Unde s-au descoperit ruinele fostei Academii Domneşti de la “Sfântul Sava”?

Unde s-au descoperit ruinele fostei Academii Domneşti de la “Sfântul Sava”?
29 noiembrie 2017 Printează articolul

Unde s-au descoperit ruinele fostei Academii Domneşti de la “Sfântul Sava”? Ei bine, potrivit unui comunicat, acestea au fost descoperite în curtea Universităţii din Bucureşti. În curtea interioară a Universităţii din Bucureşti, de pe Bulevardul Regina Elisabeta, au fost descoperite, în urma săpăturilor arheologice, ruinele fostei Academii Domneşti de la “Sfântul Sava”, anunţă un comunicat de presă al UPB. Acest fapt este datorat săpăturilor arheologice efectuate în ultima perioadă în acest loc.

„Arheologii de la Muzeul Municipiului București și de la Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan”, implicați în săpăturile din curtea Universității din București, asistați de cadrele didactice de specialitate de la Facultatea de Istorie, au descoperit ziduri vechi de peste 300 de ani care au aparținut vechii Academii Domnești de la „Sf. Sava”, arată comunicatul de presă.

Un eveniment de excepţie

Descoperirea este foarte importantă, fiind vorba despre prima instituţie de învăţământ superior din Ţara Românească, înființată de Constantin Brâncoveanu în 1694.

Nu mai puţin important este că au fost descoperite, în imediata apropiere, ruine ale vechii clădiri a Universităţii din Bucureşti, cea fondată sub Alexandru Ioan Cuza, în 1864.

„Ruinele vechii Universități, dezvăluite acum, sunt rezultatul afectării clădirii de bombardamentele din Al Doilea Război Mondial care au determinat demolarea unei părți a imobilului în anii ’50 ai secolului trecut. Descoperirile din curtea interioară a Universității din București se integrează în cadrul mai larg al cercetărilor arheologice efectuate de Muzeul Municipiului București și Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” începând cu anul 2011 pe locul unde astăzi se găsește parcarea subterană din Piața Universității. Săpăturile au scos atunci la lumină ruinele Ansamblului Mănăstiresc „Sfântul Sava”, compus din Biserica „Sf. Sava”, ctitorită de Constantin Brâncoveanu la 1709, dar și o parte din clădirile adiacente Academiei Domnești”, afirmă sursa citată.

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu