Canicula slăbeşte. Vin torenţiale, vijelii şi descărcări electrice

Canicula slăbeşte. Vin torenţiale, vijelii şi descărcări electrice
06 august 2017 Printează articolul

După cum anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie, canicula se retrage şi în urmă vin torenţiale, vijelii şi descărcări electrice. Astfel, ANM a emis un cod galben de instabilitate atmosferică şi alte două (galben şi portocaliu) pentru caniculă. Aceste două coduri de caniculă re referă la faptul că valul de căldură va mai persista în sudul ţării luni şi marţi.

În sfârşit, valul teribil de căldură care ne-a chinuit aproape o săptămână a slăbit în intensitate şi mai persistă doar în 9 judeţe şi Capitală. În rest, canicula lasă locul altor fenomene extreme, anume vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. De altfel, încă de ieri de la prânz în regiunile nord-vestice, nordice și la munte s-au semnalat manifestări de instabilitate atmosferică.

Cod galben de ploi şi furtuni

În intervalul 6 august, ora 18:00 – 8 august, ora 6:00, în regiunile vestice, nordice, centrale și nord-estice și zonele de munte,
temporar, instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin vijelii, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp şi izolat 40…50 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi mai frecvente din seara zilei de duminică (6 august) și până în dimineața zilei de luni (7 august), la munte, în Crișana, Maramureș, Transilvania, Banat și în cea mai mare parte a Moldovei. Pe parcursul zilei de luni (7 august) și în cursul nopții de luni spre marți (7/8 august), manifestări specifice instabilității atmosferice vor fi cu precădere în zonele deluroase și montane, precum și în Transilvania, Moldova și Maramureș. Codul galben de instabilitate atmosferică va afecta 32 de judeţe.

Instabilitatea atmosferică va ajunge şi în sudul și sud-estul țării, ploi furtuni şi descărcări electrice fiind prezente mai ales în seara zilei de luni (7 august) şi în noaptea de luni spre marți (7/8 august).

Cod portocaliu de căldură

Luni (7 august), valul de căldură va persista în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, unde disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat. Temperaturile minime nu vor coborî sub 20 de grade. În județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Călărași, Ialomița, Constanța și îndeosebi în zona joasă a județului Mehedinți, precum și în municipiul București temperaturile maxime se vor situa frecvent între 36 și 39 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va fi de 82…84 de unități.

Cod galben de căldură

În nordul Olteniei, Munteniei și al Dobrogei temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 34 și 36 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul pragului critic de 80 de unități.

În regiunile sudice, în după-amiaza zilei de marţi (8 august), local disconfortul termic va fi ridicat și, îndeosebi în Lunca Dunării, maximele termice vor mai atinge 35…37 de grade.

 

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu