Sărbătorile de iarnă. Tradiţii de Crăciun din România şi din Europa

22 decembrie 2017 postat de aida Printează articolul

Sărbătorile de iarnă, pe care le aşteptăm cu toţii în fiecare an, înseamnă obiceiuri.  Astăzi vă prezentăm ceea ce numim tradiţii de Crăciun din România şi din Europa. Dacă ar fi să definim Crăciunul, atunci se poate spune că există cel puţin două variante. Una e legată de momentul când anumite tradiţii sunt scoase din lada de zestre a culturii tradiţionale. Alta însă ţine de comuniunea sufletească şi de acel moment în care ar trebui să ne oprim din gălăgia cotidiană şi să ne întoarcem la noi înşine.

Ce se întâmplă cu adevărat

Sigur că acestea sunt doar nişte deziderate, din ce în ce mai infime, pentru că vedem ce se întâmplă în jurul nostru. Crăciunul a devenit tot mai mult un fel de sărbătoare culinară. Toată lumea aleargă după cumpărături, în timp ce doctorii trag un semnal de alarmă, să nu mâncăm şi să nu bem mai mult decât ne poate cuprinde burta, pentru că apoi de la bal putem ajunge foarte repede direct la spital.

Insule de autenticitate

Cât priveşte obiceiurile de la sate, şi aici e o mare problemă. Că de oraşe nu mai poate fi vorba. La oraş totul aproape a fost pierdut. Cetele de colindători pe care le vedem printre blocuri sunt doar simple echipe de zgomote, fără nicio legătură cu tradiţia. Dar să ne întorcem la sate, pentru că şi aici situaţia e din ce în ce mai albastră. Sunt zone, de pildă în Transilvania, în Bucovina sau în Oltenia în care mai poţi să găseşti azi insule de autenticitate. Acolo oamenii ies din proprie iniţiativă în uliţa mare şi colindă. O fac din dragoste pentru portul lor popular şi în numele înaintaşilor lor. Aceea e tradiţia vie, făcută din suflet, de oameni care nu sunt organizaţi de nimeni, ci o fac din proprie iniţiativă. Pentru sufletul lor.

Spectacole pentru turişti

Etnografii trag un semnal de alarmă, de mai mult timp, asupra unor spectacole de colinde puse în scenă de pensiuni şi hoteluri. Acestea nu mai au nicio legătură cu adevărata tradiţie. Sunt făcute numai pentru delectarea turiştilor, care oricum nu îi bagă prea mult în seamă pe colindători, fiind peste măsură de preocupaţi cu ceea au în faţa lor, pe masă.

Lipseşte povestea

Din păcate, am ajuns azi în situaţia de a vorbi mai mult la timpul trecut despre obiceiuri. Cum sunt cele de iarnă, de pildă. Asta se întâmplă din cauză că lumea din prezent nu mai cunoaşte povestea din spatele fiecărui ritual. Pe vremuri, părinţii şi bunicii explicau copiilor de ce trebuie să faci anumite lucruri înainte de sărbători. Ca să fie bine pentru casă, pentru sănătatea şi speranţa de mai bine a oamenilor, pentru ca animalele şi păsările din ogradă să fie, la rândul lor, sănătoase în anul ce vine, pentru ca ogorul să fie rodnic. Şi, nu în ultimul rând, pentru ca satul în integralitatea lui să fie apărat de duhurile rele şi de orice alt duşman.

În şcoală nu se face aproape nimic

Azi, în schimb, oamenii nu mai cunosc toate aceste poveşti şi legende din spatele fiecărui ritual. Nu mai ştiu de ce trebuie să-l aplice, să-l respecte după tiparul lăsat moştenire din bătrâni. Dacă nu ştiu, atunci nu mai respectă aceste lucruri. Aici ajungem la marea problemă de care tot vorbesc etnografii de mulţi ani încoace. Anume necesitatea ca în programa şcolară să fie introdusă cultura tradiţională. Dar nu în forma opţională, ca acum, când în majoritatea şcolilor nu se aplică, ci să facă parte din disciplinele de bază, cele obligatorii. Aceasta ar fi o metodă eficientă de a încerca revigorarea sufletească a poporului român.

Harta obiceiurilor, tot mai mică

Altfel, în fiecare an, de Crăciun, de pildă, dar şi de Paşti, şi cu ocazia altor mari sărbători, vedem cum aria de aplicare şi de respect faţă de tradiţii se tot restrânge. Şi oftăm patriotic după ce am avut şi nu mai avem. Sau, în cel mai bun caz, răsfoim cărţi, dar şi filele Internetului, ca să găsim acolo exemplificarea unei lumi care şchioapătă din ce în ce mai tare.

Sfatul străinilor

Ne bucurăm  văzând străini care vin la noi în ţară şi rămân uimiţi de tradiţiile care încă mai supravieţuiesc în Maramureş, în Bucovovina, în stale din Apuseni ori din Oltenia. Dar nu prea înţelegem avertismentul pe care oaspeţii din întreaga Europă ni-l dau de fiecare dată când poposesc pe meleagurile noastre. Anume să păstrăm aceste bogăţii, unice pe bătrânul continent. Nu o dată am auzit eu însumi fel şi fel de străini, oameni simpli ori specialişti în artă şi folclor, care ne avertizau pe noi, românii, să nu facem aceeaşi greşeală pe care multe alte ţări din Europa, în special cele din vest, au făcut-o cu zeci de ani în urmă, de-a lăsa să se piardă sau chiar de a distruge vechile obiceiuri şi meşteşuguri. Totul în numele ideii că vechiul trebuie înlocuit de industrializare şi tehnologizare. Modernul e bun, nimic de zis, dar nici trecutul nu trebuie dat la o parte. Asta ar trebui să reţinem. Dacă ne mai pasă…

Câte case, atâtea obiceiuri

Dar hai să lăsăm atmosfera aceasta peesimistă şi să vedem ce se întâmplă pe cuprinsul României în preajma Crăciunului. Sunt o serie de oaze ale tradiţiei care te fac să-ţi tresalte inima de bucurie.

Transilvania

Vom vedea, pentru început, ce se întâmplă în satele Transilvaniei. Aici au fost şi încă mai sunt, din fericire, măcar în unele locuri, nişte oiceiuri absolut fascinante.

Satele Maramureşului sunt străbătute acum de colindătorii care umblă din casă în casă cu „Steaua” şi cu „Capra”, primind de la gospodari nuci, mere şi covrigi.

Un obicei aparte este „Jocul Moşilor”, despre care se crede că are la bază vechile ceremonii cu măşti din nopţile de priveghi, ritual din vechime de cinstire a morţilor. După ce au colindat toată noaptea, tinerii iau bicele şi ies pe uliţele satului. „Moşii” poartă o mască din blană de cornute şi bat la uşile oamenilor pentru a le ura un an mai bun.

Tot în partea asta de ţară este „Viflaimul”, teatrul popular unde e recreat momentul apariţiei magilor şi al păstorilor care prevestesc naşterea lui Iisus. La acest spectacol participă între 20 şi 30 de tineri, întruchipând personaje biblice precum Maria, Iosif, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, păstorii, cei trei crai de la Răsărit, ostaşii, moartea, dracul, moşul, străjerul.

Unii oameni încă mai leagă şi azi, în Ajunul Crăciunului, pomii fructiferi cu paie, să fie roditori în anul care vine. Superstiţioşii ung cu usturoi vitele, în special la coarne, ca să alunge spiritele rele.

Butea feciorilor

În satele de pe Valea Târnavei există încă „butea feciorilor”. Cetele de băieţi strâng, încă din zilele de post, butelci pline cu lichid bahic. Pentru petrecrea din ultima săptămână a anului. Ceata are nişte reguli complicate. Fiecare membru îşi ştie rolul, de ghirău, ajutor de ghirău, jude, pârgău mare, pârgău mic. Aici se cântă un colind despre care se spune că ar avea 2.000 de ani, care se intitulează „Împăratul Romei”. Cântecul descrie naşterea lui Iisus, petrecută în timpul împăratului roman Octavian Augustus. Colindătorii arată momentul venirii celor trei magi de la Răsărit cu darurile lor, aur, smirnă şi tămâie.

Uimitorii Apuseni

Munţii Apuseni sunt un adevărat patrimoniu naţional, prin tradiţiile încă vii din aceste locuri. Sau cel puţin aşa sperăm să fie. Dar hai să vedem ce se întâmplă ori se întâmpla cândva în ultima duminică de dinaintea Crăciunului. Atunci are loc „Crăciunul fiarelor” sau „Noaptea lupilor”. În zorii zilei, un flăcău „neînceput”, deci neînsurat, e trimis la marginea satului. Aici, cu o seară înainte, fetele au atârnat într-un pom măşti care reprezintă duhurile pădurii. Flăcăul alege una şi devine „vârva” satului. Este o personificare a lupului, considerat ocrotitorul pădurii şi al vânatului. Băiatul porneşte prin sat, însoţit de o ceată. În calea lor nu are voie să iasă nicio fată sau femeie, pentru că se spune că aceasta va fi bântuită tot anul de lupi. Bărbaţii îi primesc în curte pe flăcăi, îi servesc cu băutură şi cu bucate alese.

În satul Limba, judeţul Alba, se păstrează „Piţăratul”, un vechi obicei a cărui denumire vine de la „piţărău”. Acesta e colacul pe care copiii îl primesc când merg la colindat. Colacul e făcut din aluatul rămas de la pâine sau cozonaci.

Un obicei precreştin

În Ilva Mare, comună din Bistriţa-Năsăud, pornesc pe uliţe „belciugarii”, în ajunul Crăciunului. Tinerii sunt costumaţi în capră, soldat, urs, preot, jandarm, doctor, mire şi mireasă, interpretând în fiecare gospodărie o mică scenetă. Se spune despre acest obicei că e de dinainte de creştinism, iar casele astfel colindate vor avea parte de bogăţie în anul care vine.

Un obicei din 1895

La Sălişte, în judeţul Sibiu, există un obicei pe care etnografii îl apreciază ca apărut în anul 1895. În seara de Ajun, feciorii, constituiţi deja în cete, colindă toate casele satului, îmbrăcaţi în costumele populare specifice acestui loc. Nu e gospodărie să nu fie vizitată de tineri, care umblă astfel prin localitate până dimineaţa. Cetele se adună în prima zi de Crăciun în biserică şi tot satul, adunat aici, ascultă cum cântă feciorii.

Întâlnirea cetelor

Cetele din Mărginimea Sibiului, dar şi cele de peste munţi, din Vâlcea şi Argeş, se adună în a patra zi după Crăciun la întrunirea junilor, în Sălişte. E normal că vin şi cetele de la sud de Crapaţi, pentru că ciobanii din Mărginime au trecut munţii cu sute de ani în urmă, cu tot cu mioarele lor, aducând cu ei şi obiceiurile din străbuni. Cetele îşi prezintă la Sălişte jocul propriu, obiceiul pământului, după care se prind cu toţii în Hora Unirii. Şi despre această adunare spun specialiştii în folclor că se ţine tot din 1895. A avut o pauză de zece ani după Al Doilea Război Mondial.

Moldova

Sunt unele gospodării din Moldova unde oamenii încă mai pun în casă, în anumite locuri, busuioc, maghiran şi bumbişor, purtător de noroc. Bucatele tradiţionale din carne de porc, tobă, caltaboşi, cârnaţi, piftie, sarmale sau poale-n brâu sunt preparate de seară. Tradiţia spune că femeile nemăritate îşi pot vedea ursitorul dacă pun într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, câte un pic din toate mâncărurile.

Turtele bucovinene

În unele sate din Bucovina se fac turte de Crăciun care sunt păstrate până la primăvară. Atunci sunt puse între coarnele vitelor, în prima zi de arat. Colacii trebuie să fie rotunzi ca Soarele şi Luna. Pe de altă parte, în ajunul Crăciunului femeile ascund fusele de la furca de tors şi pun o piatră în cuptor, să ţină şerpii departe de gospodăria lor. Dar acesta e un obicei tot mai puţin ştiut şi respectat de tineri.

Cetele de colindători inundă şi satele Bucovinei, în special. Feciorii se îmbracă în costumele lor tradiţionale, cu sumane sau cojoace şi cu căciuli împodobite cu mirt şi muşcate. Mai sunt, în unele locuri, şi cetele de mascaţi, întruchipând „babe şi moşnegi”, transmiţând prin joc şi gesturi urări pentru anul care vine.

Oltenia

Ar trebui să începem aici cu “a fost odată”, pentru că nu se ştie câţi mai respectă azi un asemenea ritual. Sunt sate ale Olteniei unde cândva, aşa se scrie în cărţile etnografice, avea loc, în casă, „scormonitul în foc”. Toţi membrii familiei, adunaţi în jurul focului, dădeau cu nuiaia în focul din sobă şi spuneau:

„Bună dimineaţa lui Ajun/ Că-i mai bună a lui Crăciun/ Într-un ceas bun/ Oile lânoase/ Vacile lăptoase/ Caii încurători/ Oamenii sănătoşi/ Să se facă bucatele, porumbul, grâul”.

Jocul piţărăilor

„Piţărăii” îşi fac auzit glasul în satele din Valea Jiului. Jocul şi cântecele lor semnifică sacrificiul adus divinităţii drept mulţumire pentru rodnicia holdelor şi a pomilor. Numai bărbaţi sunt piţărăi, copii sau adolescenţi. Ei sunt organizaţi în cete, îmbrăcaţi în haine populare. Se  adună în noaptea dinaintea Ajunului pentru a împodobi steaguri cu clopoţei, năframe multicolore, ciucuri şi coroniţe de flori pe care le agaţă de prăjini de câţiva metri lungime. Alaiul porneşte apoi să colinde fiecare casă.

Banat

În localităţile de pe Valea Almăjului, din Banatul montan, colindătorii iau câte un băţ din lemn de alun, încrustat în coajă sau afumat la lumânare. Băţul e lovit de podeaua casei, alungând astfel duhurile rele. Cu alunul se alungă şerpii şi norii cei negri, de furtună, gospodăria fiind ferită astfel de rău şi aducând-i prosperitate. În faţa colindătorilor sunt aruncate boabe de grâu şi porumb. Boabele acelea se iau apoi şi sunt amestecate cu seminţele pe care le vor pune în brazdă, la primăvară, ca recolta din noul an să fie bogată. Dar iarăşi vorbim la timpul trecut. Pentru că în multe locuri asemenea obiceiuri au dispărut ori sunt pe cale de a fi uitate.

Dobrogea

În satele de la poalele Munţilor Măcinului cetele de feciori aduc cu ele „Oleleul”. E un personaj păgân la origini. El intră primul în gospodărie, dă roată cetei de colindători de două-trei ori, apoi o veghează, în timp ce restul tinerilor cântă. „Oleleul” are misiunea de a speria duhurile rele. El e îmbrăcat în cojoc din piele de oaie şi e înarmat cu un buzdugan şi cu o sabie din lemn. Costumul său are beteală, clopoţei şi tălăngi. „Oleleul” bate în pământ cu piciorul, în timp ce tălăngile şi clopoţeii răsună. Astfel spiritele rele sunt ţinute departe de gospodărie.

Moşoii din Luncaviţa

Tot în nordul Dobrogei, în comuna Luncaviţa, îşi fac apariţia „moşoii”. Aceşti colindători cu măşti colorate sunt o emblemă a localităţii. Moşoii întruchipează spiritul strămoşilor veniţi pe lumea asta ca să alunge spiritele rele din calea naşterii lui Iisus, vestind totodată anul cel nou, la care adaugă urările pentru sănătate şi belşug. Moşoii au un costum făcut din blană, lung până la pământ şi măşti din tărtăcuţe la care se adaugă panglici colorate, coarne de berbec, flori şi mărgele.

Europa şi obiceiurile ei. Câte mai sunt

Întreaga Europă răsună de Crăciun, fiecare comunitate având tradiţii mai mult sau mai puţin spectaculoase. Atâtea câte au mai rămas.

Germania 

Se spune despre bradul de Crăciun că ar fi apărut în Germania, cu sute de ani în urmă. Brazii ar fi fost atunci împodobiţi cu prăjituri, mere, alune şi bastoane de zahăr, pe care, evident, copiii le mâncau.

Dacă vorbim de Germania, să spunem că aici există un ornament care se pune în vârful bradului. Se numeşte “Rauschgold Angel” şi e făcut din beteală. De Crăciun există o figurină din fruncte de casă, pe care gospodinele o fac. Fiecare pune ce doreşte în compoziţie, dar în general se folosesc smochine şi prune, toate acestea fiind uscate. Silueta reprezentând un om e îmbrăcată într-un costum popular bavarez.

Elveţia

În Elveţia există un sat. Gimmelwald, unde casele devin ele însele obicte îmbrăcate în decoraţiuni. Comunitatea respectă această tradiţie. Mai mult decât atât, de la un an la altul sunt alte decoraţiuni şi toată lumea respectă o anumită linie care a fost hotărâtă mai întâi de oameni.

Spania

Spaniolii dau startul sărbătorilor odată cu loteria naţională, “El Gordo”, adică pe româneşte “Grasul”, desfăşurată pe 22 decembrie. Este considerată cea mai mare loterie din lume. Premiile cumulate ajung la câteva miliarde de euro.

Zilele de 5 şi 6 ianuarie aduc cele mai mari bucurii pentru copiii spanioli. Cei trei Magi, nu Moş Crăciun, oferă celor mici cadouri. Tot atunci au loc parade în diverse localităţi, anunţând venirea magilor. Comunitatea întreagă se adună în jurul acestor ceremonii.

Franţa

Francezii nu pun accent pe bradul de Crăciun, ci pe aşa-numitul “crèche”, în fapt reconstituirea, la scară mică, a grajdului în care Iisus a venit pe lume. Familia despachetează, cu o săptămână înainte de Crăciun, micile figurine din argilă, a căror denumire e “santons”. Ele personifică oamenii satelor franceze, de la primar şi doctor până la profesor sau brutar. Grajdul e ornamentat cu crengi şi iarbă din propria grădină.

Grecia

Grecii au un cu totul alt element al Crăciunului, nu bradul, ci un bol din lemn atârnat de tavan cu o sârmă. În bol se pune apă, iar în apă o crenguţă de busuioc. Crenguţa e înfăşurată în cel mai important lucru din acest angrenaj, anume crucea. Femeia casei, mama, ia crucea asta în fiecare zi şi o înmoaie în apa din bol, apoi stropeşte fiecare cameră. Astfel spiritele rele vor fi ţinute departe de acest sălaş.

O concluzie

Dincolo însă de toate diferenţele de tradiţii şi de cultură, pe oameni, oriunde ar fi ei şi orice cultură ar fi moştenit, îi uneşte aceeaşi speranţă, că anul nou le va aduce sănătate, prosperitate şi pace. Este clar că asta ne dorim cu toţii. Cu atât mai mult cu cât lumea în care trăim ne oferă adesea surprize nu dintre cele mai plăcute. Ce e mai important e că nu numai de sărbători să fim buni şi atenţi cu cei din jurul nostru. Aşa ar trebui să ne comportăm tot timpul anului. Atunci lumea ar fi cum ne dorim…

În încheiere, vă dorim din toată inima Crăciun Fericit!