Ministerul Educaţiei lansează proiectul de strategie pentru modernizarea învăţământului

Ministerul Educaţiei lansează proiectul de strategie pentru modernizarea învăţământului
08 noiembrie 2017 Printează articolul

Ministerul Educaţiei lansează proiectul de strategie pentru modernizarea învăţământului. Intenţia vine ca urmare a faptului că starea învăţământului românesc, din punctul de vedere al bazei materiale, e la pământ. Ministerul Educaţiei Naţionale vrea să rezolve aceste probleme. Sau cel puţin aşa îşi propune prin „Strategia privind modernizarea infrastructurii educaționale 2017 — 2023”,  lansată în dezbatere publică.

Ce se vrea

În esenţă, se doreşte consolidarea, reabilitarea, modernizarea şi extinderea instituţiilor de învăţământ. Dar înainte de toate, se face o radiografie a stării actuale a bazei materiale şcolare din România.

Starea actuală

Cifrele nu arată deloc bine şi dovedesc haosul din felul în care acest sistem e organizat. Astfel, 56% din elevi învaţă în şcoli care sunt fie supraaglomerate, fie utilizate în prea mică măsură. Pe de altă parte, numai 30% din şcolile noastre au grupurile sanitare în interiorul clădirii. Restul, aşa cum bănuiţi, se află încă la nivelul altui secol, mult în urma vremurilor actuale, iar asta se poate observa mai ales în mediul rural. O cifră şi mai exactă, din acest punct de vedere, este înfiorătoare. E vorba de 2.220 de şcoli din România cu toaleta în spatele curţii, sub formă de hazna.

Ce să mai spunem că 42% din şcolile noastre sunt în zone cu risc seismic ridicat

„Doar 30% dintre unitățile de învățământ au capacitate adecvată. În mediul urban, 14,5% dintre unitățile de învățământ au o capacitate insuficientă, comparativ cu 8,8% din mediul rural. Pe de altă parte, un mare număr de unități de învățământ din mediul urban (46%) au capacitate excedentară în raport cu numărul elevilor înscriși. Capacitatea excedentară se întâlnește cu precădere în mediul rural, unde 62,6% dintre unitățile de învățământ (aproximativ două din trei) au spațiu excedentar, fiind utilizate sub capacitatea disponibilă. În același timp, fenomenul supraaglomerării este mai larg răspândit în unitățile de învățământ secundar: 14% dintre unitățile de învățământ secundar au capacitate insuficientă în raport cu populația școlară, comparativ cu doar 2,4% dintre școlile primare”, iată ce spune chiar Ministerul Educaţiei.

Rămâne de văzut

Văzând toate aceste cifre, ne întrebăm dacă imensele probleme de infrastructură ale învăţământului românesc vor putea fi rezolvate până în anul 2023, conform proiectului de strategie. În acelaşi timp, să nu uităm că şcolile se află în administrarea primăriilor încă din anii ’90. Rămâne de văzut cum vor arăta acele mecanisme instituţionale, astfel încât primăriile şi Guvernul să conlucreze de acum încolo pentru binele şcolilor.

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu