Salariaţii APIA,  miting în faţa Ministerului Agriculturii

Salariaţii APIA,  miting în faţa Ministerului Agriculturii
22 noiembrie 2017 Printează articolul

Angajaţii Agenției pentru Plăți și Intervenție în Agricultură (APIA) au protestat azi în faţa Ministerului Agriculturii, din cauza faptul că salariilor lor, susţin ei, vor scădea cu 30% de la 1 ianuarie 2018, după aplicarea noii legislaţii fiscale. Reprezentanţii acestora au intrat la negocieri cu oficiali din ministrul de resort, dar discuţiile nu au avut niciun rezultat, deşi au durat aproape patru ore. Angajaţii solicită, în esenţă, ca salariile lor să fie trecute pe grila aparatului central, pentru a nu scădea.

Niciun rezultat

„Domnul ministru nu a venit, a fost domnul secretar de stat. Cererea noastră a fost trecerea pe aparatul central, atât. Nu renunțăm până nu obținem lucrul acesta. Nu alte discuții, alte ordonanțe, care să ne ajute, sau alte sporuri. Singura soluție este trecerea pe grila aparatului central. Au încercat să ne spună că încearcă alte variante, dar nu suntem de acord, suntem o singură agenție. Noi am transmis că nu o să periclităm sub nicio formă plățile către fermieri, dar până la un punct”, a spus Octavian Mateescu, președinte el Federației Naționale a Sindicatelor din APIA.

Mateescu a spus în continuare că după aplicarea noii legislaţii fiscale salariile celor din APIA vor scădea cu sume între 700 şi 2.800 de lei. Încă din 16 noiembrie, în diverse judeţe au început proteste la APIA, salariaţii venind azi la Bucureşti, în încercarea de a găsi un răspuns tranşant la problema lor. Nu au primit nimic.

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu