Trei zile de ploi puternice

Trei zile de ploi puternice
10 octombrie 2016 Printează articolul

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteorologică de vreme rea pentru intervalul 11 octombrie, ora 02:00 – 13 octombrie, ora 10:00, adică trei zile de ploi puternice.
În intervalul menţionat, după cum subliniază specialiştii ANM, aria ploilor se va extinde treptat şi va cuprinde majoritatea regiunilor. La început, ploile vor fi mai însemnate cantitativ în jumătatea sudică a teritoriului, iar din a doua parte a zilei de marţi, 11 octombrie, va ploua cu găleata mai ales în est, sud-est şi la munte. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi, local, 40…50 l/mp, îndeosebi în Moldova, nordul Munteniei şi al Dobrogei, precum şi în zonele montane.
Nici la munte nu va fi mai plăcut. Pe aici, pe parcursul zilei de marţi precipitaţiile vor fi mixte, apoi vor predomina ninsorile, în special la altitudini mai mari. Îndeosebi în nordul Carpaţilor Orientali se va depune strat nou de zăpadă.
Ca să simţim şi mai bine precipitaţiile, adică disconfortul să fie maxim, va bate puternic şi vântul. Astfel, îndeosebi în est şi la munte vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de până la 55…65 km/h, iar pe crestele montane înalte va depăşi 70…80 km/h, viscolind ninsoarea.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu