Permise auto. Mai multe ghişee şi prelungirea timpului de lucru cu publicul

Permise auto. Mai multe ghişee şi prelungirea timpului de lucru cu publicul
06 noiembrie 2017 Printează articolul

Mai sunt şi veşti bune pentru români, acum fiind vorba de reforme la permisele auto, anume mai multe ghişee şi prelungirea timpului de lucru cu publicul.

Reducerea timpului de aşteptare la ghişee, mai puţine drumuri făcute de oameni pentru prcedurile birocratice. Iată de ce, începând de azi, Serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a permiselor se reorganizează. Aşa anunţă Prefectura Municipiului Bucureşti.

Două schimburi

Primul aspect semnalat este acela că serviciul va funcționa în două schimburi. Primul, de la 8:00 la 16:00, programul efectiv de lucru cu publicul fiind de la 8:00 până la 15:30. Al doilea schimb va fi de la 11:30 la 19:30, programul efectiv de lucru cu publicul fiind în intervalul 11:30 – 19:00.

Se observă  suprapunerea celor două schimburi între 11:30 şi 15:30. Autorităţile spun că în acest interval e cel mai mare aflux de cetăţeni. Ca atare, între aceste ore va fi la ghişee un număr sporit de funcţionari.

Cât priveşte ghişeele, numărul acestora va fi de cel puţin 25 pe tot parcursul zilei de lucru, în ambele schimburi.

Poşta

A nu se uita, aşa cum am anunţat deja de zilele trecute, că eliberarea documentelor, în speţă a permiselor auto, se poate face fără să mai veniţi la ghiuşeu. Veţi primi acasă, prin poştă, aceste documente. Asta e valabil începând cu data de 1 noiembrie.

Program pentru obţinerea permisiului auto

Pe de altă parte, cetățenii care doresc obținerea un permis de conducere trebuie să ştie că programul referitor la examinarea teoretică este după cum urmează :

  • Marți, între 8:00 și 19:00.
  • Miercuri, între 08:00 şi 16:00.
  • Joi între 8:00 şi 16:00.

Proba practică se poate susţine în oricare dintre zilele lucrătoare. Există 22 de examinatori care pot prelua zilnic 300 de candidaţi.

Concluzii

„Obiectivele acestor măsuri sunt scurtarea timpilor de așteptare la ghișeele SPCRPCIV, eliberarea documentelor de înmatriculare, atât în cazul persoanelor fizice, cât și al persoanelor juridice în maxim 48 de ore, programarea la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere în maxim o lună de la data promovării probei teoretice”, se arată în comunicatul de presă al Prefecturii Munisipiului Bucureşti.

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu