Scrisoare deschisă adresată fostului sindicalist din fruntea Educaţiei

11 august 2017 postat de aida Printează articolul

Înlocuim nişte auxiliare cu alte auxiliare? Îl scoatem pe A şi-l punem pe B?

Domnule Liviu Pop, ştim cu toţii că aţi fost sindicalist în sfera învăţământului. Acum conduceţi acest domeniu, ca ministru. Cred că mai ştiţi ce înseamnă să fii sindicalist. Adică să aperi interesele semenilor tăi din aria in care activezi.

Bun. Acum să revin la actualitatea dumneavoastră de ministru. V-am auzit la recenta conferinţă de presă cum aţi anunţat stoparea tuturor auxiliarelor din şcoli. Manuale şi caiete speciale. Şi tot felul de alte cărţulii cu scop didactic. Unora le-aş pune ghilimele în dreptul cuvântului didactic.

Când v-am auzit anunţul, ce-am zis. Uite, dom-ne, un om care vrea să facă o revoluţie. O fi vreun Vaclav Havel şi noi n-am ştiut. Când colo, ce să vezi? S-a fleşcăit imediat revoluţia. Tot dumneavoastră ne-aţi zis, în aceeaşi conferinţă de presă, că auxiliarele se vor întoarce peste puţin timp. Se va face o altă procedură de avizare. Chestii, socoteli!

Hai să vă zic ceva, domnule ministru. Că de-aia spuneam la început că aţi fost pe vremuri sindicalist şi care e menirea sindicalistului. Vă propun să vă aduceţi aminte de această menire. Dar de data asta să apăraţi interesele elevilor. Ale elevilor, domnule! V-aţi întrebat, stimate domnule ministru, cine a apărat până acum interesele elevilor?

Uitaţi, vă propun un lucru. Ca înainte de-a face dumneavoastră comisia aia care să decidă alte proceduri pentru avizarea auxiliarelor, să mergeţi prin toate spitalele de copii din ţara asta şi să staţi de vorbă cu medicii. Să-i întrebaţi de toate cazurile din ultimii 27 de ani de elevi care au coloana vertebrală deformată. Şi să-i mai întrebaţi care sunt cauzele acestui flagel. Medicii o să vă spună. O să indice între cauze şi ghiozdanul foarte greu pe care copiii sunt obligaţi în fiecare zi să-l care. Ghiozdan plin cu maculatură. Aţi înteles? Maculatură! Manualele standard şi, pe lângă ele, auxiliarele. Cărţi, caiete speciale.

De-asta vă întreb, domnule ministru, cine s-a gândit la elevi în toţi aceşti ani, cine le-a apărat interesele? Cu adevărat să le apere. V-am auzit la recenta conferinţă de presă cum aţi zis, legat de stoparea auxiliarelor, că veţi supăra multe interese.

Foarte bine, supăraţi-le!

După conferinţa de presă, pe culoarele Ministerului Educaţiei se şoptea despre auxiliarele care au în spatele lor tot felul de interese. Că nu se mai poate aşa. Şi dă-i, şi luptă, vorba lu’ nenea Iancu! Dar numai pe şoptite, atenţie! Păi normal. Normal! Câte auxiliare n-am văzut şi eu de-a lungul timpului. Că doar sunt tată. Şi fi-miu venea de la şcoală cu tot felul de cărţulii recomandate de profesorul cutare, învăţătorul cutare, dirigintele cutare. Când mă uitam la autori, vedeam pe inspectorul cutare din minister, pe specialistul cutare din inspectoratul şcolar, şi tot aşa mai departe. Adică băieţi şi fete pe care îi auzeam, încă din anii ’90, zicând că trebuie să facem reformă în învăţământ. Bun, şi după ce luau pauză cu reforma se apucau de scris un manual, o culegere, un caiet special. Că, vorba aia, trebuie şi ei să câştige ceva, şi nu puţin. Şi afacerea cu manuale, culegeri şi caiete speciale merge brici. Ai o piaţă de desfacere, o-ho, fără număr. Vă daţi seama, patru milioane şi jumătate de elevi în preuniversitar, în anii ’90. Acum a mai scăzut numărul, e drept. Dar tot sunt mulţi clienţi. Adică elevi? Nu, din punctul de vedere al celor din industria tipăriturilor didactice, patroni de edituri şi tipografii, profesori în calitatea de autori de manuale, culegeri şi caiete speciale, elevii sunt clienti. Doar clienţi!

Mi-amintesc de perioada când fi-miu era în clasele primare. Pe la mijlocul anilor 2000. Vine acasă cu o culegere de texte aşa-zis literare. Tipărită pe la Piteşti, dacă îmi aduc bine aminte. Cică i se spusese de la şcoală că e bună culegerea asta. E pentru educarea tinerelor generaţii. Mă uit şi eu prin ea. Găsesc un text despre Moş Gerilă. Măi, să fie! Mă uit la anul tipăririi. Era puţin după 2000. Moş Gerilă? Măi vere, Moş Gerilă nu şi-a dat demisia la revoluţie? Nu s-a întors Moş Crăciun în locul lui? Sau ăştia care au făcut culegerea au luat texte de unde au găsit, la nimereală, le-au trântit în carte, că trebuia tipărită. Dacă o băgăm pe gâtul elevilor, în scop didactic, se vinde oricum ca pâinea caldă.

Stau şi mă gândesc cum a fost avizată culegerea aia. De tot felul de specialişti. Că era cu avizare şi atunci. Şi specialiştii au avizat, şi au avizat, măi nenică, de le-a venit rău.

Acum o să vedem cum e cu noile standarde. Cu noile avizări ale viitoarelor auxiliare cu scop didactic. Sau poate că Moş Gerilă o să ungă clanţele din nou, cum ştie el, ca pe vremuri. Când, unde şi în special cum trebuie. Şi o să treacă. O să fie declarat valid. Adică instructiv-educativ. Dacă e băiat descurcăreţ, trece toate etapele validării. Se bagă, se înfige.

Domnule ministru, ce-ar fi să staţi dumneavoastră de vorbă cu profesorii adevăraţi din învăţământ? Ştiţi că mai sunt asemenea oameni? Sunt foarte mulţi, din fericire. Staţi de vorbă cu ei. Nu mai faceţi comisii şi comitete. Mergeţi prin ţară. Cum am mers eu, ca ziarist. Vă spun că am cunoscut mulţi oameni extraordinari la catedră. Ştiţi ce mi-au spus oamenii aceştia? Lecţia se învaţă la clasă, de la profesor. Nu din manuale, nu din caiete speciale, nu din alte surse. Se învaţă, adică lecţia să fie înţeleasă. Profesorul trebuie să aibă, în acest scop, două calităţi fundamentale. Metodă didactică şi vocaţie. Pentru că de-aia vine copilul la şcoală. Să înveţe. De la profesor.

Am cunoscut, cu ani în urmă, un om cu totul special, în Prăjeşti, o comună din judeţul Bacău. O viaţă întreagă, o jumătate de secol, alături de elevi. Profesorul Paul Ţarălungă. Avea dublă specializare, în Georgrafie şi Biologie. Povestea cum a mers prin toata ţara. A ţinut legătura cu colegi de-ai lui din toată lumea. Aşa a strâns plante de toate felurile posibile, de pe întreg globul. Şi a făcut la el în comună o grădină botanică. Unica de acest fel în mediul rural din România. Dar de ce credeţi că a făcut-o? Nu pentru că ar fi vrut să atingă nu ştiu ce record. Nici pentru a se scrie despre el în ziare. Ci pentru elevii lui. El mergea pe următorul fel de gândire. Eu când le vorbesc elevilor de planta cutare, le şi arăt planta. E în faţa lor. Eu nu vorbesc din cărţi. Eu vorbesc din viaţa pe care am cunoscut-o. “A fi profesor înseamnă a nu vorbi pe dinafara realităţii”, asta mi-a spus acel om. Fusese crezul lui dintotdeauna. Dacă ar mai fi trăit acum, domnule ministru, profesorul Paul Ţarălungă v-ar fi făcut un program de guvernare pe Educaţie, de nu mai aveaţi nevoie de niciun fel de manuale, culegeri şi caiete speciale. Şi nici de comisii şi comitete. Ar fi fost un program dedicat în totalitate elevilor. Aşa cum acest dascăl şi-a dedicat viaţa elevilor săi.

Dar, aşa cum vă spuneam, şi repet, mai sunt profesori precum cel din Bacău. Mergeţi la ei, domnule ministru. Sunt peste tot. Chiar şi în cele mai îndepărtate comune din România. Ei o să vă spună cum poate şcoala să-şi redobândească adevărata menire.

Asta, în situaţia în care doriţi cu adevărat, domnule ministru, să apăraţi interesele copiilor. Că dacă e numai gargară politică, aşa cum au făcut şi predecesorii dumneavoastră, înseamnă că ghizdanul va fi şi de azi înainte plin cu didacticele pietre de moară.

Deşi mai e o soluţie. Că tot suntem în economia de piaţă. Vedeţi, producătorii de geamantane şi genţi s-au orientat după cerinţele pieţei. Au scos, de mai mulţi ani, ghiozdane cu rotile. Un fel de trolere. Destinate în special elevilor din clasele primare. Cărora le este cel mai greu, fiind atât de firavi, să care zilnic bagajul şcolar. M-am uitat pe ofertele din acest an. Trolere şcolare de la 75 până la 350 de lei. Bucata. Scumpe! Dar când e vorba de interesul copilului tău, ca părinte, dai oricât. Te doare sufletul când îl vezi cu namila aia de ghiozdan în spate.

Vedeţi, părinţii au grija copiilor lor. E firesc să se întâmple aşa. La fel şi cu sistemul educativ. Copiii şi interesele lor, pe primul plan. La fel şi cu fişa de post a ministrului Educaţiei. Fără politică, fără gargară. Doar grijă pentru fiecare generaţie în parte. Se poate?!…

 N.R. Pe vremea când încă lupta pentru învăţământ, în calitate de secretar general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Liviu Pop posta diverse articole în care arăta cu degetul către ministrul educaţiei de atunci. Acum, a ajuns în locul ministrului pe care îl blama atunci. Ca şi acel ministru, nici actualul ministru nu are puterea să facă reformă reală. Poate se inspiră din entuziasmul pe care îl afişa atunci, ca sindicalist, deci îi sugerăm să se întoarcă pe propriul său blog (http://liviumarianpop.blogspot.ro/2010/12/minciunile-ministrului-funeriu-continua.html) şi să mai lectureze ce scria atunci. Ca sindicalist! Ulterior, ca ministru, nu mai este deloc luptătorul de atunci. Dar, nu-i aşa, scopul de a ajunge demnitar a fost atinc. Nimic nu mai contează!?