Care sunt motivele ce-i determină pe medici şi cercetători să plece în străinătate

Care sunt motivele ce-i determină pe medici şi cercetători să plece în străinătate
16 decembrie 2017 Printează articolul

Care sunt motivele ce-i determină pe medici şi cercetători să plece în străinătate este o întrebare ale  cărei răspunsuri contrazic ceea ce credea toată lumea. Nu mai e demult o noutate că România nu oferă oportunităţi de dezvoltare pentru oamenii cu înaltă calificare. Cifrele în sine ar putea să ne surprindă, atunci când apar studii referitoare la fenomenul migraţiei creierelor.

Un exemplu în acest sens este studiul realizat de Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii care arată că în acest moment în străinătate lucrează 17.700 de medici români. Oameni care au învăţat meserie în ţara lor, dar care au ales să-şi desăvârşească oportunităţile profesionale departe de casă.

Stare de alertă în cercetare

La fel de gravă este situaţia şi în privinţa cercetătorilor. Există o adevărată diasporă ştiinţifică, numărând în prezent aproximativ 15.000 de oameni cu înaltă calificare în cele mai diverse domenii ştiinţifice.

„În România, în ultimii 20 de ani s-a înregistrat o reducere cu circa 30% a numărului de salariaţi din activitatea de cercetare-dezvoltare. De asemenea, numărul studenţilor care au ales în ultimii 10 ani să studieze în străinătate este de aproximativ 300.000, reducându-se semnificativ baza de formare a unor noi generaţii de cercetători şi perspectivele revitalizării sistemului românesc al cercetării – dezvoltării şi inovării”, se arată în cadrul unui comunicat.

Nu după salarii mai mari au plecat

Foarte interesant este elementul legat de motivaţia plecării în străinătate a celor cu studii superioare. Salariul mai bun nu e nici pe departe principala cauză. Cei care au plecat unde au văzut cu ochii reclamă în principal corupţia din România, lipsa oportunităţilor de dezvoltare în plan profesional şi birocraţia. Nu în ultimul rând, aceşti oameni văd că evoluţia în carieră nu se bazează pe merite profesionale.

„Principalul motiv care a determinat decizia de a emigra a specialiştilor, aşa cum relevă studiul, nu este venitul prea mic. Cel mai des invocate de specialişti au fost, în această ordine, corupţia, lipsa oportunităţilor de dezvoltare profesională, avansarea în carieră nebazată pe merite profesionale, birocraţia din instituţiile publice, veniturile mici şi lipsa infrastructurii/echipamentelor tehnice”, conchid autorii acestei cercetări sociologice.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu