Parcul IOR

Parcul IOR
17 august 2015 Printează articolul

O plimbare cu vaporaşul pe unul dintre lacurile din Capitală este o ocazie excelentă de petrecere a timpului liber. Plimbări cu vaporaşul se pot face în Herăstrău şi în Parcul Alexandru Ioan Cuza (IOR sau Titan, cum îi spun locuitorii Sectorului 3).

Plimbări motorizate în Herăstrău şi IOR

În IOR, preţul unei plimbări cu vaporaşul costă 5 lei pentru copiii cu vârsta între 6 şi 14 ani şi pensionari şi 10 lei pentru adulţi. Pentru copiii cu vârsta sub 6 ani, plimbarea cu vaporaşul este gratuită. Debarcaderul din IOR, intrare prin str. Liviu Rebreanu, în vecinătatea bisericuţei din lemn, este deschis de miercuri până vineri, între orele 10 şi 19, ultima îmbarcare fiind la ora 19, iar sâmbăta şi duminica la vaporaş este deschis între orele 10 – 20, ultima îmbarcare fiind la opt seara. Trebuie subliniat că vaporaşul din IOR este nou, abia lansat la apă de două luni, capacitatea acestuia fiind de 50 de locuri. O alternativă la vaporaş, mai ales pentru cei care vor să se bucure de o plimbare romantică şi intimă, să admire mai de aproape reţele care alunecă pe luciul apei şi, de ce nu, să facă şi puţin sport, o constituie hidrobicicletele. Aici există hidrobiciclete pentru două persoane (sub formă de lebădă) sau pentru patru persoane. Indiferent de hidrobicicletă, închirierea pentru o oră costă 15 lei. Hidrobiciclete se pot închiria în fiecare zi, fie de la debarcaderul vaporaşului (miercuri – vineri, între orele 10-19 şi sâmbătă şi duminică, între orele 10-20), fie de la celălat debarcader al parcului, intrarea dinspre strada Odobeşti (luni, marţi şi vineri, între orele 10-19 şi sâmbătă şi duminică, între orele 10-20). Pentru închirierea hidrobicicletei este nevoie de actul de identitate, deci nu uitaţi buletinul acasă.

În Herăstrău, 15 vaporaşe şi 100 de bărci

În Parcul Herăstrău, bucureştenii au la dispoziţie 15 nave, de la cea mai mică, ce are o capacitate de 20 de persoane, până la cea mai mare, supraetajată, care poate transporta 80 de persoane. Potrivit site-ului Administraţiei Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (http://www.alpa.ro), tarifele practicate pentru plimbările cu vaporaşul sunt următoarele: ● plimbare cu vaporaşul – 5 lei/adult; ● plimbare cu vaporaşul – 2 lei/copil (vârsta 10-14 ani); ● plimbare cu vaporaşul – 2 lei/pensionar. Pentru copiii mai mici de zece ani şi persoanele cu dizabilităţi, inclusiv însoţitorii acestora, plimbările cu vaporaşul sunt gratuite. Cei care vor să închirieze un vaporaş trebuie să scoată din buzunar între 150 şi 500 de lei pentru o oră, astfel: ● închiriere vaporaş mare (50-80 locuri) – 500 lei/ora; ● închiriere vaporaş mediu (20 locuri) – 200 lei/ora; ● închiriere vaporaş mic (12 locuri) – 150 lei/ora.
Pe lângă vaporaşe, bucureştenii amatori de plimbări pe lacul Herăstrău pot să opteze şi pentru hidrobiciclete sau bărci cu rame, la tarife între 5 şi 15 lei, astfel: ● închiriere barcă (maxim 3 persoane) 5 lei/ora; ● închiriere hidrobicicletă capacitate 2 persoane 10 lei/ora; ● închiriere hidrobicicletă capacitate 4 persoane 15 lei/ora. Vaporaşul, hidrobicicletele şi bărcile sunt la dispoziţia amatorilor de plimbări în fiecare zi, între orele 10-20. Cei cărora le este puţin teamă de apă, mai ales când nu ştiu să înoate, pot să solicite, atunci când închiriază o barcă sau hidrobicicletă, şi o vestă de salvare. De altfel, fiecare debarcader destinat agrementului pe lacurile bucureştene este dotat cu veste de salvare, cu astfel de veste fiind dotate şi vaporaşele.
Cişmigiul, cel mai scump
La capitolul tarife percepute pentru închirierea ambarcaţiunilor mici, Cişmigiul se plasează în top, fiind cel mai scump. De exemplu, o plimbare cu barca în Cişmigiu este de trei ori mai scumpă decât în Herăstrău. În bătrânul şi, incontestabil, frumosul parc din inima Capitalei, tarifele pentru închiriere sunt cuprinse între 10 şi 15 lei, astfel: ● barcă (maxim trei persoane) – 10 lei / 30 de minute; ● barcă (maxim trei persoane) – 15 lei/ora; ● hidrobicicletă capacitate două persoane – 10 lei/30 de minute; ● hidrobicicletă capacitate două persoane – 15 lei/ora. Închirierea unei bărci sau hidrobiciclete, evident că şi aici tot pe baza unui act de identitate, se face între orele 9 şi 21 în zilele de luni, marţi, miercuri, joi şi duminică, iar vinerea şi sâmbăta programul fiind între orele 9 şi 23.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu