15.000 de profesori protestează în stradă

15.000 de profesori protestează în stradă
31 mai 2016 Printează articolul

15.000 de profesori protestează în stradă

După ce negocierile cu Guvernul referitoare la salarizarea din învățământ au eșuat, propunerile Executivului fiind respinse de membrii de sindicat, dar și din cauza altor nemulțumiri, miercuri 1 iunie 2016, între orele 12.30-14.00, aproximativ 15.000 de profesori vor protesta în stradă. Cadrele didactice venite din toată ţara vor participa la un miting de protest, urmat de un marș de protest pe traseul Piața Victoriei-Palatul Cotroceni.
Revendicările protestatarilor au în vedere următoarele:
• Respectarea Legii Educației Naționale, în sensul alocării anuale din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale a minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv pentru educație.
• Aplicarea prevederilor Ordonanței de urgență pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, de la aceeași dată pentru toate categoriile vizate.
• Elaborarea, până la finalul mandatului actualului guvern, a unei legi de salarizare echitabilă, pornind de la principii corecte, care să abroge toate actele normative de salarizare existente în prezent, astfel încât fiecare categorie socio-profesională să fie poziţionată în grila de salarizare în funcţie de rolul pe care îl are în dezvoltarea societăţii.

După cum subliniază sindicaliştii, alocarea a 6 % din PIB pentru educaţie ar avea efecte care vizează, pe lângă cadre didactice, şi elevii şi studenţii, precum:

• Creșterea costului standard per antepreșcolar/ preșcolar/elev, respectiv a costului mediu per student echivalent.
• Creșterea burselor elevilor și studenților.
• Decontarea integrală a cheltuielilor de navetă pentru elevii care studiază în altă localitate decât cea de domiciliu, precum și decontarea navetei personalului didactic.
• Dotarea corespunzătoare a unităților și instituțiilor de învățământ (de natură să elimine contribuțiile părinților pentru igienizare, achiziționare de material didactic etc.).
• Asigurarea fondurilor necesare pentru formarea profesională continuă a salariaților din învățământ.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu