A dispărut Traian. Când se întoarce împăratul în Bucureşti?

A dispărut Traian. Când se întoarce împăratul în Bucureşti?
17 ianuarie 2018 Printează articolul

Fără glume, a dispărut Traian, misterul din Capitală se adânceşte şi pare a nu se putea lămuri şi nici nu am aflat când se întoare împăratul în Bucureşti. A fost odată un împărat. Împăratul Traian. Îl ştiţi de pe scările Muzeului Naţional de Istorie. Stătea el, aşa, cu lupoaica în braţe. Vorbesc la timpul trecut, pentru că nu mai e acolo.

Subiect de parodie

Aseară am trecut prin faţa instituţiei şi parcă mi se părea că lipseşte ceva. Nu, muzeul e la locul lui, staţi liniştiţi. Traian, în schimb, nu mai dă raportul camerelor de luat vederi. Unii îşi mai făceau câte un selfie cu înmărmuritul personaj. Alţii, tot felul de glume pe seama goliciunii lui.

Povestea cozii

Anul trecut, prin toamnă, dacă nu mă înşel, a dispărut coada lupoaicei. Cică s-a rupt accidental. De vreun turist care s-a sprijinit de ea. Cei pudici ar fi fost, poate, mai fericiţi dacă se volatiliza elementul scandalos. Ptiu, Doamne fereşte, ce imaginaţie păguboasă pot avea uneori…

Recuperarea

Coada s-a găsit. Repede. Nu please nicăieri, în nicun buzunar. Ce să faci cu o coadă? Doar la impozite şi la agheasmă e folosită, ştiţi bine, în România. Aşadar bucata respectivă zăcea pe undeva, prin apropiere. A fost recuperată de autorităţi.

Podiumul de piatră 

Acum stau şi mă uit la ce a rămas pe muzealele scări. Un mic podium de piatră. E ca atunci când arheologii descoperă amprenta unor ziduri milenare. Se păstrează doar un fir din vechea fundaţie. Aşa şi cu statuia lui Traian. Care a fost demontată cu totul, după ce please coada la plimbare, în aşa fel încât grupul statuar să fie refăcut, renovat, retehnologizat şi tot aşa mai departe.

Ce urmează?

Din toamnă a trecut ceva timp. Acum suntem în ianuarie. A căzut prima zăpadă. Simt un fior al deznădejdii. De genul “fuse şi se duse”. Locul e plin doar cu o lumină galbenă. E felinarul care fusese montat tocmai pentru a îmbrăca, pe timpul nopţii, goliciunea împărătească. Becul, iată, plânge după idolul său, luminându-i amintirea.

Poze

Fac câteva poze îngălbenitului spaţiu, după care mă duc la uşa principală a istorie naţionale. Văzusem acolo pe cineva. Vreau să întreb. Sunt curios. Când se întoarce împaratul? Adică statuia. Şi lupoaica. Domnul cu pricina, amabil, încât a lăsat convorbirea telefonică de-o parte ca să poarte scurta conversaţie cu mine, îmi zice un lucru pe care îl interpretez astfel. Să vină înapoi când l-om chema noi. “Nu e al nostru, e al Capitalei. Treaba lor. Nu ştim nimic”. Dacă am înţeles eu greşit, îmi cer scuze!

Pură imaginaţie

Brusc mi-a răsărit în minte un scenariu. Cum Traian şi lupoaica, sătui şi de iernile româneşti, şi de miştocăreala dâmboviţeană la adresa anumitor aspecte fizice, nu reiau subiectul, l-am abordat deja, au hotărât să plece în lumea larga. Poate chiar la ei acasă. Aşa îmi imaginez o scrisoare către urmaşii dacilor, încât sigur voi întreba la Poşta Româna dacă au primit ceva pe latineşte. Promit să vă ţin la curent!

 

Foto: Dan Gheorghe

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu