Cooperativa Agricolă Vaideeni. Cei 13 tineri care vor să readucă brânza vâlceană în farfuriile românilor

02 noiembrie 2017 postat de aida Printează articolul

Cooperativa Agricolă Vaideeni are ca iniţiatori  13 tineri care vor să readucă brânza vâlceană în farfuriile românilor.

Totdeauna m-am ferit de indivizii care gândesc în şabloane. Uite că am întâlnit nişte tineri care nu se feresc de expresia “cooperativă”. Unii ar zice că e specifică regimului comunist. Nu, oamenii aceştia din Vaideeni consideră că e vorba de cooperare. Aşa că nu au avut nicio reţinere să dea entităţii lor economice denumirea de Cooperativa Agricolă Vaideeni. Agricolă, da, pentru că sunt fii şi nepoţi şi strănepoţi de ciobani. Comuna asta vâlceană a fost cândva un puternic centru al oieritului în sudul ţării. A fost. Poate va mai fi. Depinde de aspiraţiile celor de aici.

Multă jale

Am fost cu ani în urmă în zona asta. Găsisem atunci multă jale din partea oierilor care îmi spuneau că îşi păstrează brânza în butoaie mai mari decât statul unui om. Ba uneori, când îi apuca amarul cel mare, o mai aruncau şi la porci. Din cauză că nu aveau cui s-o vandă. Adică aveau, la intermediari, dar nu le convenea s-o dea cu opt lei sau cu cel mult zece lei pe kilogram. Ar fi însemnat să accepte paguba, în condiţiile unui preţ sub cel de producţie, de vreo 12 lei pe kilogram. Aţi văzut cât costă în pieţele Bucureştiului, de pildă, brânza maturată de oaie. De multe ori sare de 25 de lei pe kilogram. Ca să vedeţi diferenţa între achiziţia la vrac şi vânzarea cu amănuntul. Fără ca profitul să intre în buzunarul producătorilor, asta e clar.

Doar fotografii?

Care a fost efectul acestei situaţii, după 1990, dispărând cea mai importantă componentă din sistemul producţiei, anume desfacerea? Meseria de oier a intrat în picaj. Turmele s-au împuţinat, munţii au rămas pustii, stânele plâng, iar tinerii au plecat unde au văzut cu ochii, să-şi caute altă modalitate de câştig pentru ei şi familiile lor. O tradiţie de sute de ani fusese pusă în cui, cel puţin aici, pe meleagurile vâlcene. Rămăseseră doar fotografiile îngălbenite, bune pentru un muzeu…

Taraba din târg

Dar uite că acum, în Capitală, cu ocazia marelui târg agricol INDAGRA, văd o tarabă încărcată cu brânză şi deasupra un panou pe care scrie exact ce vă ziceam la început, Cooperativa Agricolă Vaideeni. Nu stau pe gânduri şi intru imediat în vorbă. Aşa îl cunosc pe Ştefan Băluţă. Este unul dintre cei 13 membri ai acestei cooperative. 

“Ghinionul îl combat cu şansă”, răspunde el la provocarea mea legată de cifra 13, deci aşa, 13 tineri. El are 29 de ani. Spune că media de vârstă a colegilor săi e apropiată de 30 de ani. “Noi am decis să rămânem şi să construim ceva”. Totul a început chiar în acest an. Au avut discuţii şi în timpul anului trecut. S-au pus de acord, destul de repede, sunt asigurat, să creeze o societate unde părţile sociale sunt aşezate în mod egal. “Munca, investiţiile şi profitul vor fi mereu la egalitate”. Toţi cei 13 au în total 5.000 de oi şi 150 de vaci. Trag o primă linie şi constat că această cooperativă îşi începe existenţa, cu toate actele perfectate, în luna februarie 2017.

Fabrica de brânzeturi

Prioritatea lor în momentul de faţă este construirea unui unităţi comune de procesare a laptelui. Acolo să fie obţinute produsele finite. S-au interesat asupra celor două variante, fie din banii lor, fie să apeleze la fondurile europene. A doua variantă li se pare foarte birocratică. Şi costisitoare. Ştefan îmi dă ca exemplu o mini-fabricuţă, din altă parte a ţării, aşa cum vor să facă şi ei în satul lor, care l-a costat pe proprietar mult mai puţin în comparaţie cu investiţia prin fondurile europene. Aşa că opţiunea vâlcenilor e clară, să pună mână de la mână şi să îşi atingă, prin forţe proprii, dezideratul. “Vrem ca anul viitor să inaugurăm centrul de procesare”.

Vor să creeze un brand

Până atunci, promovarea e şi ea în vizorul junilor fermieri. Să meargă prin târguri, în toată ţara, să întindă panoul pe care scrie denumirea cooperativei lor şi evident să invite lumea să guste din bunătăţi. Telemeaua, caşul dospit, untul de oaie, brânza de burduf, urda.

“O mare problemă a fost până acum lipsa promovării produselor specifice zonei noastre”. Lucrurile se vor schimba însă radical. Au demarat procedurile pentru un caiet de sarcini care să fie depus tocmai la Bruxelles. Vor să creeze un brand naţional, protejat cu ajutorul normelor europene. “Autorităţile noastre ne sprijină, în sensul că ne dau toate informaţiile despre paşii pe care trebuie să-i parcurgem în acest sens”. Pe de altă parte, au de gând să încheie parteneriate cu magazinele din ţară care comercializează produse tradiţionale. Nu uită nici de propriile spaţii pentru desfacere. Sunt şi ele trecute în capitolul “urmează să bifăm”. Când vor da drumul la făbricuţă, estimează o producţie de 10.000 de kilograme de brânzeturi de toate felurile, pe an.

“Solidaritate”

Prin meseria pe care o are, inginer agromontanolog, Ştefan demonstrează că nu a vrut niciodată să se rupă de meleagurile pe care cu siguranţă le iubeşte. Altfel nu ar vorbi cu atât de mult suflet despre toate planurile acestea. Ale lui, ale colegilor săi. Apelând la meseria pe care o are, îl intreb, la finalul discuţiei noastre, care e şansa comunităţilor montane de a supravieţui, dacă există speranţă pentru oamenii aceia să-şi câştige pîinea, şi azi, şi mâine, şi în viitorul îndepartat, pe baza meseriilor specifice acestui areal. Altfel, de mulţi ani auzim cum vin şi trec, sterile, acele strategii ale diverselor guverne pe tema satelor uitate printre nori. Tânărul acesta nu stă mult pe gânduri înainte să-mi dea un răspuns tranşant. “Solidaritate”.