Se schimbă regulile jocului la toate şcolile doctorale din România

Se schimbă regulile jocului la toate şcolile doctorale din România
21 noiembrie 2017 Printează articolul

Scandalurile care s-au ţinut lanţ în ultimii peste 20 de ani au făcut să se schimbe regulile jocului la toate şcolile doctorale din România. Toate şcolile doctorale din România vor fi evaluate de experţi propuşi de Banca Mondială. Această structură are o secţiune care se ocupă de învăţământul superior. Verificările vor viza calitatea conducătorilor de doctorat, respectarea normelor etice, dar şi cazurile de plagiat. Este anunţul făcut în acest sens de Sorin Câmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor.

Care vor fi procedurile

În România sunt 201 şcoli doctorale. Cîmpeanu a estimat că evaluarea fiecărei şcoli în parte va costa cel mult 15.000 de euro. Experţii implicaţi în evaluare vor fi români şi străini. Patru paliere de evaluare vor exista, două dintre ele cu referire la calitatea conducătorilor de doctorat şi la infrastructura de cercetare din şcolile doctorale.

„Pe palierul trei se va evalua impactul la nivel ştiinţific al finalizării fiecărei teze de doctorat. Cu alte cuvinte, un doctorand, pe parcursul stagiului de pregătire, câte articole ştiinţifice vizibile internaţional a publicat? Se vor evalua toate aceste lucruri, va fi şi o analiză statistică a tezelor de doctorat pe fiecare şcoală doctorală – câţi studenţi doctoranzi au fost admişi, câţi au finalizat. Pe palierul patru sunt evaluate procedurile de asigurare a calităţii, inclusiv respectarea regulilor de etică în cercetarea ştiinţifică. Aici sunt cuprinse şi cazurile total nefericite de plagiat pe care le dorim cu toţii a fi înlăturate”, a precizat Sorin Cîmpeanu.

Bani europeni

Ministerul Educaţiei Naţionale a câştigat un proiect cu fonduri europene nerambursabile pentru evaluarea şcolilor doctorale din România, spune la rîndul său Gigel Paraschiv, secretar de stat în cadrul ministerului.

„Ministerul este beneficiar în parteneriat cu Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior, iar agenţia a încheiat un contract cu Banca Mondială. Prin acest proiect se urmăresc mai multe obiective: elaborarea metodologiei de evaluare a învăţământului superior din România. elaborarea unei metodologii care să permită ierarhizarea programelor de studii din România şi clasificarea universităţilor. Termenul până la care ARACIS trebuie să vină cu un prim draft al metodologiei de evaluare a şcolilor doctorale este 15 decembrie. Acest draft va fi supus dezbaterii publice. Nu va fi aprobat prin Hotărâre de Guvern, atâta vreme cât nu va fi discutat cu cei interesaţi de soarta învăţământului superior din România”, spune Gigel Paraschiv.

 

 

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu