Vremea în august, septembrie şi octombrie – să ne bucurăm de căldură

Vremea în august, septembrie şi octombrie – să ne bucurăm de căldură
23 iulie 2017 Printează articolul

Potrivit estimărilor meteo, vremea în august, septembrie şi octombrie va fi călduroasă şi săracă în precipitaţii, deci să ne bucurăm de căldură. Dacă estimările se vor adeveri total, înseamnă că vremea în august, septembrie şi octombrie va fi asemănătoare. Vom avea o ultimă lună de vară fierbinte şi un început de toamnă călduros. De temperaturi mai ridicate decât în mod normal şi secetă nu scăpăm nici în septembrie şi octombrie, primele luni de toamnă, mai ales în sud, sud-est şi vestul ţării. Administrația Națională de Meteorologie (http://www.meteoromania.ro) a publicat estimările pentru intervalul august – octombrie 2017. Potrivit prognozei meteo emise de specialişti, vremea în august, septembrie şi octombrie se va caracteriza prin temperaturi, în general, peste limitele mediilor climatologice şi precipitaţii  deficitare îndeosebi în sudul, sud-estul, estul şi vestul teritoriului,

August

Temperatura aerului va avea valori medii lunare peste normele climatologice în sudul, sud-estul şi vestul ţării şi apropiate de normal în rest. Temperatura medie multianuală pentru luna august este 19.7 grade Celsius.

Precipitaţiile totale lunare vor fi deficitare în cea mai mare parte a ţării, iar cantităţile cele mai scăzute se vor acumula în regiunile sudice, estice şi vestice. Media multianuală a precipitaţiile pentru luna august este de 64.7 litri pe metrul pătrat.

Septembrie

Temperaturile medii lunare ale aerului vor fi mai ridicate decât media multianuală îndeosebi în sud-estul, sudul şi vestul ţării. Temperatura medie multianuală pentru luna septembrie este 14,8 grade Celsius.

Cantităţile totale de precipitatii vor fi în general deficitare, exceptând regiunile nordice şi centrale unde, local, vor fi apropiate de norma climatologică. Media multianuală a precipitaţiile pentru luna septembrie este de 55 litri pe metrul pătrat.

 

Octombrie

Temperatura aerului va putea avea valori peste media climatologică în sud, sud-est şi, local, în vest şi apropiate de normal în restul ţării. Temperatura medie multianuală pentru luna octombrie este 9,6 grade Celsius.

Precipitaţiile totale lunare vor fi apropiate de mediile multianuale, cu o tendinţă spre excedent în regiunile centrale şi, local, în cele vestice şi estice. Media multianuală a precipitaţiile pentru luna octombrie este de 43.5 litri pe metrul pătrat.

Normele climatologice pentru temperatura medie pe regiuni

Banat

  • august: 19…23 grade Celsius
  • septembrie: 15…18 grade Celsius
  • octombrie: 10…13 grade Celsius

Crişana

  • august: 19…21 grade Celsius
  • septembrie: 15…16 grade Celsius
  • octombrie: 10…11 grade Celsius

Maramureş

  • august: 18…20 grade Celsius
  • septembrie: 13…15 grade Celsius
  • octombrie: 9…10 grade Celsius

Transilvania

  • august: 16…20 grade Celsius
  • septembrie: 11…16 grade Celsius
  • octombrie: 6…10 grade Celsius

Oltenia

  • august: 17…23 grade Celsius
  • septembrie: 13…18 grade Celsius
  • octombrie: 8…12 grade Celsius

Muntenia

  • august: 18…23 grade Celsius
  • septembrie: 13…18 grade Celsius
  • octombrie: 9…12 grade Celsius

Dobrogea

  • august: 22…23 grade Celsius
  • septembrie: 16…19 grade Celsius
  • octombrie: 11…14 grade Celsius

Moldova

  • iulie: 15…23 grade Celsius
  • august: 10…17 grade Celsius
  • octombrie: 5…12 grade Celsius

Normele climatologice pentru precipitaţii pe regiuni

Banat

  • august: 48…73 litri pe metrul pătrat
  • septembrie: 45…70 litri pe metrul pătrat
  • octombrie: 39…55 litri pe metrul pătrat

Crişana

  • august: 55…77 litri pe metrul pătrat
  • septembrie: 50…78 litri pe metrul pătrat
  • octombrie: 39…56 litri pe metrul pătrat

Maramureş

  • august: 60…81 litri pe metrul pătrat
  • septembrie: 52…77 litri pe metrul pătrat
  • octombrie: 39…68 litri pe metrul pătrat

Transilvania

  • august: 52…90 litri pe metrul pătrat
  • septembrie: 42…68 litri pe metrul pătrat
  • octombrie: 32…50 litri pe metrul pătrat

Oltenia

  • august: 36…88 litri pe metrul pătrat
  • septembrie: 38…73 litri pe metrul pătrat
  • octombrie: 38…70 litri pe metrul pătrat

Muntenia

  • august: 35…95 litri pe metrul pătrat
  • septembrie: 38…63 litri pe metrul pătrat
  • octombrie: 33…49 litri pe metrul pătrat

Dobrogea

  • august: 28…40 litri pe metrul pătrat
  • septembrie: 23…59 litri pe metrul pătrat
  • octombrie: 19…41 litri pe metrul pătrat

Moldova

  • august: 41…87 litri pe metrul pătrat
  • septembrie: 45…55 litri pe metrul pătrat
  • octombrie: 33…41 litri pe metrul pătrat

 

 

 

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu