Căldură mare în toată ţara de gerul Bobotezii

Căldură mare în toată ţara de gerul Bobotezii
03 ianuarie 2018 Printează articolul

De Bobotează nu vom  mai avea parte de celebrul ger ci, dimpotrivă, căldură mare în toată ţara de gerul Bobotezii. Practic, Gerul Bobotezii va rămâne în acest an doar în cărţile de istorie, pentru că în realitate vom avea în majoritarea zonelor ţării temperaturi în jurul valorii de 10 grade peste zero. Asta se va întâmpla pe 6 ianuarie, zi de mare sărbătoare, dar şi cea în care bunicii povesteau că pe vremea lor era ger de crăpau pietrele.

Acum însă specialiştii Administraţiei Naţionale de Meteorologie spun că în unele puncte geografice ar putea să se atingă recorduri de temperatură, cum nu au mai fost de câteva zeci de ani încoace.

Veşti bune

Prognoza meteo până la mijlocul acestei luni arată în toată ţara o fluctuaţie. Dacă până pe 5 ianuarie se resimte o uşoară recire, din 6 ianuarie căldura va reveni în forţă. În Banat vor fi, pe 7 şi 8 ianuarie, temperaturi de până la 13 grade. Şi în Transilvania va fi destul de bine termic, 9 grade fiind aşteptate în jurul datei de 8 ianuarie. La fel şi în Maramureş, până la 10 grade. Moldova nu va fi nici ea mai prejos. După 7 ianuarie, 10 grade în termometre. Dobrogea, Muntenia şi Oltenia vor sta la fel de bine.

Abia după 11 ianuarie se răceşte vremea. Peste tot vom avea valori sub 5 grade. Şi încep să îşi facă apariţia ploile. Meteorologii spun că precipitaţiile sunt aşteptate pe arii extinse până pe 14 ianuarie. După aceea, vom vedea ce va mai fi.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu