Misiune caritabilă. Crăciunul şi Revelionul în mijlocul Atlanticului

Misiune caritabilă. Crăciunul şi Revelionul în mijlocul Atlanticului
28 decembrie 2017 Printează articolul

Cum petrec unii oameni sărbătorile? În misiune caritabilă, de exemplu Crăciunul şi Revelionul în mijlocul Atlanticului. Există oameni care trăiesc cu totul altfel zilele acestea, de sărbători. Nu tu supermarket, nu tu alergătură după brad. Ei vâslesc. Şi nu oriunde. În Oceanul Atlantic. Mai precis, traversează oceanul în bărci cu vâsle. Practic, au făcut Crăciunul şi acum vine şi Revelionul în mijlocul Atlanticului.

Există deja tradiţia, la întâlnirea între ani, a unei curse temerare, între Europa şi America. Atlantic Challenge se numeşte cursa la care în acest sezon participă 32 de echipaje din întreaga lume. Oamenii nu au la dispoziţie decât bărci şi vâsle. Distanţa pe care o au de parcurs este de 5.000 de kilometri, între insulele Canare şi insula Antigua.

Au plecat pe la jumătatea acestei luni şi rămâne de văzut când anume vor ajunge la destinaţie. Cert este că, potrivit regulamentului, nu au voie să primească niciun ajutor din exterior. Au însă la dispoziţie aparate speciale pentru desalinizarea apei şi panouri solare necesare funcţionării unor dispozitive electrice.

Cei patru români şi misiunea lor umanitară

Ei bine, printre expediţionari se află şi patru români. Vasile Oşean, Andrei Roşu, Ionuţ Olteanu şi Marius Alexe sunt nu numai reprezentanţii României, dar şi unicul echipaj din Europa de Sud-Est.

🇷🇴 Happy holidays 🇷🇴

Primiți cu colindul? Anul acesta, de Sărbători, suntem pe val 🎅🎅🎅🎅 Ceea ce vă dorim și vouă!Salutări din #AtlanticChallenge și sărbători frumoase! #Atlantic4 team: Vasile Osean, Ionut Olteanu, Andrei Rosu, Marius AlexePovestea noastra o gasiti si pe http://a4.climbingtheworld.com#ClimbingTheWorld

Posted by Climbing The World on Saturday, 23 December 2017

Scopul lor e de a aduce un omagiu unui secol de la făurirea României Mari. În 2018 vom sărbători centenarul. Dar au şi o misiune umanitară. De a strange fonduri pentru construirea centrului Hospice Casa Speranţei din comuna Adunaţii Copăceni. Acolo vor fi trataţi copiii bolnavi de cancer sau cei care suferă de boli rare.

Cursa aceasta poate fi urmărită pe portalul www.climbingtheworld.com, dar şi pe conturile de Facebook ale celor patru competitori români. Ei au povestit pentru Televiziunea Naţională cum se desfăşoară drumul şi prin ce momente de cumpănă au trecut până acum.

Relatare de la faţa locului

“Pentru noi este ziua a 15-a pe ocean. Până acum am parcurs o distanţă de 865 de mile, ceea ce înseamnă o treime din drumul pe care ni l-am propus. Primele trei-patru zile au fost mai dificile, cu rău de mare, cu vreme mai capricioasă. De atunci până în prezent am avut un ocean mult mai agitat decât ne-am fi aşteptat. Am avut zile cu valuri de cel puţin 14 metri înălţime, cât un bloc de trei-patru etaje. Moralul echipei este bun, suntem încrezători în forţele proprii, Mai dificil este noaptea. Până acum nu am avut lună, abia săptămâna viitoare vom avea lună plină şi sperăm că vom şi vedea ceva. De obicei este întuneric beznă, valuri foarte mari, nu ştii de unde vine valul, vântul este schimbător. Cu hrana stăm foarte bine, nu constituie nici pe departe principala problemă în acest moment. Dacă ar fi să ne dorim ceva, ar fi o zi cu mai puţine valuri şi mai mult soare să ne mai uscăm hainele pentru că toate sunt ude”.

Acesta e tabloul descris de unul dintre cei patru români, Vasile Oşean. Din cuvintele sale rezultă că ai noştri au totuşi un moral bun. După ce au petrecut Crăciunul pe valuri, e clar că la fel va fi şi de Revelion. Vă aşteptăm sănătoşi acasă şi La mulţi ani!

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu