Zilele Mănășturului se transformă în Festival Comunitar

Zilele Mănășturului se transformă în Festival Comunitar
24 mai 2017 Printează articolul

Zilele Mănășturului, care au ajuns la a V-a ediţie, se transformă din 2017 în Festival Comunitar, organizatorii acordând mai multă atenţie inițiativelor și acțiunilor comunitare. De asemenea, organizatorii evenimentului (Inițiativa La Terenuri-Spațiu Comun în Mănăștur și Asociația Colectiv A) doresc să atragă mai mult atenţia asupra zonei verzi de La Terenuri, dar și a Cinematografului Dacia.

Această a 5-a ediţie va avea loc în perioada 26-28 mai, programul activităţilor din acest an fiind atât de variat încât se speră ca fiecare mănășturean și clujean să se regăsească. Aşa că, cine trece zilele următoare prin Cluj-Napoca, mai ales că în acest sfârşit de săptămână au loc şi zilele oraşului, se poate abate şi în zona Mănăştur, să vadă cum se petrec lucrurile şi prin alte oraşe şi cartiere.

Primul ziar de cartier din Cluj  

O altă noutate a ediţiei din acest an va fi lansarea primului ziar de cartier din Cluj, împreună cu cei de la Buletin de Mănăștur în variantă tipărită și gratuită, care va conţine și Suplimentul Zilelor Mănășturului. Varianta online a acestui ziar de cartier este disponibiliă la adresa https://issuu.com/buletindemanatur/docs/01_buletin_de_manastur_mai2017 . Programul este creat împreună cu grupuri de lucru din cartier formate din liceeni, părinți, actori comunitari și culturali sau pur și simplu din cetățeni – grupuri facilitate de asociația noastră – și care se implică activ în organizarea și realizarea evenimentului din acest an.  Reamintim că Zilele Mănășturului este un eveniment independent în cadrul Zilelor Clujului, evenimentul fiind susținut prin finanțările nerambursabile de la bugetul local alocate pentru activități non-profit.

Zilele Mănăşturului – program

• Ziua 1 (vineri, 26 mai)

Cinema Dacia
– Ora 19:00
Deschiderea oficială a Zilelor Mănășturului.
Lansare Ziar de Cartier: “Buletin de Mănăștur” & Supliment program evenimente comunitare
Lansare carte „cARTier.Intervenții periferice”
– Ora 19:30
Film – proiecţie 3D – „Hensi 3D: the making of” (2015), regia Gelu Radu, Horia Radu [vârsta 18+]

 

• Ziua a 2-a (sâmbătă, 27 mai)

La Terenuri Mănăștur
– Ora 12:00 – 15:00
Ateliere pentru copii
– Poiana Zânelor cu Bufnița cea Înțeleaptă
– Ateliere de Jonglerie cu Firul Ariadnei
Ateliere pentru Adolescenți
– Atelier de graffiti
– Treasure hunt
Dezbateri
– Părinte în Mănăștur

Cinema Dacia
– Ora 15:00
Teatrul de păpuși “Iedul cu Trei Capre” – Compania Bibabo
– Ora 16:00
Ateliere pentru copii


Orele 16:00 – 18:00
Filme Documentare & Prezentări inițiative comunitare naționale (Parcul Natural Văcărești, Grupul de iniţiativă civică Lacul Tei, Primar pentru 10 minute – cu Zeppelin)
– Orele 18:30-19:30
“Șase” – Teatru pentru liceeni cu trupa Teen Nation
– Orele 18:00 – 19:30
Masă rotundă “Spațiul public și comunitățile urbane: încotro?” (dezbatere dedicată activatorilor urbani)
Orele 20:00-23:00
Filme – “Cartier” (2001) și “Înapoi în Cartier” (2007), regia Gelu Radu, [vârsta 18+]

• Ziua a 3-a (duminică, 28 mai

La Terenuri Mănăștur

– Orele 12:00-17:00
Cercul de prim ajutor
Oser de cartier (încurajăm schimburile de jucării)
Demonstrații de arte marțiale pentru juniori
Fairplay, family play – competiţie de abilităţi sportive între echipe/familii
Psiho-Maraton Minte Forte
#TânărÎnMănăștur – Ateliere pentru adolescenți
Padurea fermecată, terapie în Faget
La Boletache – Inițiere în lumea ciupercilor
SALT spre munte!
Prietenul meu, câinele! cu Nuca
Întâlnirea Colecționarilor de Postcard-uri și Expoziție
Lege pentru Ordine în Cartier- Atelier de Jurisprudență Urbană cu CMC
Masa Comunitară
– Orele 17:00-23:00
Concerte 

The Minions, Pink Tattoos, Trupa lu’ Bunu (Rock Academy)
Finaliștii Concursului “Am talent în Mănăștur!”
Emeric Imre
Hot Club de Cluj
Cliff Kido & Friends
Dj Darius

Mai multe detalii despre festivalul cartierului Mănăştur din Cluj sunt disponibile pe facebook – https://www.facebook.com/LaTerenuriSpatiuComunInManastur/ sau pe web – http://www.colectiva.ro/laterenuri/

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu