Buzăul, primul judeţ cu sistemul de învăţământ complet informatizat

Buzăul, primul judeţ cu sistemul de învăţământ complet informatizat
22 noiembrie 2017 Printează articolul

Buzăul va fi primul judeţ din România cu sistemul de învăţământ complet informatizat. Judeţul Buzău va fi primul din România unde se va aplica un proiect-pilot legat de informatizarea totală a sistemului de învăţământ, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale. Astfel, proiectul va fi implementat de la începutul anului viitor.

Răspunsul autorităţilor locale

În cursul acestui an, ministerul de resort a ales 13 judeţe care păreau a fi eligibile pentru aplicarea proiectului, după numărul de elevi şi de profesori şi în concordanţă cu capacitatea infrastructurii. Acestora li s-a comunicat intenţia autorităţilor centrale. S-a aşteptat apoi răspunsul autorităţilor locale, în ceea ce priveşte implicarea lor în punerea în practică a programului. Autorităţile din judeţul Buzău au trimis oferta cea mai completă la Bucureşti, arătând că sunt dispuse să facă toate eforturile pentru susţinerea acestui demers.

Ce va fi de la anul

Alegerea judeţului a avut în vedere câteva criterii, precum numărul de elevi şi de profesori şi faptul că autorităţile locale sunt dispuse ca timp de cinci ani să susţină din punct de vedere material buna desfăşurare a proiectului.

Ca atare, începând de anul viitor fiecare profesor din judeţul Buzău va primi un laptop. În fiecare clasă vor fi tablete pentru elevi. Va reveni câte o tabletă la doi elevi. Acestea vor fi folosite numai în şcoală. În fiecare clasă vor fi montate table inteligente, videoproiectoare şi se va instala sistem wireless. Şcolile profesionale vor dispune şi de imprimante 3D.

 

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu