mai multe infecţii generalizate la tinerii de 30, 40 de ani, greu de imaginat într-o ţară în care există peste 12 mii de cabinete stomatologice private.

Statistici sumbre

Studiul „România fără dinţi” arată că 9 din 10 pacienţi au peste 25 de ani, vârstă la care unele dintre problemele stomatologice sunt deja ireversibile şi pot genera o pierdere masivă şi rapidă a danturii.
Astfel, 33% dintre români şi-au pierdut deja 3 dinţi până la 40 de ani, iar 1 din 20 are nevoie de implanturi fie pe o arcadă, fie integral, dinţii din zonele respective fiind irecuperabili sau absenţi.
Mai puţin de 2% dintre părinţii români îşi duc copiii la dentist înainte de împlinirea vârstei de 7 ani, iar între 8 şi 18 ani procentul urcă sensibil, până la 3%. În condiţiile în care mai mult de 70% dintre copiii români de până la 12 ani au carii, controlul de rutină rămâne mai degrabă o teorie.
Din totalul pacienților clinicilor de stomatologie, 65% sunt femei, ceea ce face ca profilul pacientului român care apelează la servicii stomatologice să fie următorul: femeie, între 25 şi 40 de ani, cu 2 dinţi lipsă.

Impotența sistemului sanitar

Situația arată astfel și din cauza faptului că în școli numărul cabinetelor stomatologice este foarte redus sau chiar deloc și tarifele percepute la stomatolog nu sunt deloc de neglijat. Să ne amintim că înainte de 1989, când erai elev, cel puțin în școlile de la orașe, chiar dacă nu voiai tot trebuia să ajungi la dentistul școlii și ți se rezolvau toate problemele cu dantura. Apoi, întreprinderile de mari dimensiuni aveau, de asemenea, cabinete stomatologice la care accesul salariaților era gratuit.
De altfel, în situația în care asigurările de sănătate nu acoperă lucrări uzuale, nu trebuie să ne mai mirăm că starea de sănătate a românilor în materie de dantură este foarte proastă. Și aceasta, în situația în care asigurări de sănătate se plătesc inclusiv pentru veniturile obținute din chiriii, de exemplu. Cu alte cuvinte, răspunsul permanent al autorităților, cum că nu sunt bani suficienți în sănătate este neadevărat. Ori banii sunt prost gestionați, ori sunt aruncați pe lucruri inutile și foarte multe comisioane. Pe de altă parte, dacă tot s-au irosit banii pe cardurile de sănătate, în realitate niște cartoane care sunt mai mult inutile și fac viața și mai amară pacienților din cauza blocării permanente a sistemului, măcar ar trebuie să fie folosite cu cap. În sensul că pacientul care nu a folosit în anul respectiv nici un bănuț pe sănătate, din asigurarea sa, măcar să poată opta pentru un serviciu de stomatologie. Dar interesele guvernanților sunt altele, nicidecum pentru sănătatea românilor, cei care i-au ales și din banii cărora trăiesc și-și fac și averi.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu