Copiii cu boli cronice, agresați și umiliți în școli

Copiii cu boli cronice, agresați și umiliți în școli
11 februarie 2016 Printează articolul

În fiecare zi apar tot mai multe cazuri de copii agresați în școli. Iar ce este mai grav, copiii agresați au boli cronice ori handicapuri grave, acestea fiind chiar motivele batjocurei colegilor. Fenomenul de bullying, căci așa se numește acest gen de agresiune, a stârnit îngrijorare atât la nivelul unităților de învățământ, cât și al opiniei publice.

Elevii români, bătăușii Europei

Conform datelor furnizate de UNICEF International, România este pe locul I în Europa la numărul de elevi cu vârsta cuprinsă între 11 și 15 ani care agresează alți colegi.
Ce înseamnă bullyingul? Poate că denumirea vi se pare pompoasă, dar faptele care se ascund în spatele ei sunt terifiante.
”O fetiță bolnavă de cancer s-a retras de la școală pentru a urma tratamentul cu chimioterapie. După ce a terminat tratamentul s-a întors la școală, însă, din cauza faptului că nu mai avea păr, purta un baticuț pe cap. Colegele au batjocorit-o, i-au smuls baticul de pe cap și i-au scris cu markerul pe chelie lucruri îngrozitoare: canceroaso, chelioaso etc. Iar aceasta este doar una dintre situațiile întâlnite în școli”, a explicat Maria Culescu, președinte fondator al Asociației M.A.M.E. și inițiatoarea campaniei anti-bullying.
”Un alt băiețel își pierduse un picior din cauza cancerului și mergea în cârje. Colegii îi smulgeau cârjele din mână și râdeau de el când îl vedeau cum se târăște”, a continuat Maria Culescu, a cărei asociație a susținut mai multe workshop-uri pe tema bullying-ului în 10 școli din București și Ilfov.
Discuțiile cu elevii au scos la iveală detalii cutremurătoare: 60% dintre elevi au povestit situații reale de bullying în care au fost implicați direct, iar peste 40% au relatat situații în care au fost martori. La finalul discuțiilor, elevii au fost îndemnați să scrie un eseu prin care să explice cum au înțeles acest fenomen. Iar câteva dintre esee au fost adevărate strigăte de ajutor, printre autorii lor aflându-se și cei doi copii de mai sus, ale căror traume au determinat Asociația M.A.M.E. să continue campania.

Efecte: anxietate, depresie și chiar abandon școlar

Impactul psihologic pe care bullying-ul îl poate avea asupra copiilor bolnavi este devastator.
“Efectele comportamentului de tip bullying sunt dăunătoare, iar impactul psihologic asupra dezvoltării ulterioare a copilului este covârșitor. Elevii agresați se simt singuri, izolați și umiliți, manifestând de cele mai multe ori simptome de anxietate, depresie, dar și insomnie, dureri de cap și de stomac. De asemenea, îşi pierd încrederea în propria persoană, precum şi atenţia și capacitatea de a se concentra, ceea ce conduce la obţinerea notelor mici, la scăderea performanţelor şcolare, refuzul de a merge la şcoală sau chiar abandonul şcolar”, a atras atenția Diana Șimon, psihoterapeut în cadrul Centrului Steluțelor, centru social de suport și recuperare destinat copiilor aflați în situații de risc, înființat de Asociația M.A.M.E.

Sancțiunile, prea blânde

Campania de prevenire și combatere a fenomenului de tip bullying în rândul elevilor va continua și în luna martie 2016 prin susținerea unor workshop-uri de informare în 5 licee din București. Inspectoratul școlar al Municipiului București (ISMB) și-a anunțat deja sprijinul pentru campanie, recunoscând, din păcate, că acest fenoment există în școlile românești și că legislația nu permite sancționarea mai drastică a agresorilor, așa cum au cerut unii părinți.
”Elevii care agresează pot fi sancționați cu scăderea notei la purtare. Sau, în unele cazuri, cu mutarea disciplinară la altă școală (vorbim aici de nivelul gimanzial). Alte sancțiuni nu se pot da. Singura soluție o reprezintă sesiunile de consiliere, individuală sau de grup, cu elevii agresori, părinții acestora, cadrele didactice. ISMB va acorda tot sprijinul acestei campanii. Am vrea să nu mai auzim de astfel de agresiuni în școli”, a declarat Elena Ștefan, inspector școlar pentru activitatea educativă școlară și extrașcolară în cadrul ISMB.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu