Primul “da” pe care miresele îl spun, la Târgul de Nunţi

Primul “da” pe care miresele îl spun, la Târgul de Nunţi
20 noiembrie 2017 Printează articolul

Primul “da” pe care miresele îl spun, la Târgul de Nunţi. Da, acolo este locul unde tinerele spun primul „da”, ca o repetiţie înaintea marelui eveniment. Pe Mihaela am cunoscut-o la Târgul de Nunţi. O fată de 28 de ani, deci cu picioarele pe pământ, cum se recomandă ea. Vrea să se mărite la anul, dar în numele rochiei de mireasă a renunţat deocamdată la iubitul ei. Preferă să fie însoţită, la târg, de mamă. Au venit tocmai de la Calafat. Până în Bucureşti. Şi nu oriunde, la Palatul Parlamentului.

La coadă

Stăm de vorbă la coadă. Normal că în România, concluzionăm amândoi, orice lucru bun, chiar şi „casa de piatră”, începe cu o coadă. În mijlocul acestor săli uriaşe, altădată proiectate pentru conducătorii de partid şi de stat, azi a pătruns, iată, nevolnicul obicei popular, de a aştepta, unul în spatele altuia, răbdători. Până se vor deschide uşile către toate splendorile care îmbracă sublim dragostea.

Speranţe

De ce tocmai la târg aţi venit? Le întreb. Pentru că, spun mama şi fiica, speră la preţuri mai mici. Apropo de bani, vreau să ştiu dacă apreciează cam cât vor cheltui cu petrecerea de nuntă. Mihaela are deja un răspuns, aş spune destul de ferm, 50.000 de lei. Rochie pentru mireasă, costumul ginerelui, verighetele, orchestra, restaurantul, mâncarea, invitaţiile, florile, baloanele, porumbeii, fotograful, cameramanul. Atât? Nu e doar atât. Fata stă şi se gândeşte, mai are multe, dar nu-i vin acum în cap toate.

Lista de preţuri

Ce anume costă mai mult, din etapele petrecerii? Restaurantul, clar, îmi spun ambele femei. Aud suma de 235 de lei, atât face meniul, de persoană. Cât priveşte formaţia, sumele nu sunt nici în acest caz mici. Au găsit pe unii care cereau 2.000 de euro, pe alţii cu 3.000 de euro. Ba o cântăreaţă de muzică populară le-a cerut 4.000 de euro. Eu notez cifrele astea şi mi se pare că până şi caietul pe care scriu începe să se facă mic, zgribulit, pe lângă asemenea bugete. Verighetele. Pentru acest scop trebuie să scoţi din buzunar 200 de lei pe gramul de aur. Cel puţin, aud. Şi cel mult? Mihaela îşi dă ochii peste cap. Deja a obosit.

Reflectoarele

Ne îmbracă lumina roz. Nişte reflectoare uriaşe au fost montate cu scopul de a colora monotonia şi întunecimea acestui loc. Şi, probabil, pentru a le şopti mireselor că trebuie să uite de orice problemă. Le aşteaptă fericirea, în cele din urmă, după ce vor spune „da”.

Doamne şi domnişoare

Foarte interesant mi se pare faptul că la Târgul de Nunţi au venit mai mult femei. Copleşitor ce multe. Coada de care vă spuneam la început s-a născut pe la ora zece dimineţa, dar abia la 12 s-a deschis oficial evenimentul. La care au venit peste 100 de firme să-şi expună ofertele pentru diverse servicii legate de petrecerea cea mai importantă a vieţii. Deci aşa, foarte multe femei. Viitoarele mirese sunt însoţite de mame sau de soacre. Viitoarele soacre. Ceea ce mă duce cu gândul la o solidaritate, dincolo de orice cutumă, între reprezentantele sexului frumos.

Bărbaţii sunt ocupaţi

O întreb pe Mihaela de ce a venit fără viitorul ei soţ. “Pentru că el e ocupat”, îmi dă prima oară un răspuns irelevant, dar apoi recunoaşte că ea ţine deja frâiele cuplului. Aşa o fi şi în cazul celorlalte femei pe care le văd aici? Nu vreau să intru în zona mişcătoarelor nisipuri. Cum va fi nunta, cu mâncăruri internaţionale sau pe baza meniului tradiţional? „Un amestec, să fie toată lumea fericită”.

Cine e „sponsorul”?

Am tot întrebat, de la femeie la femeie, plimbându-mă de-a lungul acestei răbdătoare cozi, de unde banii pentru nuntă. Cine e „sponsorul”? Mi s-a răspuns de cele mai multe ori că mirii înşişi. Din economiiile lor. De ani şi ani. Economii, ani. Mai e un aspect. Partenerele de discuţie au în jur de 30 de ani. Deci au o slujbă de ceva timp. Ca să aibă ce să pună de-o parte. De viitorii lor soţi ce să mai spun, au şi ei cam aceeaşi vârstă, deci oameni cu o bază financiară. Eram curios dacă a făcut cineva împrumut pentru cheltuielile de petrecere. Nimeni. Aşadar mirii se ţin pe propriile lor picioare. Îşi construiesc singuri fundaţia casei lor de piatră. Rar am întâlnit cazuri de mame ori soacre care să spună că părinţii au contribuit şi ei cu ceva. Nu că n-ar vrea. Nu au posibilităţi.

Cutiuţele cu surprize

Las, în sfârşit, coada să-şi facă propriile-i socoteli. Mă îndrept către spaţiul expoziţional. Eu pot să intru cu legitimaţia de ziarist, înaintea vizitatorilor. Expozanţii stau fiecare în câte o cutiuţă. Câţiva metri părtraţi în care se chinuie să desfăşoare o miniatură de paradis. Mese întinse, cu tacâmuri şi flori, cu feţe de masă sclipitoare. Restaurantele îţi arată o mostră din ce au ele mai bun. Mobilă cu dichis, ce să zic. Miroase a parfum. Puternic. E probabil o metodă de a completa recuzita. Plus muzica. Parcă te şi vezi în tumultul zbenguielii.

Tot femeile…

Am zis expozanţi. Nu, expozante mai bine. Şi în acest caz femeile sunt majoritare. Dincolo, la coadă, mirese, mame, soacre. Aici tot femei, cele cu ofertele firmelor pe care le reprezintă. Va fi deci un dialog ca de la femeie la femeie.

Plicurile pentru bani

Ajung la un stand cu albume foto, invitaţii de nuntă şi plicuri. Adică plicuri pentru bani. A, nu cu bani, glumesc, la care interlocutoarea mea, Meri, amuzată fiind, îmi descrie ce face ea. Împreună cu soţul ei, Mircea. Au firma asta încă din 1992. Experienţă, nu glumă! Pachetul complet pentru nuntă cuprinde invitaţiile, meniul, plicul. Ceva nou e legat de un alt cartonaş care se pune pe masă, în dreptul fiecărui invitat. Pe cartonaş scrie un mesaj de mulţumire. Adică mirii mulţumesc invitaţilor că au venit la nuntă. Mai e şi mărturia. Care poate fi şi ea un desen, o poză, ceva.

Mulţumiri 

Vreau să ştiu cum au evoluat gusturile în sfera asta. Bărbatul spune că are tot mai mulţi clienţi care vor să proiecteze ei, ca să zic aşa, invitaţiile de nuntă. Se referă nu neapărat la textul propriu-zis, cât mai ales la desenul sau poza de pe carton. Deci oamenii nu mai acceptă azi nişte şabloane, aşa cum sunt confecţionate de laboratorul de profil. Vor ceva al lor, care să le reprezinte viziunea. Acelaşi desen va fi şi pe „mulţumirea” din dreptul farfuriei, şi pe „mărturie”, şi pe plicul unde invitaţii vor pune, la finalul petrecerii, darul pentru miri.

Poze în relief 

Cât priveşte albumele, acestea sunt din ce în ce mai mari, cu coperţi şi pagini mai groase, dar şi cu poze tot mai bine prelucrate pe calculator. Mi se spune chiar că în curând aceşti investitori vor aduce un aparat care să scoată în relief imaginea mirilor. Poze cu relief.

Comenzi online

Şi ei îmi confirmă ce observasem şi eu mai devreme, anume că vârsta proaspeţilor căsătoriţi a înaintat. Rar mai văd cupluri sub 25 de ani care îşi pun pirostriile. Au cam 1.000 de comenzi pe an. Şi din ţară, şi din străinătate. Adică români plecaţi afară care se căsătoresc acolo, dar vor ca invitaţiile şi albumele să fie realizate de firma asta din România. Dacă tot vorbim de noutăţi, alta mai e legată de comenzile online. Nu mai vine omul la magazin şi negociază cu vânzătorul. Dialogul se poartă şi la distanţă.

O părere subiectivă

Despre preţuri, Mircea poate să spună un singur lucru, anume că diferenţa între lux şi normalitate e de vreo 30 de lei. Precizează că asigură „înalta calitate” pentru oricine îi bate la uşă. S-au înmulţit nunţile ori le-a scăzut numărul? Hai, că dumneata poţi aprecia asta după atâţia ani în branşă. Stă şi se gândeşte un pic. „Eu văd că a scăzut numărul. Dar e posibil să fie doar o părere subiectivă. Pentru că s-au înmulţit ofertele pe piaţă”, se referă la faptul că e tot mai acerbă concurenţa.

Oglinda fermecată 

Văd o roată mare, cu un ecran mic în mijoc. Se numeşte GIF, îmi spune domnişoara care manevrează din clic-ul de la mouse ceea ce se poate numi oglinda asta. Aşadar te aşezi în faţa panoului şi zâmbeşti. Apoi te mişti. Ba în stânga, ba în dreapta. Poţi să te şi maimuţăreşti. Aparatul te-a luat sub observaţie şi nu-ţi mai dă drumul. Poze vin una după alta. Scoase la imprimantă. La minut. Acest agregat, mi se explică, e mai mult pentru invitaţii de la nuntă care vor să aibă şi ei o amintire. Şi atunci vin în faţa ochiului magic.

La început de drum

Aura, aşa o cheamă pe fata de care vă zic, a început activitatea asta de câteva luni, alături de un prieten al ei. Speră să găsească clienţi cu ocazia acestui târg. Abia ce a terminat o facultate, e consilier juridic de meserie, dar spune că vrea să mai încerece şi altceva. Strângeţi bani pentru viitoarea nuntă? Stă şi se gândeşte un pic. Dă din cap. Adică nu. Deocamdată.

Mai multe târguri

La raionul de verighete e linişte şi disciplină. Cercurile aurii aşteaptă cuminţi în cutiile din care scot capul, cât să fie admirate. O doamnă – cum altfel? – îmi zice că baza vânzărilor sale a devenit Târgul de Nunţi. Se poate vorbi însă la plural. Tîrgurile. Pentru că sunt vreo cinci sau chiar şase în fiecare an. De ce e baza aici? „Pentru că la târg preţurile sunt mai mici cu vreo 30%, faţă de magazine, în general”.

Garanţie pe viaţă

Are verighete din aur de 14 şi de 18 karate, la 157 de lei gramul. Dar şi oferta garanţiei pe viaţă pentru aceste ilustre obiecte. Plus de asta, modificarea e gratuită. Adică în cazul în care omul capătă proporţii, odată cu înaintarea în vârstă, şi degete i se umflă, aduce la magazin verigheta pentru a fi lărgită. Unii vor verighete în două culori, adică şi aur alb, alţii cer modele inscripţionate, dar şi cele clasice, simple, sunt tot mai căutate. Şi aici aud povestea asprei concurenţe.

Manechine

Rochii. Rochii de mireasă. Te pierzi în atâtea falduri. Manechine din lemn şi manechine cu suflet. Primele, nemişcate. Celelalte, expunându-şi silueta de sirenă, deşi chipurile lor sunt la fel de inexpresive ca şi ceara aşternută peste plastic. Fetele care se pregătesc să fie mirese privesc în gol. Observ multe priviri care se îndreapă mai întâi către etichetă. Acolo e preţul. Abia apoi îşi aruncă ochii şi asupra materalului, a croielii.

Dansul preţurilor 

Valsul răsună. Preţurile dansează şi ele. Unele ţopăie până la 1.600 de lei, altele se avântă spre 4.700 de lei. Dar sunt şi cele care preferă să se ascundă, probabil ruşinate de slaba calitate a materialului din care sunt făcute, de vreme ce nu costă mai mult de 25 sau de 250 de lei. Un târg pentru toate buzunarele, e drept. Şi speranţele?!…

 

 

 

 

Foto: Dan Gheorghe

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu