Istoria recentă a României, o nouă disciplină pentru liceeni

Istoria recentă a României, o nouă disciplină pentru liceeni
21 mai 2016 Printează articolul

De parcă a terminat tot şi nu mai era nimic de făcut în domeniul învăţământului, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) se joacă de-a introducerea de noi discpline şcolare, cum este cazul materiei pentru liceeni “Istoria recentă a României”. Este vorba despre discplina opţională “Istoria recentă a României”, care va aborda doar 63 de ani şi se adresează claselor a XI-a şi a XII-a.
“Disciplina prezintă o imagine complexă a societăţii româneşti din a doua jumătate a secolului XX şi din primele decenii ale secolului XXI. Noul curriculum susţine o abordare flexibilă prin ponderarea studierii evenimentelor în favoarea ansamblului şi a perspectivei asupra trecutului, respectiv prin aprofundarea şi interpretarea trecutului în locul memorării unor serii cronologice şi al istoriei de tip narativ şi enciclopedic.
Conţinuturile programei sunt grupate în patru capitole. Fiecare capitol corespunde etapelor, general acceptate, în care a evoluat România de la 23 august 1944 până în 1989. Ultimul decupaj este perioada parcursă din 1990 până în 2007 (anul integrării României în Uniunea Europeană), an considerat un reper important al evoluţiei istoriei contemporane. Criteriul de referinţă în fixarea acestor perioade cronologice îl reprezintă proiectele de ţară disputate şi asumate de către actorii politici şi ai societăţii civile în fiecare dintre aceste perioade.”, se spune într-un comunicat al MENCS.
Programa cursului opţional “Istoria recentă a României” va cuprinde manualul pentru Istoria Recentă a României, ghidul profesorului şi un ghid multimedia.

Naţionalismul, alăturat comunismului

Demersul MENCS pentru introducerea acestei discipline opţionale este chiar ciudată şi în spate stau interese care nu par a fi apropiate României. În primul rând, perioada studiată este foarte scurtă şi demersul vădit este de a face apología perioadei de după 1990, aşa cum apare ea în programă şi, mai ales, a aderării la UE, la NATO şi, eventual, “spălarea pe creier” a elevilor referitoare la globalizare şi cât de minunată este globalizarea. Altfel, este de neînţeles cum poţi alătura identitatea globalizării. Orice om cu scaun la cap ştie că identitatea nu are ce căuta alături de globalizare, ceea ce se vede şi numai din a citi explicaţia fiecăruia dintre aceşti termeni în Dicţionarul Explicativ al Limbii Române.
Apoi, că se doreşte omorârea ideii de naţionalism este şi mai evident. Să alături naţionalismul comunismului este şi mai grav. Pe cine ar deranja ca românii să-şi iubească ţara? Şi această alăturare a naţionalismului de comunism se face fix în perioada conducerii lui Nicolae Ceauşescu. Efectul este de învăluire, astfel încât naţionalismul să fie alăturat ororilor comunismului şi în final să fie considerat ceva abonimabil?!
Totuşi, elevii poate reuşesc să înţeleagă, fie şi de la părinţii lor care au apucat şi au trăit şi în perioada de dinainte de 1990, că este mai bine să fii naţionalist, evident, nu unul cu accese de nebunie, decât să fii asemeni unor politicieni, procurori etc. din zilele noastre care dau fuga „cu pâra” pe la diverse ambasade străine.
Inutil să mai spunem că în bibliografía selectivă recomandată în programa şcolară pentru elevi şi profesori apare şi Ion Iliescu, cu volumele I, II şi III ale lucrării sale “Momente de istorie”. Oare ce să le povestească Iliescu elevilor ? Momente despre felul în care din ultimul pe lista FSN a ajuns primul? Momente despre miile de terorişti care nu au existat niciodată? Momente din chemarea minerilor la Bucureşti pentru a-i fugări pe cei care se mai opuneau regimului său? Momente din felul cum era umilit Seniorul Corneliu Coposu ? Momente din cum la fiecare protest care nu-i era favorabil nemulţumiţii erau automat fascişti, legionari şi, în final, golani? Sau cum l-a mazilit pe Dumitru Mazilu, de teamă că putea câştiga simpatia populaţiei ? etc.
Revenind la ideea principală, programa şcolară a acestei noi discipline şcolare opţionale poate fi studiată la adresa: http://programe.ise.ro/Portals/1/Curriculum/2015/Liceu/CDS/OS/Ordin_Programa%20Istoria%20recenta%20a%20Romaniei_CDS%20liceu.pdf

Sursa foto: http://www.evz.ro/mineriada-1990-va-multumesc-pentru-tot-15-iunie-discursul-pe-care-ion-iliescu-l-a-tinut-minerilor-video-.html

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu