Autobuz cultural pe traseul cu 30 de muzee din Bucureşti

Autobuz cultural pe traseul cu 30 de muzee din Bucureşti
06 noiembrie 2017 Printează articolul

Autobuz cultural pe traseul cu 30 de muzee din Bucureşti este un proiect al regiei Autone de Transport Bucureşti (RATB). O călătorie cu autobuzul pe la 30 de muzee din Bucureşti, iată ce ne propun autorităţile locale prin înfiinţarea liniei speciale 362.  Traseul acestui autobuy cultural porneşte de la Piaţa Presei şi se încheie în Parcul Carol. Preţul biletului va fi acelaşi ca al oricărei călătorii cu mijloacele de transport în comun ale RATB, adică 1,3 lei.

Câteva detalii

Difuzoarele din respectivul autobuz cultural prezintă informaţii, în română şi engleză, despre staţia următoare. Adică următorul muzeu. Trei autobuze vor deservi această linie, intervalul lor de succedare fiind de 45 de minute. În interior se află broşuri de informare, în română şi engleză, despre muzeele aflate pe traseu. Linia va funcţiona zilnic între orele 10.00 şi 22.00, lungimea traseului fiind de 29,3 kilometri.

O serie întreagă de instituţii muzeale vor ieşi astfel în evidenţă, cel puţin o parte dintre ele fiind mai puţin vizibile. Măcar acum, având în vedere că acest autobuz cultural va trece prin dreptul lor, vor ieşi în evidenţă.

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu