Microîntreprinderile vor putea să opteze asupra formei de impozitare

Microîntreprinderile vor putea să opteze asupra formei de impozitare
30 noiembrie 2017 Printează articolul

Microîntreprinderile vor putea să opteze asupra formei de impozitare, decizia aparţinând Comisiei de buget-finanţe a Senatului. „Revoluţia fiscală” promovată de Guvern prin Ordonanţă a suferit deja prima importantă modificare în Comisia de buget-finanţe a Senatului. Astfel, a fost adoptat un amendament potrivit căruia microîntreprinderile cu un capital social mai mare de 45.000 de lei, cu venituri de până la un milion de euro şi cu cel puţin doi angajaţi vor putea să opteze pentru o anume formă de impozitare. Adică impozitul pe profit sau pe cifra de afaceri.

Explicaţiile preşedintelui Comisiei

Preşedintele comisiei, Eugen Teodorovici, senator PSD şi fost ministru al Finanţelor, a explicat această decizie.

„Au fost câteva amendamente făcute pe fond la OUG 79. Este o zonă foarte sensibilă, sub acest plafon, de un milion de euro. Cum spunea şi Ministerul de Finanţe, se află marea parte a companiilor, cam 96% din companiile din ţară. Şi, sigur, marea parte a companiilor româneşti. Atunci, am considerat că este corect să opteze companiile pentru una dintre cele două variante: fie impozitul pe profit, fie pe cifra de afaceri şi în anumite condiţii: să aibă un capital social de minim 45.000 de lei şi să aibă minim doi angajaţi. Pentru că, ştim foarte bine, sunt foarte multe companii care nu au niciun angajat declarat, şi prin această măsură scoatem la lumină undeva la 200.000 de locuri de muncă”, a spus Teodorovici.

 

 

 

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu