Alegeri numai cu parfum în comuna Călăraşi din judeţul Cluj

Alegeri numai cu parfum în comuna Călăraşi din judeţul Cluj
04 noiembrie 2017 Printează articolul

Unele alegeri sunt mai altfel. Ei bine, vorbim de alegeri numai cu parfum în comuna Călăraşi din judeţul Cluj. Aici candidează pentru fotoliul de primar trei reprezentante ale sexului frumos. Alegerile parţiale, programate pentru duminica aceasta, au loc în condiţiille în care fostul edil a renunţat la funcţie, după patru mandate, din motive de sănătate.

Aşadar, cele trei doamne care vor să fie primar în această comună reprezintă PNL, PSD şi PMP. Peste 2.000 de persoane cu drept de vot sunt aşteptate la urne. În această localitate vor fi aşadar deschise în ziua de duminică, 5 noiembrie, trei secţii de votare, în satele Călăraşi, Bogata şi Călăraşi-Gară.

Scurte prezentări

Să le prezentăm acum pe cele trei candidate. Este vorba despre Mirela Vereş, din partea PNL, învăţător de profesie, Voichiţa Costişor, de la PSD, economist, şi Mărioara Popescu, din partea PMP, administrator de firmă.

Aşa cum se spune, şi sperăm acest lucru, politica românească ar arăta cu totul altfel, în sens pozitiv, fireşte, dacă mai multe femei ar fi prezente în spaţiul public. Ne exprimăm speranţa că în comuna unde trei femei candidează pentru fotoliul de primar lupta politică a fost modelată, în campania electorală, de gingăşia specifică unor doamne. Succes tuturor!

 

 

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu