Scrisoare pentru Moş Crăciun, în numele unei fetiţe care nu mai crede în el

Scrisoare pentru Moş Crăciun, în numele unei fetiţe care nu mai crede în el
20 decembrie 2017 Printează articolul

Astăzi vă vom povesti despre o Scrisoare pentru Moş Crăciun. O Scrisoare pentru Moş Crăciun în numele unei fetiţe care nu mai crede în el, care nu crede că cineva ar putea să-i aducă vreodată cadouri.

Dragă Moş Crăciun, azi îţi scriu o scurtă poveste despre o fetiţă de zece ani care nu crede în tine. O să te întrebi, pe bună dreptate, de ce. Să ştii că nu are nimic special cu tine sau mai bine zis împotriva ta. Nimeni nu a învăţat-o să spună că tu nu exişti. Pur şi simplu ea a ajuns la concluzia asta.

Poveşti fără succes

Eu am încercat să te susţin, zicându-i despre castelul tău din Laponia, despre spiriduşi, Feţi-Frumoşi şi Ilene Cosânzene. Degeaba. Vezi tu, eu tocmai mă pregăteam să scriu zilele astea o poveste siropoasă despre Moşul cel plin cu daruri pentru copiii cuminţi şi despre melodiile feerice care însoţesc colindele şi atmosfera aia, ştii tu.

Alta e realitatea

Toate astea pălesc atunci când mă uit în ochii Cătălinei. Aşa o cheamă pe fetiţa asta de zece anişori pe care am întâlnit-o în apropiere de Bucureşti, în satul Bălăceanca. Deci cum îţi spuneam, mă uit în ochii ei si îmi dau seama cât sunt de penibil încercând să-i vând gogoşi unui copil care mi se pare că mă priveşte cu atât de multă tristeţe şi duioşie şi frumuseţe sufletească. Toate în acelaşi timp. Un amalgam din care nu ştiu dacă pot ieşi, ca să-l explic lumii aşa cum l-am trăit.

Camera din fostul grajd

Am intrat în casa părinţilor ei. Care în fapt înseamnă o cameră în spatele casei bătrâneşti. Au făcut părinţii ei o cameră în plus. Şi pe urmă au construit încă o încăpere din vechiul grajd. Le-au trebuit zece ani ca să transforme grajdul în locuinţă cât de cât civilizată. Pentru cei trei copii ai lor.

Fără nume şi poze

Să ştii, Moşule, că nu o să dau numele acestei familii. Nici numele fetiţei de zece ani. Nici poze cu fetiţa, în primul rând. După cum probabil ştii deja, există o lege a Protecţiei Copilului care face în primul rând apel la bunul simţ al celor care întâlnesc asemenea exemple, să nu dea publicităţii numele celor aflaţi în situaţii speciale. Şi aici e un caz special. Al copilului care nu crede în tine, Moş Crăciun.

Cătălina ştie adevărul

Ştii ce mi-a spus Cătălina? Că ea ştie cine e Moşul. E mama. Şi e tata. Sunt părinţii ei. Dar părinţii ei nu i-au adus până acum cadouri. Pentru că tot timpul a fost nevoie de altceva în casă. De construit o viaţă pentru familia asta. Tatăl ei munceşte cu ziua pe unde apucă, pe la construcţii. Abia dacă reuşeşte să aducă acasă cât să nu rabde cu toţii de foame. Cătălina e cea mai mare dintre cei trei fraţi. Fiecare cu nevoile şi cu aşteptările lui. Cea mai mică surioară abia păşeşte în primul ei an de viaţă. De-asta n-au părinţii bani de cadouri. Cătălina ştie. Vede.

“Nimic”

Eu chiar am insistat şi am întrebat-o. Ce-ţi doreşti tu, dacă Moşul ar fi să vină atunci când e sorocul călătoriei lui. Să coboare pe hornul casei tale. Sau să intre pe fereastră. Se descurcă el. Dar ce să-ţi aducă? Şi ea spune clar şi simplu, şi foarte hotărât, nimic. Chiar nimic? O păpuşă, o ciocolată. “Nu. Nimic”. Mă priveşte cu o groaznică seninătate când îmi zice acel “nimic”, ca un fior de gheaţă pe şira spinării mele. Un “nimic” cât toată durerea din sufletul ei. Sau poate că e o durere pe care eu mi-o închipui. Poate că s-a învăţat cu tot ce e în jurul ei. S-a împăcat.

Un copil fără acte

Aflu ceva în plus de la mama ei. Si de la bunică. Fetiţa asta nu există în acte. A fost o încurcătură la naştere, pentru că mama avea pe atunci 17 ani şi copilul a fost declarat ba după numele de fată, ba după numele viitorului soţ. E o încrengătură aşa de mare, că nici eu nu înţeleg bine ce şi cum. Dar de bază e ideea că acest copilaş nu are acte. Mă întreb cum a fost înscrisă la şcoală. Pentru că la şcoală merge totuşi. Şi învaţă. Chiar bine. Mama zice că de patru ani bate pe la uşile autorităţilor, să îndrepte situaţia asta. Bate şi degeaba. Nu i se răspunde. Sau i se răspunde. Cu promisiuni.

Oftatul din gât

Mă uit la Cătălina şi ea se uită la mine. E aproape de mine. Stau pe marginea patului, lângă ea. Stăm unul lângă altul. Aş încerca să-i mai spun ceva. Nu ştiu ce. Pe bune dacă mai ştiu. O văd cât e de frumoasă. Cu nişte ochi mari, căprui. Şi părul bălai. Si uscăţivă. Prefer sî-mi păstrez în gât oftatul. Nu vreau să vadă că oftez. A văzut şi-a auzit ea la oftaturi până acum, că sigur nu mai are nevoie de unul în plus.

Vorbeşte tăcând

Mai arunc aşa, la final, o întrebare. Despre ce vrea ea în viaţă să facă. Ce îşi doreşte. Se uită la mine şi zâmbeşte. Apare acelaşi “nimic”. Să nu mă înţelegeţi greşit. Fata asta, îi citesc în priviri, e inteligentă. Văd profunzimea în ochii ei. Deci să nu vă imaginaţi că e o dusă pe alte plaiuri şi nu ştie ce să facă. Nu. E genul acela de om care îţi vorbeşte tăcând. Cuprinzând o sută de pagini intr-un singur licăr.

Aşa ceva nu se uită

Moşule, să ştii că eu cred în tine. Asta i-am spus şi Cătălinei. Da, cred. Şi cred că în lumea asta e loc pentru toţi. Şi pentru cei care se zbat pentru o bucată de pâine, şi pentru cei care au de nu mai ştiu unde să pună. Nu judec pe nimeni. Pentru ce unii au şi alţii nu au. Fiecare cu destinul lui. Dar pot să spun atât, îmi pare bine că am deschis uşa acestei căsuţe din Bălăceanca şi am cunoscut nişte ochi frumoşi şi inteligenţi. Care m-au marcat.

Fetiţa asta are nevoie de un univers

Sunt convins că în trupuşorul acesta zglobiu e o forţă imensă care la un moment dat va izbucni. Şi că va face în viaţa sa cât o sută de oameni. Contează însă ca tu, Moşule, să rezolvi ceva. Acum. Şi acel ceva e să-i deschizi uşa Cătălinei. Să vadă că dincolo de spaţiul ei atât de îngust, de-acolo, din cămăruţa aceea unde am stat câteva clipe alături de ea, e un univers. Când îl va cunoaşte, când se va dezbrăca de toate fricile şi neputintele cu care a fost încotoşmănată, atunci zâna aceasta nu va mai rosti niciodată acel nefericit şi nefiresc “nimic”.

Un telefon şi două adrese

Moşule, dacă vrei să iei legătura cu Cătălina, şi cu frăţiorii ei, bineînţeles, că nici ei nu pot fi uitaţi, să ştii că o poţi face dacă intri pe pagina Asociaţiei Umanitare ”Tadeu”. Au un număr de telefon – 0730.455.294, dar şi două adrese de mail – alexnicolaescu.an@gmail.com sau office@asociatiatadeu.com – la care pot fi contactaţi.

Baftă, Moşule!

Aşa am ajuns s-o cunosc pe Cătălina, prin intermediul acestei asociaţii, care a dus zilele trecute o serie de ajutoare pentru familiile unde sărăcia s-a lipt de om ca marca de scrisoare. Eu ţi-am scris de ea, în special, pentru că am vrut să te previn. Vezi că e o fetiţă, fără codiţe, căreia nu trebuie să-i spui verzi şi uscate. Are nevoie de multă seriozitate. Baftă, Moşule!

 

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu