Gaudeamus. Omul care oferă cărţilor a doua nemurire

24 noiembrie 2017 postat de aida Printează articolul

Gaudeamus este locul unde am întâlnit omul care oferă cărţilor a doua nemurire. Despre cărţi, în marele concert al literelor de la Gaudeamus, am stat de vorbă cu un restaurator de la Muzeul Scriitorilor din Târgovişte. Ce înseamnă tot acest univers, doamnă Tatiana Bălăşescu?

Sub impresia penei de gâscă 

Discuţia se desfăşoară în spaţiul recreat al unei clase de şcoală veche, cu pene de gâscă şi foi de hârtie care aşteaptă degete iscusite, după ce ai înmuiat vârful alb al duioşiei în cerneala albastră, odihnită în călimară.  M-am aşezat în una dintre băncile din care a plecat, demult, generaţia prichindeilor de pe la 1800. Mă iscălesc, aşa cum nu credeam că pot s-o fac, cu forme inteligibile, mari, rotunde, în comparaţie cu fuga pixului din notiţele caietului meu. Aproape că nu mai aud vacarmul din jur. Banca, peniţa, foaia, toate acestea îmi răspund la întrebarea cu care începusem conversaţia. Ce este o carte? E liniştea din redescoperirea sufletului.

Oboseala paginilor

Paginile obosesc, dacă au fost legate între ele cu destul de mult timp în urmă, încât să fi fost parcurse de zeci de generaţii. Hârtia are nevoie să fie îngrijită, spălată, în unele părţi chiar reconstruită, dacă e cazul. Trebuie să ai multă răbdare cu ea, pentru că nu întotdeauna a dat peste stăpâni miloşi. Ba dimpotrivă, a fost ţinută în arşiţa soarelui ori în întunericul umed al vreunei hrube. Dar chiar şi răguşite, tuşind a praf şi supurând ceară ori murdare amprente, cărţile tot nu se lasă şi vor să-ţi şoptească despre vremurile vechi în care au văzut pentru prima oară lumina zilei. Deschizi nu numai cufărul plin cu idei, dar şi pe cel al liniilor şi culorilor, întruchipând ambianţa în care vechii cărturari au însămânţat conştiinţele.

Un altfel de şantier

Cu ce începeţi atunci când treziţi cărţile din letargie? Cu desprăfuirea. Urmează curăţarea chimică. „Sunt pete de ceară care rămân în structura hârtiei”, aud de la expert. Solvenţii organici sunt folosiţi în acest scop. Vor fi, la rându-le, îndepărtaţi prin spălare. Acolo unde există spaţii lipsă, găuri mai pe româneşte, se completează cu hârtie japoneză. Ea are la bază fibra naturală, asemănătoare cu materia din care erau construite, dacă pot spune aşa, volumele din urmă cu câteva secole. Tocmai acele tehnici pe care azi le-am considera rudimentare, în obţinerea hârtiei din materii prime naturale, au fost capabile să asigure cărţilor nemurirea. „Dacă nu ar fi fost făcute din fibre naturale, nu ar fi rezitat atât de mult”, iată o concluzie. Deci volumele de azi, din hârtia asta industrializată, nu au nici pe departe şansa de a prinde următorul secol. Sunt aprobat de interlocutoarea mea.

Câteva detalii tehnice

Mă întorc la metoda japoneză, pentru a vorbi puţin despre tehnica sandvişului. Se iau două „felii” pentru a încadra rana care trebuie acoperită. Acestea se lipesc între ele cu un adeziv special. Pare uşor din ce v-am relatat, dar veţi avea imaginea de ansamblu dacă vă spun că pentru o carte se poate munci multe luni la rând. Depinde de numărul de pagini. Se lucrează cu fiecare filă în parte. E ca şi cum ai merge pe urmele scriitorului din trecut, pentru a reface, milimetru cu milimetru, suportul concluziilor sale.

Fişa de restaurare 

Tatiana Bălăşescu e dedicată, încă din 1992, acestei pasiuni. Nu-i spun muncă, pentru că ar fi prea puţin, în comparaţie cu acele calităţi care se cer unui restaurator. Acuitatea vizuală, simţ volumetric, delicateţe, răbdare. Şi, nu în ultimul rând, să te fi hărăzit Dumnezeu cu această chemare. Are o fişă de restaurare unde trece, atent numerotate, toate lucrările, cărţi sau documente, cărora le-a dat o nouă viaţă în toţi aceşti ani. Ştie precis, sunt 200 la număr. Multe dintre ele din secolul al XVII-lea. De curând a început să lucreze la „Cazania” Mitropolitului Varlaam, considerând că refacerea acestei opere de căpătâi pentru neamul românesc va fi o întreprindere de anvergură, întinsă pe durata unui an.

Luminoasa expoziţie

Să luăm aşadar aminte la Muzeul Scriitorilor din Târgovişte. Unde putem descoperi zidirile în piatra conştiinţei realizate de cei ce au deţinut cândva cheia viitorului. Mi se dau câteva exemple, dintr-o multitudine, ale operelor lui Enăchiţă Văcărescu, Udrişte Năsturel, Vasile Cârlova, Grigore Alexandrescu, Ion Heliade-Rădulescu, Alexandru Vlahuţă, Ioan Alexandru Brătescu-Voineşti. Ultimul nume are încărcătura gazdei, pentru că tocmai în casa acestui neîntrecut povestitor a fost amenajată luminoasa expoziţie. Tot ce mai trebuie să se întâmple de acum încolo, spune doamna Bălăşescu în încheierea scurtei noastre conversaţii, este un singur lucru. Esenţial pentru fiecare dintre noi. Să citim. Cărţi.

Foto: Dan Gheorghe