Sesiune specială: bacalaureatul olimpicilor

Sesiune specială: bacalaureatul olimpicilor
07 aprilie 2016 Printează articolul

Componenţii loturilor olimpice şi absolvenţii de liceu care susţin examenul de admitere în universităţile din străinătate vor putea susţine examenul de bacalaureat mai devreme, în sesiunea specială: bacalaureatul olimpicilor.

Perioada de înscriere

Calendarul sesiunii speciale a examenului de bacalaureat pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale care se pregătesc pentru competiţiile internaţionale sportive sau pe discipline, precum şi pentru absolvenţii de liceu care susţin admiterea în universităţile din străinătate în aceeaşi perioadă cu examenul naţional de bacalaureat a fost aprobat prin ordinul nr. 3.602/07.04.2016.
Sesiunea specială se va desfăşura între 14 şi 27 mai, la Braşov, comisia judeţeană de bacalaureat a Inspectoratului Şcolar Judeţean Braşov urmând să steabilească unităţile de învăţământ care vor găzdui centrele de examen şi de evaluare pentru această sesiune.
Pentru susţinerea bacalaureatului în această sesiune specială, candidaţii trebuie să se înscrie în zilele de 14 şi 15 mai.

Calendarul probelor

Probele de evaluare a competenţelor se vor desfăşura după următorul calendar:
•16-17 mai – evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română/limba maternă; •18-19 mai – evaluarea competenţelor digitale;
• 20-21 mai – evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională;
• 23 mai – limba şi literatura română, probă scrisă;
• 24 mai – proba obligatorie a profilului, probă scrisă ; • 25 mai – proba la alegere a profilului şi specializării, prpobă scrisă;
• 26 mai – limba şi literatura maternă, probă scrisă. Afişarea primelor rezultate, la sediul unităţilor de învăţământ care vor organiza această sesiune specială, va avea loc în data de 26 mai (până la ora 18:00). Candidaţii nemulţumiţi de notele primite pot depune contestaţiile tot în data de 26 mai, între orele 18:00-20:00. În data de 27 iunie vor fi soluţionate contestaţiile şi, totodată, afişate rezultatele finale.

Condiţii de participare

Pentru a participa la acestă sesiune specială, elevii trebuie să se afle într-una dijn următoarele două situaţii:
• participă la loturile olimpice şi la competiţiile sportive şi artistice internaţionale care se desfăşoară în perioada sesiunii normale a examenului de bacalaureat;
• susţin examenul de admitere la universităţi din străinătate şi trebuie să facă dovada că:
a) au fost acceptaţi, în etapa preliminară, la universităţile din străinătate care le solicită pentru înscriere diploma de bacalaureat, înainte de finalizarea examenului naţional de bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2016;
b) probele de admitere sunt programate în acelaşi timp cu probele examenului de bacalaureat, sesiunea iunie -iulie 2016.
„Elevii care susţin examenul de bacalaureat în sesiunea specială îşi vor asuma întreaga răspundere pentru parcurgerea integrală a materiei din care vor fi elaborate subiectele de examen. De asemenea, conducerea unităţii şcolare din care provine candidatul răspunde de încheierea situaţiei şcolare a acestuia în timp útil”, se precizează într-un comunicat al Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCŞ).

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu