Sfatul ministrului Educaţiei pentru părinţi: nu vă duceţi copiii în şcolile cu probleme

Sfatul ministrului Educaţiei pentru părinţi: nu vă duceţi copiii în şcolile cu probleme
22 august 2017 Printează articolul

Actualul ministru al Educaţiei a mai scos o perlă cu ocazia conferinţei de presă de azi, adică i-a sfătuit pe părinţi să nu-şi ducă copiii în şcolile cu probleme. Doar o perlă marca Liviu Pop pentru că, în orice situaţie, copiii tot la şcolile cu probleme – insalubre şi nesigure existente vor fi nevoiţi să meargă.

La conferinţa de presă de astăzi, mai multe întrebări ale jurnaliştilor au fost legate de starea precară a instituţiilor de învăţământ cu puţin înainte de începerea noului an şcolar. Exemple, din păcate, sunt destule. Clădiri insalubre sau unde tavanul îţi cade în cap, mobilier vechi, lipsa celor mai elementare dotări care ţin de păstrarea igienei. Aşa se şi explică faptul că şi în acest an, la fel ca şi în precedentii, mai mult de jumătate din unităţile de învăţământ din ţara noastră nu au primit aviz sanitar de funcţionare. Foarte multe nu au nici aviz de la pompieri şi nici aviz de mediu, deci sunt clădiri în care copiii nu se simt în siguranţă.

Ca atare, jurnaliştii l-au întrebat pe Liviu Pop, în calitatea sa de ministru al Educaţiei, ce mesaj are pentru părinţii care îşi duc odraslele în asemenea spaţii care scârtâie din toţi rărunchii. Răspunsul oficialului a venit repede, dar spus cu jumătate de gură. “Să nu-şi ducă copiii în şcolile cu probleme”. Probabil că, pe moment, şi-a dat seama de gafa pe care a făcut-o, dar oricum porumbelul odată scăpat nu mai poate fi oprit.

Ne acoperim cu hârtii

Aşa că, dragi părinţi, trebuie să ştiţi că vă asumaţi toată responsabilitatea dacă vă trimiteţi odraslele să înveţe carte. Că şcolile nu mai reprezintă un loc sigur, asta e clar. Exemplele sunt cu nemiluita. Unul dintre ele petrecut chiar în primăvara acestui an, în Bucureşti, la Şcoala 141, unde întreg tavanul de pe unul dintre holuri a căzut. Numai Dumnezeu a făcut să nu existe nicio victimă. Numai Dumnezeu, căci autorităţile noastre, şi cele locale, şi cele naţionale, ştiu să facă un singur lucru, să se acopere de hârtii, ca să ne arate ce realizări măreţe au în teorie.

Crunta realitate

Dar dacă la oraş e aşa, ce să mai zici în mediul rural?! Unde majoritatea şcolilor nu au văzut niciodată apă la robinet şi canalizare. Unde clasele sunt încălzite iarna cu ajutorul sobei, plină cu lemne. Unde plouă prin acoperiş. Şcoli unde toaleta e în fundul curţii. Ne amintim de nenorocirile cu acei elevi care au căzut în hasna şi acolo şi-au găsit sfârşitul. După ce că nu învaţă lucruri utile pentru viitorul lor, din cauza unei programe supra-teoretizate, şcoala nu le oferă copiilor nici măcar siguranţă. Aceasta este crunta realitate a învăţământului românesc, de zeci de ani încoace. La fel, şi înainte de noul an şcolar 2017-2018.

Situaţie albastră

N-am văzut în ultimii 20 de ani, de pildă, un cap al Învăţământului care să înceapă o reformă profundă a întregului sistem. Ascult şi acum exact aceeaşi “melodie” din fiecare an. Ba chiar se poate spune că azi situaţia e mai albastră ca oricand, în condiţiile în care din cele 31.297 de clădiri cu destinaţie şcolară din România, cel mult 8.000 au absolut toate avizele necesare funcţionării în limitele normale. Ministrul de resort nu ne-a spus unde să-şi ducă părinţii odraslele, dacă în şcolile de la noi nu mai e nimic sigur.

Ploaie de proiecte

Altfel, suntem anunţaţi de către ministrul de resort că se va face un concurs între judeţe, cu premiu în valoare de 25 de milioane de euro, din bani europeni. Un singur judeţ, cel câştigător, evident, va ajunge în situaţia ca toate şcolile sale să fie supra-dotate. Tablete pentru elevi, laptop-uri pentru profesori, table inteligente în fiecare clasă. La care se vor adăuga videoproiectoarele şi sisteme wireless. Alt program se referă la 60 de licee de informatică din România. Acestea vor fi dotate cu câte un laborator de profil echipat la cele mai înalte standarde. Mergem spre alt anunţ, cel legat de ghiozdanele şi rechizitele oferite elevilor. Cifrele sunt de ordinul sutelor de mii. Observaţi că se vorbeşte la timpul viitor. Se va face, se va drege.

Jale cu manualele de clasa a V-a

Cu prezentul e mai complicat. Aici e vorba de manualele de clasa a V-a. Care vor lipsi de pe banci, după primul clopoţel din noul an de învăţământ. Oficialul Educaţiei dă vina pe actuala legislaţie în domeniu, din cauza căreia e întârziată tipărirea acestor manuale. Licitaţii şi contestaţii între edituri, ni se spune. O procedură greoaie de pe urma căreia elevii au de pierdut. Noile manuale ar trebui să reflecte noua programă pentru clasa a V-a. Ei bine, 177.000 de elevi care intră acum în prima clasă de gimnaziu, la nivelul întregii ţări, nu vor avea aceste cărţi şcolare. Ministerul a găsit o soluţie de criză, anume tipărirea unui ghid, ca o carte. Ghidul va fi folosit în primele opt săptămâni ale noului an şcolar şi va cuprinde lecţii din toate materiile. Rămâne să sperăm că după cele opt săptămâni de graţie criza se va încheia şi manualele propriu-zise vor ajunge în şcoli.

Urare de început de an şcolar

Cam asta este situaţia, stimaţi părinţi. Şi încă ceva. Sper că aţi fost prevăzători şi v-aţi pus nişte bani de-o parte. Pentru că la prima şedinţă cu părinţii se va pune problema fondului clasei. Dacă autorităţile locale au “uitat” să doteze şcoala cu materialele didactice necesare sau dacă reparaţiile curente au ieşit de pe lista de priorităţi a primarilor, atunci să intervină părinţii. Cu banii lor. Doar ei au devenit, de voie, de nevoie, sponsorii sistemului educativ. Ca o concluzie, având în vedere tot acest tablou sumbru, le urez elevilor, pe lângă spor la şcoală, un lucru mult mai important, să se întoarcă zi de zi sănătoşi acasă.

 

Sursa foto: http://expressdebanat.ro

http://www.digi24.ro

 

 

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu