Iniţiativă. Micile afaceri care pun pe roţi idei mari

07 decembrie 2017 postat de aida Printează articolul

Vă prezentăm trei poveşti de viaţă despre iniţiativă, despre micile afaceri care pun pe roţi idei mari Aceşti oameni şi micile lor afaceri. Despre ei vreau să vorbesc acum. Au la bază pasiunea. Dar în special îmboldiţi de acel gând care nu te lasă nici noaptea să dormi. Şi, în special, ambiţia de a-şi deschide propriul univers de business. Puţin curaj? Da. Mai multă aventură? Asta chiar poţi s-o spui de două ori.

Cum se croşetează un destin

Carmen Călin. La piteşteanca aceasta, între două vârste, mă refer mai întâi. A lucrat toată viaţa în vastul teritoriu al graficii computerizate. Dar vedeţi că avea şi o pasiune pe care şi-o exersa în particular, de a croşeta. De toate a făcut, povesteşte, şi mai ales pentru toţi, prieteni, rude, vecini. Ar aduna, cine ştie, sute sau mii de produse. Pe care le dăruia pur şi simplu. Toţi o încurajau să meargă mai departe.

De la mamă la fiică

Vreau să ştiu de unde a plecat dragostea aceasta pentru croşetă şi îmi spune că de la mama ei, care, la rându-i, a făcut-o şi ca să-şi liniştească un pic gândurile. Mama fiind de profesie medic. Numai că la mamă totul a rămas doar la nivel de lucru acasă. Şi la Carmen ar fi fost la fel, cu siguranţă, doar că într-o zi, aşa, din senin, îşi face curajul de a trece la un nivel superior. V-au îmoldit cumva cei cunoscuţi? Categoric nu. „Eu singură mi-am făcut curaj”, mi se destăinuie. Adică şi-a croşetat propria firmă. Anul acesta. Normal, mai întâi a avut de-a face cu ancestralul nostru hăţiş de proceduri şi hârtii. Mai spune şi că nici nu a început să vândă ceva, doar a cumpărat materie primă, şi deja se trezeşte de la Fisc cu o invitaţie de a le face o vizită, ca să plătească ceva impozit. „Nici nu am început să vând, să fac profit, şi deja mi se impun taxe”. Dar o văd numai cu seninul pe chip. Nici pomeneală un semn că s-ar da în lături de la ce a început.

Unde o găsiţi pe doamna Carmen 

Aşadar de câteva luni încoace a pregătit prima ei şarjă, ca să iasă pe piaţă cu produse specifice, de Crăciun. Globuleţe, steluţe, bijuterii, Vorbeşte despre bijuteriile din lut polimeric. Vedeţi, tot pe ac se bazează şi în acest caz. Să vă explic. Se ia câte o bulină din lut şi, cu vârful acului, se aşează pe un mic suport metalic. Totul e organizat în aşa fel încât, din diverse culori, să iasă o serie întreagă de modele. Apoi produsul încă în lucru e pus la copt, pentru ca lutul să prindă consistenţă. La final, se dă cu lac. Şi gata. Urmează globuleţele. Aşa, pufoase şi colorate cum sunt ele. Moi la atingere. Umplute cu puf antialergic. Muncă multă şi aici, pentru că fiecare mingiuţă e îmbrăcată în şase culori, deci şase feluri de aţe, astfel că în mai multe rânduri schimbi garda pentru ac. La fel şi în cazul clopoţeilor şi steluţelor. „Toate sunt făcute cu mult suflet”, e mesajul transmis către eventualii cumpărători. Şi dacă tot suntem la acest capitol, vă spun că e un număr de telefon – 0752.18.11.67 – la care o puteţi găsi pe Carmen Călin. Puteţi intra în contact cu ea şi la adresa “carmenhandmade”, pe Facbeook.

Familia dedicată cămăşilor tradiţionale 

Ne mutăm cu povestea noastră tomai în Cluj, în comuna Bedeciu, ca să vi le prezint pe Ana Şaitiş şi pe fiicele ei, Crina şi Codruţa. Femeile acestea ţes cămăşi tradiţionale. Uite aşa se întâlnesc ele la clacă, în familie, deşi în satul lor, după cum îmi spun, şi alte familii păstrează, din fericire, acest obicei specific anotimpului rece. Şi se pun gospodinele pe povestit şi pe cusut. Le mai dau câte o mână de ajutor şi bărbaţii. Adică ginerii, dacă mă refer la doamna Şaitiş, că trebuie şi o mână de bărbat când se aduc materiile prime ori sunt confecţionate sau întreţinute uneltele de lucru.

Lista cu modele

Deşi la un moment dat, imediat după 1990, arta tradiţională intrase într-un veritabil declin, mulţi crezând că ceea ce e specific satului nostru e perimat, şi ţesăturile, şi lemnul, şi lutul, uite că în anii din urmă s-a întors roata. Femeile de la oraş au început să poarte, cu mândrie, iile. Ba chiar şi domnii s-au apropiat de cămăşile care le sunt destinate. Revin la noile mele cunoştinţe, ca să vă descriu rodul muncii lor. Cămaşa din pânză de bumbac, cu mânecă trei sferturi, având elemente din fir negru şi verde închis, cu dantelă aplicată la baza mânecilor şi şnuruleţ la gât. Sau cămaşa bărbătească, tot din bumbac, cu cu fir negru şi maro, în privinţa elementelor care o străbat. Mai sunt şi cămăşi din pânză de in topit, pentru reprezentantele sexului frumos. Fetiţele cu fundiţe au cămăşi din bumbac cu mânecă lungă, cu două nuanţe de albastru, închis şi deschis, în privinţa cusăturilor.

Zbuciumul unei pasiuni

Ana îmi spune că avea şase ani când a învăţat să coasă de la mama ei. Fiicele sale au făcut cunoştinţă cu meşteşugul de la aceeaşi vârstă. „Pentru că trebuie să ducem mai departe tradiţia noastră”, e atât de simplă, şi totuşi profundă, explicaţia. Au reuşit să acceseze fonduri europene în numele unui program dedicat promovării autenticului românesc. Nu e deloc uşor, spun interlocutoarele mele, să rezişti pe o piaţă inundată de produse făcute la maşină, în fapt nişte reproduceri care păcălesc de cele mai multe ori dorinţa de frumos a cumpărătorilor. Mai ales că tot ce e industrial e mult mai ieftin. „Noi lucrăm cât e ziua de lungă. Ne prinde şi noaptea de multe ori”, zice Ana Şaitiş. Ca mai apoi operele acestea de artă să fie oferite la preţuri între 250 şi 400 de lei. Pe când o făcătură trasă la indigo, în fabrică, o vezi la colţ de stradă cu 50 de lei. Cine câştigă şi cine pierde? Mai ales când te uiţi că meşterii populari sunt trataţi de autorităţile noastre, în privinţa impozitelor, ca orice firmă, indiferent de domeniu. Discutăm şi despre vecinii noştri bulgari, ei subvenţionând energia electrică pentru atelierele meşteşugăreşti. „Aşa se încurajează tradiţia, prin fapte, nu prin vorbe”, iată o amară concluzie, dacă facem comparaţie cu ce se întâmplă la noi.

Magazinul online

Vreau să vă spun despre familia Şaitiş că şi-a făcut un magazin online. Dacă Internetul e acum la putere, şi tradiţia se adaptează. Cu atât mai mult cu cât cea mai mare problemă a meşterilor populari, de mulţi ani încoace, e desfacerea. Unde să-ţi vinzi produsele? Doar la târguri, e prea puţin. Poate în magazinele clasice, cele dedicate patrioticelor suveniruri. Nici acestea nu sunt prea multe. Să ai propriul spaţiu, e deja costisitor. Pe când în online te afli în mijlocul întregii lumi. Vedeţi că interlocutoarea mea, Ana, gândeşte într-un mod pozitiv despre noua modalitate de promovare. Cu toate că s-a născut în alte timpuri, când, la vremea copilăriei sale, nici nu auzise de calculator şi de Internet. Nevoia te îndeamnă la schimbare şi ca atare vă anunţ că produsele acestor inimoase femei pot fi comandate dacă intraţi pe adresa www.camasa-transilvaneana.ro ori sunând la numărul 0747.528.858, la fel cum au făcut mulţi români până acum. Şi din ţară, şi din străiătate.

Pictura pe numere 

Ajung la o fată care pictează. Dar o face într-un mod cu totul special. Culorile îşi găsesc locul precis de-a lungul pânzei cu ajutorul numerelor. Asta înseamnă că ai un şablon împărţit pe mai multe segmente. Fiecare dintre ele cu o cifră. Tu nu trebuie decât să respecţi ghidul. Culoarea cutare după cifra cutare. Ai la dispoziţie toate nuanţele necesare. Şi pensule de mai multe mărimi. Aşa îmi descrie Loredana Micheten ideea artistică pe care o promovează. Şi care e la dispoziţia oricui, cu mai mult sau mai puţin talent la pictură. Ea îmi zice că are acasă şi talouri normale, nu după şaloane. Deci am de-a face cu un artist plastic? Spune că nu. Doar cu pasiune. Pentru că altfel se ocupă de un cu totul alt domeniu, fără nicio legătură cu arta.

O invenţie americană

Aflu despre pictura pe numere că e un fenomen destul de vechi, inventat în America, încă din 1950. Un inginer şi un artist au conceput ideea asta. Primul se numea Max Klein, în timp ce pe colegul său îl chema Dan Robbins. Muzeul de Artă Modernă din New York a găzduit o vastă expoziţie cu picturi pe numere atunci când s-au împlinit 60 de ani de când cifrele şi culorile au făcut un inedit pact de colaborare. Uite că acum avem de-a face şi în ţara noastră, ca în multe altele, mi se spune, cu acest gen de artă. Cred că se poate numi fără doar şi poate artă. După cum o văd pe gazda rândurilor mele cât de concentrată e asupra muncii sale. Şi mai ales admirându-i rezultatele. De-a dreptul spectaculoase, îndrăznesc să opinez.

Plan de viitor 

Ea propune, în primul rând, o modalitate de relaxare. O puteţi face prin intermediul acestui set care conţine pânză, culori, pensule. Tu, cel dornic de o asemenea încercare, treuie să vii cu propriul capital, răbdarea. Loredana îmi spune că a inaugurat cu şase luni în urmă un site – www.acuarello.ro – dedicat promovării conceptului. Lucrurile mearg destul de bine. A primit deja comenzi, în special de la doamne. Dar şi de la părinţi care vor să încurajeze anumite aptitudini pentru copiii lor. Nu se va opri la acest stadiu. Mă anunţă că vrea să se şi întâlnească la un moment dat cu oamenii aflaţi în căutarea clipelor de linişte. Aşa că în proiectul său de viitor se află un atelier. Va construi deci o comunitate a pasionaţilor.

La final

Ce pot să spun, la final, oamenilor pe care i-am prezentat în acest material? Şi nu numai lor. Sunt convins că mulţi alţii, în ţara asta, muncesc pentru a-şi pune pe roţi planurile. Mai mici, mai mari. Unii prin ateliere, alţii în online. Fiecare cum poate. Că aşa e românul, inventiv, inteligent, ambiţios. Pentru tot zbuciumul lor merită să fie promovaţi.

Foto: Dan Gheorghe