Cod galben. Trei zile de caniculă în aproape toată țara

Cod galben. Trei zile de caniculă în aproape toată țara
09 august 2019 Printează articolul

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de caniculă în aproape toată țara. Vorbim de trei zile caniculare.

Specialiștii de la ANM subliniază că valul de căldură va persista și se va intensifica îndeosebi în cursul zilelor de luni (12 august) și marți (13 august) în toate zonele de câmpie și de podiș, unde disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi.

Temperaturile maxime, cu mult mai mari decât mediile climatologice specifice perioadei, se vor situa frecvent între 33 și 36 de grade, mai ridicate până spre 37…38 de grade, duminică (11 august) în sud-vestul țării, iar luni (12 august) și marți (13 august) în vest, nord-vest și local în sud. Pe arii restrânse, nopţile vor fi tropicale (temperaturi minime ce nu vor coborî sub 20 de grade). De altfel, scapă de caniculă doar zonele montane, tot lanțul carpatic, și coasta Mării Negre, unde nu este valabil codul galben de caniculă.

 

 

Prognoza în București

Valul de căldură va pesista și se va intensifica îndeosebi în cursul zilelor de luni (12 august) și marți (13 august), când disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unităţi. Temperatura maximă va fi de 35…36 de grade luni (12 august) și marți (13 august. Temperatura minimă va fi cuprinsă între 18 și 22 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat.

 

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu