La Palatul Regal doar lumânările sunt aprinse

06 decembrie 2017 postat de stiriAdmin Printează articolul

La Palatul Regal doar lumânările sunt aprinse. Gardul metalic al Palatului Regal se sprijină deja pe coroanele şi lumânările aduse de trecători. Siluete grăbite se opresc să aprindă o lumânare, apoi pleacă mai departe, ferindu-se totodată să dea ochii cu bliţurile fotografilor ori cu întrebările despre „ce părare aveţi?” ale reporterilor de televiziune. Mai sunt şi mâini care se apleacă să aşeze fie un buchet, fie un fir, flori care par să plângă ele în locul vacarmului din jurul acestui perimetru destinat peste noapte pelerinajului mut.

Viitoarea generaţie

Stau şi ascult. Nici măcar nu mă mişc din locul meu. Mai fac din când în când câte o poză. Şi atât. O femeie împingând căruţul viitoarei generaţii se opreşte în faţa chipului suveran, încadrat acum de o banderolă neagră. Alături e o pânză mare, albă, pe care au fost tipărite cuvintele rostite cu şase ani în urmă de Regele Mihai în plenul Parlamentului. Anume că noi am luat doar cu împrumut această ţară de la copiii noştri. Mama îşi linişteşte pruncul din pătuţul lui ambulant, ca şi cum ar fi prevestit plânsul de foame care avea să urmeze, apoi se face nevăzută.

Trandafirii

Un tânăr vine grăbit şi aşează pe caldarâm un braţ de trandafiri. Pentru câteva secunde împietreşte în gânduri numai de el ştiute, se apleacă şi se închină cu gesturi largi. Nici el nu rămâne mai mult decât o respiraţie. Trotuarul freamătă la intervale scurte. Ba e pustiu, ba se umple de cei ce vor să lase o părticică din sufletul lor la picioarele Suveranului.

Mângâierile

O doamnă despre care am impresia că a trecut prin destule la viaţa ei zăboveşte cel mai mult în faţa tabloului îndoliat. Se uită lung şi, din când în când, atinge imaginea care nu are cum să-i răspundă. Aproape că mângâie un trecut pe care acum doar îl murmură. Aprinde în cele din urmă o lumânare şi se întoarce, fără să bage în seamă pe nimeni. Paşii cadenţaţi o ascund repede în anonimat.

Cutiile cu chibrituri

Cutii cu chibrituri au fost lăsate ca un fel de moştenire de cei trecuţi mai devreme pe aici. Pentru ca şi alţii să aibă cu ce să aprindă tremurândele de vânt lumini. Gestul în sine îmi arată o comuniune a unui oftat transmis din suflet în suflet. A fost convingerea primilor că vor veni şi alţii după ei. Şi iată că vin. E abia prima zi…

Dan Gheorghe