Biblioteca de materiale. Mii de mostre într-un spaţiu al profesioniştilor

Biblioteca de materiale. Mii de mostre într-un spaţiu al profesioniştilor
22 octombrie 2017 Printează articolul

Biblioteca de materiale, cu mii de mostre într-un spaţiu al profesioniştilor, este un proiect foarte interesant ce a fost pus în practică în Bucureşti. Este vorba de „MATER – biblioteca de materiale”. În fond, este o colecţie de mostre de materiale folosite în toate domeniile.  Astfel de spații există și și-au dovedit rolul și utilitatea în orașe mari ale lumii, precum New York, Milano, Seoul etc. Nimic nu se vinde aici. Poţi veni doar să vezi ce materiale sunt pe piaţă la ora actuală, ce a mai apărut nou.

E o lume de care pot beneficia, prin informaţiile utile, arhitecţii, designerii de interior, designerii de produs, cei care activează în zona vestimentară şi a bijuteriilor, ilustratorii, artiştii plastici, cât şi acele organizaţii profesionale care se ocupă cu dezvoltarea de produse şi materiale de avangardă. Un proiect, iată, destinat în primul rând profesioniştilor din aceste sfere de creativitate. Dar nu numai lor. „MATER – biblioteca de materiale” funcționează în București, în incinta Industriei Bumbacului, pe malul Dâmboviței, Splaiul Unirii nr. 160.

Mii de mostre

Acest loc, întins pe o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi, este împărţit pe trei categorii. Biblioteca, sala multifuncţională şi HUB-ul.

Biblioteca e locul în care mostrele de materiale sunt aliniate, pe plăcuţe, fiind descrise proprietăţile de bază ale fiecărui exponat în parte.

„Acum sunt 2.000 de exponate, vor fi 3.000 până la sfârşitul lui 2017, apoi 10.000 până la sfârşitul anului viitor. Desigur, sunt şi materiale rare, de fapt vrem să aducem numai ciudăţeniile la vedere şi să arhivăm cumva mai compact materialele cunoscute, uzuale”, a declarat promotorul întregului proiect, designerul Florin Cobuz.

Cât priveşte materialele rare, acestea au calităţi cu totul surprinzătoare.

„Printre materialele rare avem un compozit care arată ca o plastilină şi e moale la o manevrare uşoară, în mână, dar dacă îl izbeşti, să zicem, de podea devine extrem de dur – practic, se comportă în funcţie de puterea de impact la manevrare. Sau un metal care la privirea perpendiculară este netransparent, însă pe măsură ce îl înclinăm devine transparent. Interesant este şi un material perfect opac, care nu reflectă nici cea mai puternică lumină, deci nu poate fi detectat pe întuneric. Armata SUA s-a arătat interesată de el”, a dat Florin Cobuz câteva exemple.

„Noi nu vindem nimic aici”

Dacă ne referim la sala multifuncţională, trebuie ştiut că aici puteţi găsi un spaţiu pentru 120 de persoane pentru desfăşurarea de conferinţe. Iar HUB-ul înseamnă birouri private ori zone de lucru în comun.

Biblioteca de materiale este un proiect bazat pe o investiţie de 300.000 de euro, creat prin implicarea diverselor companii din România care activează în felurite domenii, producători ai unei game variate de produse.

„Noi nu vindem nimic aici, păstrăm doar exponatele spre vizitare/vizualizare, deci nu ne propunem să realizăm în mod special venituri de pe urma lor. Intrarea va fi gratuită pentru elevi, studenţi şi cercetători, ne gândim eventual la un tarif modic de intrare pentru publicul larg sau la o formulă de abonament anual. Importantă este valenţa inspiraţională a proiectului, ca şi posibilitatea de a găsi un material care se încadrează cel mai bine în cerinţele punctuale ale arhitecţilor, designerilor şi celorlalţi oameni pasionaţi de industriile creative”, a conchis Florin Cobuz.

Puteţi intra deja pe site-ul www.materlibrary.ro pentru a descoperi această nouă lume apărută în Bucureşti, dar şi programele şi proiectele care vor fi dezvoltate aici.

Sursa foto: http://www.materlibrary.ro


 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu