Avertizare cod galben. Lapoviţă, ninsoare şi viscol la munte şi în 14 judeţe

Avertizare cod galben. Lapoviţă, ninsoare şi viscol la munte şi în 14 judeţe
21 ianuarie 2018 Printează articolul

Sudul şi estul României intră iarăşi sub cod galben de vreme rea, fiind vorba de lapoviţă, ninsoare şi viscol la munte şi în 14 judeţe. Avertizarea cod galben emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) este valabilă în perioada 21 ianuarie, ora 16:00 – 22 ianuarie, ora 22:00.  În intervalul menţionat vor fi precipitații moderate cantitativ mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, precum şi intensificări ale vântului. Precipitațiile vor fi în extindere treptată, începând cu regiunile vestice și vor cuprinde cea mai mare parte a țării. În jumătatea de sud a țării și în zona montană se vor cumula cantități de apă de 10…15 l/mp și izolat, îndeosebi în Dobrogea, 30…35 l/mp. Până în dimineața zilei de luni (22 ianuarie), în Dobrogea vor predomina ploile, iar în Banat, Crișana, sudul Olteniei, precum și în sudul și estul Munteniei vor fi precipitații mixte. În celelalte regiuni, iar în cursul zilei de luni (22 ianuarie) și în sud și sud-est vor fi mai ales ninsori și se va depune strat nou de zăpadă. Temporar, vântul va avea intensificări în vestul și sudul teritoriului, cu viteze de 45…55 km/h, iar pe crestele montane, 60…70 km/h. În regiunile sud-estice vântul va continua să prezinte intensificări și în noaptea de luni spre marți (22/23 ianuarie) spulberând zăpada.

COD GALBEN

În intervalul 21 ianuarie, ora 20:00  – 22 ianuarie, ora 11:00 în județele Caraș-Severin, Argeș, Teleorman, Olt, Dolj, Vâlcea, și în zona de munte a județelor Mehedinți, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Alba, Brașov, Dâmbovița și Prahova vor predomina în general, ninsorile. Acestea vor fi însemnate cantitativ și local se va depune strat consistent de zăpadă.

COD GALBEN

În intervalul 22 ianuarie, ora 5:00 – 22 ianuarie, ora 22:00, în județele Galați, Vrancea, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea, treptat vor predomina ninsorile, iar vântul va avea intensificări susținute, cu viteze la rafală în general de 65…75 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea vizibilității.

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu