De la 1 noiembrie, permisele auto se trimit prin poştă

De la 1 noiembrie, permisele auto se trimit prin poştă
01 noiembrie 2017 Printează articolul

Potrivit unui comunicat al Ministerului Afacerilor Interne,  de la 1 noiembrie permisele auto se trimit prin poştă. Măsura este valabilă pentru bucureşteni şi locuitorii judeţului Ilfov, care vor primi acasă, prin poştă, permisele de conducere. Această procedură a intrat în vigoare de la 1 noiembrie 2017. Aşadar Direcţia Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor va trimite prin poştă aceste acte. Este o măsură prin care se doreşte evitarea aglomeraţiei la ghişeele instituţiei. Această procedură se aplică deja în celelalte judeţe din ţară. Bucureştiul şi Ilfovul se înscriu şi ele, în final, în acest nou sistem de relaţionare cu cetăţenii.

Ce spune comunicatul oficial

„Solicitanţii vor primi înscrisuri doveditoare înlocuitoare cu drept de circulaţie, permisele de conducere urmând a fi trimise la adresa menţionată în termen de două zile lucrătoare. Persoanele care nu doresc să primească documentul prin curier au opţiunea de a-l ridica personal. Măsura se va aplica şi în cazul candidaţilor declaraţi ”ADMIS” la proba practică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere, fără a mai fi necesar ca aceştia să se deplaseze la sediul Serviciilor Publice Comunitare Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor”, arată comunicatul de presă al MAI.

 

 

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu