Încă 11 fântâni construite în Sectorul 2

Încă 11 fântâni construite în Sectorul 2
19 martie 2016 Printează articolul

Autoritățile locale din sectorul 2 au decis ca în cursul acestui an să construiască încă 11 fântâni de mare adâncime. Cu cele existente deja, numărul fântânilor va ajunge la 25, fântânile fiind amplasate în mai multe zone aglomerate din Sectorul 2.
Cele 11 fântâni vor fi construite în următoarele zone: Aleea Circului numărul 15, B-dul Chişinău numărul 19 bloc A5, Calea Moşilor numărul 195, Parcul Ion Creangă, Strada Cristescu Dima – intersecţie cu Str. Stănescu Gheorghe, Strada Luncşoara – la Şcoala gimnazială numărul 307, Strada Maşina de Pâine – la Şcoala gimnazială numărul 27, Strada Răscoala 1907, Strada Ţesătoarelor – intersecţie cu strada Periş la Şcoala gimnazială numărul 40, Strada Zamfir Arbore – intersecţie cu strada Apostol Nicolae la Şcoala gimnazială numărul 41, Parcul Ciurea.

Analiza apei

Prin intermediul acestor fântâni, bucureștenii se pot aproviziona gratuit cu apă naturală de cea mai bună calitate, provenită din straturile adânci ale Bucureştiului care se alimentează din apele freatice ale munților.
Din totalul celor 14 fântâni deja construite, 12 au fost deschise pe parcursul ultimei săptămâni. Acestea fuseseră închise pe timpul iernii, pentru a se preveni distrugerea instalațiilor de alimentare cu apă din cauza înghețului. Odată cu venirea primăverii, toate fântânile au fost verificate, s-au prelevat probele necesare şi s-a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti verificarea şi analizarea calităţii apei din fântâni.
În săptămâna ce urmează vor fi redeschise şi ultimele două din cele 14 fântâni, respectiv cele din Parcul Cosmos şi Parcul Naţional, ale căror buletine de analiză urmează să sosească de la Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti.

Amplasare

Cele 14 fântâni de mare adâncime au fost amplasate în locuri cu circulaţie intensă pentru a fi la îndemâna bucureştenilor dornici de aprovizionare cu apă sănătoasă:
• Piaţa Obor – “Fântâna lui Bucur”
• Parcul Motodrom – Fântâna „Omeniei”
• Parcul Florilor – Fântâna „Sfânta Maria”
• Parcul Naţional – Fântâna „Educatorilor”
• Parcul Morarilor – Fântâna „Sf. Nicolae”
• Parcul Floreasca – Fântâna „Stelelor”
• Parcul Fabrica de Glucoză – Fântâna „Izvorul Rece”
• Parcul Tei – Fântâna „Nizami”
• Parcul Obor – Fântâna „Armoniei”
• Parcul Tolbuhin
• Parcul Plumbuita
• Parcul Cosmos
• Parcul Titus Ozon
• Parcul Lunca Florilor.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu