Până la ce vârstă a copilului bolnav părinţii îşi vor putea lua concediu medical

Până la ce vârstă a copilului bolnav părinţii îşi vor putea lua concediu medical
14 decembrie 2017 Printează articolul

Un proiect de ordonanţă de urgenţă stabileşte până la ce vârstă a copilului bolnav părinţii îşi vor putea lua concediu medical. În cazul unui copil grav bolnav, părintele îşi poate lua concediu medical pentru îngrijirea minorului până la vârsta de 16 ani a micuţului. Până în prezent, pragul maxim al vârstei celui mic era de şapte ani.

Există deja un proiect de Ordonanţă de Urgenţă cu privire la această modificare. Cât priveşte afecţiunile grave ale copiilor încadrate în această speţă, lista acestora va fi stailită de comisii de specialitate.

Momentul deciziei

Miercurea viitoare, acest proiect de act normativ va intra în discuţia Executivului, pentru adoptare. Cu aceeaşi ocazie vor fi simplificate şi procedurile prin care părintele obţine concediu medical, în cazul în care are un copil grav bolnav. E vorba inclusiv de concediul medical pentru însoţirea copilului la tratament într-o altă ţară. Mai mult decât atât, se va găsi o soluţie tehnică pentru ca aceste certificate să fie obţinute şi în format electronic.

Sursa foto: https://www.citelighter.com

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu