Vremea de Florii: ploi în averse, vânt şi descărcări electrice

Vremea de Florii: ploi în averse, vânt şi descărcări electrice
31 martie 2018 Printează articolul

Deşi ne-am fi dorit să ne bucurăm de o vremea frumoasă măcar în Duminica de Florii, meteorologii nu ne dau veşti bune, de Florii fiind anunţate ploi în averse, vânt şi descărcări electrice. Sub semnul ploilor stă toată ţara. Ploile şi vremea rece, dar şi intensificările de vânt au început încă de astăzi în Banat, Crişana, Maramureş şi cea mai mare parte a Transilvaniei. Sub cod galben de intensificări ale vântului, ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică şi răcire accentuată duminică este mai bine de jumătate din ţară, anume judeţele Olt, Dolj, Mehedinţi, Vâlcea, Gorj, Cvaraş Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş, Cluj, Arad, Timiş, Bihor, Sălaj, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa Năsăud, Suceava şi Neamţ. În aceste judeţe, din a doua parte a zilei de sâmbătă, 31 martie, ploile vor fi în extindere și în intensificare, astfel că, în intervale scurte de timp sau prin cumulare, se vor înregistra cantități de apă de 15…25 l/mp, iar în vest și nord-vest local 30…40 l/mp. Vor fi mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice și vor fi condiții de grindină.  Dacă sâmbătă vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă din an, duminică valorile termice vor scădea semnificativ, chiar și cu 10…12 grade. În zona montană, duminică, 1 aprilie, ploile se vor transforma treptat în lapoviță și ninsoare, iar spre seară, în special în Carpații Orientali, se va depune strat nou de zăpadă.

O a doua informare meteo emisă de ANM vizează chiar toată ţara şi se referă la chiar Duminica de Florii. Pe parcursul zilei de duminică, în Muntenia, Dobrogea și Moldova vântul se va intensifica şi va avea viteze de 45…55 km/h, temporar 60 km/h și vor fi intervale de timp în care va ploua, mai ales cu caracter de aversă și se vor semnala descărcări electrice. Pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp. Vremea va fi în răcire față de sâmbătă, iar temperaturile se vor situa în jurul celor normale pentru prima zi de aprilie.

Prognoza meteo pentru București

În după-amiaza zilei de sâmbătă, 31 martie vremea va fi deosebit de caldă, cu o maximă termică ce se va situa în jurul valorii de 22 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Spre sfârșitul nopții de sâmbătă spre duminică, cerul se va înnora, iar vântul se va avea viteze de 25…35 km/h. Temperatura minima va fi de 7…9 grade. Duminică, 1 aprilie, vremea se va răci față de ziua precedentă, iar valorile termice vor fi apropiate de normele perioadei. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 16 grade. Cerul va avea înnorări și temporar va ploua. Vor fi mai ales averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, cu viteze în jurul a 50…55 km/h. Minima termică de luni dimineață va fi de 4…6 grade. Luni, 2 aprilie, vântul va continua să prezinte intensificări temporare în cursul zilei, cu rafale în jurul a 55 km/h. Cerul va fi variabil, iar temperatura maximă va fi de 15…16 grade.

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu