Voluntar în tabăra copiilor din cartierul tău

Voluntar în tabăra copiilor din cartierul tău
08 aprilie 2016 Printează articolul

Oricine poate fi voluntar şi astfel să ajute ca cei mici să-şi recapete zâmbetul pe buze în cadrul programului „Tabere de cartier”. Gândit pentru copiii care provin din familii cu o situaţie materială dificilă, programul „Tabere de cartier” are nevoie de sprijinul voluntarilor dornici de joacă, înzestraţi cu creativitate şi spirit civic. Cei care vor să ofere o parte din timpul lor şi să fie voluntari trebuie să urmeze un curs de formare cu specialiştii

Curs de formare

Cei care doresc să devină voluntari vor urma un curs de formare cu specialiştii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sectorul 6 (DGASPC). În cadrul cursului, voluntarii vor fi iniţiaţi în tehnici şi metode de predare interactive, învăţând metode noi de lucru cu cei mici şi, totodată, vor propune diverse activităţi pe durata programului de vară.
Anual, programul ,,Tabere de cartier” reuneşte 100 de participanţi, până acum aproximativ 700 de participanţi (copii şi voluntari) petrecându-şi timpul în mod creative. Pentru această vară, tabăra se v a desfăşura în perioada 27 iunie – 08 iulie 2016,de luni până vinery, între orele 08:30-17:00. Pentru siguranţa copiilor, taberele se vor desfăşura la sedii ale fiecare participant plecând acasă îmbogăţit cu ceva nou.
„Acest program inovativ se bazează pe dorinţa copiilor între 5 şi 10 ani de a socializa şi în perioada vacanţei de vară. Programul le oferă celor mici tot ce-şi pot dori de la o tabără adevărată. Învăluiţi într-o lume de poveste, copiii din comunitate învaţă jocuri noi, creează propriile poveşti, confecţionează jucării şi decoruri la ateliere de creaţie, îşi descoperă noi talente şi abilităţi. Pe lângă toate acestea, ei au ocazia să întâlnească noi prieteni, să comunice deschis şi să-şi susţină ideile”, a spus Rareş Mănescu, primarul Sectorului 6.

Cum devii voluntar

Voluntar în tabăra copiilor din cartierul tău
Dacă tot ceea ce v-am spus până acum v-a convins, atunci nu vă rămâne decât să le oferiţi micuţilor o parte din timpul dvs. liber. Aşadar, vrei să faci parte din vara micuţilor din comunitate, să legi noi prietenii şi să formezi caractere puternice? Nu există limită de vârstă, dar ai nevoie de timp liber. În concluzie, tot ce ai de făcut este să trimiţi un email, până la data de 25.04.2016, la adresa voluntariatformare@dgaspc6.com cu mesajul:Vreau să fiu voluntar la programul Tabere de cartier şi o scurtă caracterizare personală.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu