Din sărbătoare, în sărbătoare. Ce mai sărbătoresc românii?

06 octombrie 2017 postat de aida Printează articolul

Din sărbătoare, în sărbătoare sau ce mai sărbătoresc românii este o întrebare la care vă dăm şi răspuns. Anul acesta vom sărbători, în premieră, Ziua naţională a produselor agroalimentare româneşti. Există chiar o şi Lege în acest sens, promulgată pe 11 iulie anul curent de preşedintele Klaus Iohannis, care arată că data de 10 octombrie a fiecărui an va fi marcată ca atare.

Principii măreţe 

Principiile de bază ale noului act normativ arată foarte bine. Se vorbeşte despre încurajarea producătorilor agricoli autohtoni, despre faptul ca marfa de pe ogoarele noastre să inunde pieţele oraşelor. Se arată şi că diverse instituţii, fie ale statului, fie ONG-uri, vor trebui să depună efort în plan educativ pentru schimbarea mentalităţilor, în aşa fel încât să nu mai căutăm importurile, ci legumele, fructele şi zarzavaturile noastre.

Realitate cruntă

Dincolo însă de ceea ce scrie pe hârtie, realitatea satelor româneşti este crudă. Cine se duce acum pe ogoare vede zeci de tiruri ale intermediarilor care cumpără, la preţuri derizorii, recolta de toamnă. Unele produse pleacă direct la export, altele iau calea pieţelor autohtone, unde vor fi vândute la preţuri mult umflate, faţă de cele de achiziţie.

Tirurile inundă satele

Ţăranii sunt obligaţi să îşi vândă repede recolta, pentru că altfel vor rămâne cu ea pe câmp şi se va strica. Vorba aia, e toamnă, vin ploile şi frigul. Cei mai mulţi săteni nu au mijloace de transport să îşi ducă marfa în pieţele orăşeneşti. Şi chiar dacă ajung la oraş, se lovesc de altă mare problemă. Pieţele sunt în marea lor majoritate privatizate, iar noii mahări impun taxe pe tarabă sau pe metrul pătrat atât de mari încât producătorul agricol îşi dă seama că nu va avea niciun profit. Acestea sunt probleme întâlnite în mai toate oraşele din ţară.

Struţo-cămila

Să vedem ce s-a întâmplat în Bucureşti, în ultimii ani. Aici a fost aplicat un proiect despre care putem spune fără doar şi poate că e ratat. Au fost înfiinţate pieţe volante, unde să vină doar producătorii agricoli autentici. Ele au însă o mare problem. Sunt aşezate în zone fără vad comercial. Nu mai spun de faptul că unele dintre acestea strică imaginea unor repere ale oraşului. Precum bâlciul aşezat ani la rând în faţa Academiei Militare, o instituţie de referinţă a statului român.

Lipsa depozitelor

Altă mare problemă în agricultura noastră e lipsa depozitelor în care ţăranii să îşi păstreze roadele pământului. O asemenea infrastructură ar crea comunităţilor săteşti independenţa faţă de intermediari. Depozitul ar permite ţăranului să dicteze preţul. Puţinele construcţii de acest fel sunt, în majoritate, rodul unor investiţii private. Mai este şi o excepţie. Piaţa de Gros Bucureşti. Un proiect frumos demarat şi realizat, dar de care s-a ales aproape praful. Depozitele moderne au ajuns, în majoritate, să fie închiriate unor particulari şi să se transforme chiar şi în depozite de confecţii. La fel este şi în cazul Pieţei de Gros Bucureşti, care a ajuns un angro obişnuit în care se vând şi detergenţi, şi hârtie igienică şi, pe scurt, mai de toate şi, evident, multe legume şi fructe şi din  import. Scopul iniţial era altul dar vom reveni cu un alt articol despre ce s-a făcut cu Piaţa de Gros Bucureşti şi cum s-a irosit un munte de bani.

Dacă vorbim, în schimb, de facilităţi ale statului pentru asociaţiile de producători în vederea construirii unor depozite, e ca şi cum ne-am referi la literatura ştiinţifico-fantastică.

Târgurile de pe marginea şoselelor 

Care e, în consecinţă, soluţia de criză pentru producătorii noştri agricoli? Să îşi scoată recolta la vânzare pe marginea şoselei. Putem vorbi, în fiecare toamnă, de o imensă piaţă răspândită pe cuprinsul întregii ţări, de-a lungul drumurilor naţionale sau judeţene. Mai sunt, ce-i drept, şi târgurile săptămânale unde poţi găsi tot ce vrei.

Pot să dau ca exemplu un târg aflat nu departe de Bucureşti, pe şoseaua spre Giurgiu, în comuna Călugăreni. Aici se ţine iarmaroc în fiecare duminică. Vin ţărani din aproape întregul judeţ Giurgiu, ba şi din judeţele învecinate, să-şi vândă rodul muncii lor de peste an. Cumpărători sunt cu duiumul. Lume din Bucureşti şi din alte oraşe. Se vede asta după miile de maşini parcate pe câmp, în jurul târgului.

Propunere

Observ, mai nou, că Primăria Capitalei a lansat un program prin care solicită bucureştenilor să vină cu propuneri de proiecte pentru dezvoltarea oraşului. Vă dau şi eu o propunere, doamna primar general Gabriela Firea. Eliberaţi pieţele Bucureştiului de toate interesele subterane şi introduceţi aceste spaţii într-o reţea a producătorilor agricoli. Un sistem care să fie administrat de către asociaţiile care îi reprezintă în mod onest pe adevăraţii truditori ai pământului. E valabil şi pentru alte oraşe, că nu numai Capitala suferă din punctul acesta de vedere. Nu mă îndoiesc că mai sunt şi alte soluţii. Poate mai bune. Cert e că agricultura autohtonă se poate dezolta numai dacă e rezolvată una dintre cele mai mari dureri ale sale, un mecanism eficient pentru distribuţia recoltei.

Concluzie

Dacă statul român se va implica serios în chestiunea aceasta, dacă autorităţile noastre vor rezolva şi alte mari suferinţe ale domeniului agricol, de pildă producerea de seminţe autohtone – acesta e un alt capitol foarte dureros şi totodată vast – atunci vom avea motive pentru a sărbători produsele agroalimentare româneşti.

Sigur că e şi varianta, mult mai facilă, să ne limităm doar la sloganuri populiste, cu iarmaroace festive unde mititeii la grătar sunt asezonaţi cu discursuri politice.

Sunt convins că pentru ţăranul român, în condiţiile de azi ale agriculturii noastre, ziua de 10 octombrie nu este o sărbătoare.