ALERT. Alertă telefonică în caz de fenomene meteo extreme

ALERT. Alertă telefonică în caz de fenomene meteo extreme
18 septembrie 2017 Printează articolul

ALERT, adică alertă telefonică în caz de fenomene meteo extreme, înseamnă că vom fi avertizaţi prin telefon că vine în scurt timp un fenomen meteo extrem în zona în care ne aflăm. Cam asta este esenţa programului despre care s-a discutat la Guvern, în cadrul unei şedinţe la care a participat premierul Mihai Tudose alături de reprezentanţi ai companiilor de telefonie mobilă, IGSU, STS şi, nu în ultimul rând, ai Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii.

A fost creat în acest sens un grup de lucru care să studieze posibilităţile implementării acestui proiect. Denumit ca atare sistemul „ALERT”.

Ceea ce se ştie deja este că acest sistem va însemna trimiterea unui sms. Acest mesaj va fi recepţionat de persoanele care la un moment dat se află în zona care urmează să fie afectată de un fenomen meteo extrem. Scopul alertei este ca oamenii din zona în cauză să aibă timp să se adăpostească.

Apel de la Iohannis

Grupul de lucru de la Guvern apare şi ca urmare a apelului făcut de preşedintele Klaus Iohannis de a se rezolva problema legată de modul în care populaţia poate fi alertată de iminenta producere a unor fenomene extreme.

Iohannis a mai arătat că furtunile violente din judeţul Timiş au demnstrat că sistemul actual de avertizare, bazat pe alertele meteorologice, nu este suficient de viabil, în sensul că informaţia nu ajunge în timp util la oamenii care se află în calea unui asemenea pericol.

Rămâne de văzut dacă noul sistem, pe bază de sms, va fi, la rândul lui, viabil. Marea întrebare e dacă toţi oamenii vor avea şansa de a recepţiona un asemenea mesaj. Ne referim aici la cei din mediul rural. Se ştie că în sate nu toţi locuitorii posedă un telefon mobil şi, chiar dacă unii au aşa ceva, de multe ori e vorba de un aparat de generaţie veche. Ar trebui ca specialiştii să facă în aşa fel încât toţi românii, indiferent de aparatura de comunicaţie pe care o au la dispoziţie, să aibă şansa de a fi preveniţi în faţa unui dezastru. Aşteptăm, în acest sens, clarificări de la cei în măsură să le facă.

Nu e prima oară

Pe de altă parte, este evident că nu ne aflăm în faţa primului dezastru de acest fel. Furtuna care a afectat vestul, centrul şi nordul ţării face parte dintr-o neagră galerie a nenorocirilor meteorologice petrecute în ţara noastră de mai mulţi ani încoace. Să nu uităm de tornada care a afectat localitatea ialomiţeană Făcăeni, în anul 2002.

Meteorologii au spus atunci că este doar începutul şi că România va fi din ce în ce mai des lovită de asemenea fenomene extreme, caracteristice încălzirii globale.

Din nou ne-am trezit foarte târziu

Ce au făcut autorităţile noastre din 2002 până azi, dacă vorbim de un sistem de avertizare a populaţiei în caz de calamitate meteorologică? Nimic. Conform felului nostru de a ne administra ţara, a fost nevoie să vină o nenorocire, pentru ca autorităţile să ia măsuri.

E foarte clar că dacă populaţia ar fi fost prevenită în legătură cu fenomenele extreme care urmau să lovească vestul, centrul şi nordul ţării, nu ar mai fi fost atât de multe victime. Preveniţi din timp, oamenii ar fi avut minute preţioase la dispoziţie pentru a se pune la adăpost.

Să vedem când se va aplica acest sistem de avertizare prin sms. Ori poate e încă un program măreţ care se va finalize înainte de-a începe…

Sursa foto: http://www.romaniatv.net
  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu