Cum cer profesorii Guvernului să se modifice Legea pensiilor

Cum cer profesorii Guvernului să se modifice Legea pensiilor
30 octombrie 2017 Printează articolul

Cum cer profesorii Guvernului să se modifice Legea pensiilor este o acţiune care nu prea va avea sorţi de izbândă. Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) solicită Guvernului modificarea Legii pensiilor. Cadrele didactice consideră că activitatea desfăşurată la catedră  este ceva mai specială decât alte activităţi, astfel încât ar fi necesare unele corecţii la lege. Ceea ce este perfect adevărat şi ar trebui să recunoască toată lumea. Profesorii ar trebui să iasă la pensie cu trei ani mai devreme, faţă de normele actualei legislaţii, având în vedere epuizarea fizică şi suprasolicitarea psihică. Acesta este punctul de vedere exprimat de Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ. Sindicaliştii solicită astfel Guvernului modificarea Legii pensiilor. Sunt profesori care, din cauza epuizării, au dorit să iasă din sfera muncii înainte de limita de vârstă, însă au constatat că ar fi primit astfel  o pensie mult diminuată, absolut insuficientă pentru nevoile traiului zilnic.

Sistemul educativ nu ar fi periclitat

“Federaţia noastră a făcut demersuri şi a solicitat premierului Mihai Tudose ca în noua Lege a pensiilor, în sistemul de educaţie, să fie permisă pensionarea cadrelor didactice cu trei ani mai devreme. Numărul anual al dascălilor care ar putea solicita acest lucru nu va fi atât de mare încât să pună presiune pe bugetul pensiilor şi asigurărilor sociale”, susţine preşedintele FSLI, profesorul Simion Hăncescu.

Liderul sindical arată că şi în alte domenii există posibilitatea ca angajaţii să iasă la pensie înainte de limita generală de vârsă, fără ca drepturile lor băneşti să fie afectate.

La alţii de ce se poate?

”Consideraţi că un cadru didactic cu o vechime de 40 de ani nu merită dreptul de pensionare cu trei ani mai devreme? Asta în condiţiile în care există alţi angajaţi în sistemul public, care se pot pensiona şi la vârsta de 45 de ani. Nu vrem să arătăm cu degetul, dar, din nou, educaţia este privită cu dispreţ sau cu indiferenţă, chiar dacă şi cei care fac legile acestei ţări au trecut prin băncile şcolii româneşti şi au avut ca prim exemplu în viaţă un profesor sau chiar dacă, la rândul lor, au copii şi vor o educaţie sănătoasă”, arată în continuare Simion Hăncescu.

Contributivitatea la fondul de pensii ar trebui să fie unicul principiu aplicat în această sferă. Liderul sindical atrage atenţia că nu întotdeauna lucrurile se desfăşoară în acest sens. Aşa cum alţii au pensii speciale, atunci înseamnă că, spune Hăncescu, şi profesorii ar trebui să aibă.

Educaţia să nu mai fie cenuşăreasă

„Constatăm că există persoane care ies la pensie la 43 de ani, cu o pensie de peste 10.000 de lei, în timp ce pe un profesor, după 43 de ani de muncă, statul român îl «recompensează» cu o pensie de 1.500 de lei, întrucât principiul de calcul este diferit faţă de cel aplicat în cazul altor bugetari. Considerăm că singurul  principiu care trebuie să stea la baza calculului  pensiilor din România trebuie să fie cel al contributivităţii la fondul de pensii! Dacă nu, atunci cerem pensii speciale şi pentru profesori!”, este concluzia liderului sindical.

De ce profesorii nu contează?

Ceea ce nu spune direct liderul FSLI este că între poliţişti, pentru că şi aceştia beneficiază de posiblitatea de a ieşi la pensie chiar şi la vârsta de 45 de ani, şi profesori este o diferenţă uriaşă. O spunem noi. Profesorii nu contează absolut deloc pentru guvernanţi. Scaunele acestora sunt apărate şi păzite de forţele de ordine şi represiune, nicidecum de nişte dascăli, indiferent cât de devotaţi sunt sau nu profesiei lor. Dascălii contează şi sunt „aburiţi” doar în prag de alegeri, pentru a lua şi de la aceştia votul. Ulterior, sunt complet ignoraţi, mai ales că profesorii sunt o categorie socială decentă şi nu le pot strica politicienilor afacerile şi interesele personale. Pe aceasta şi mizează guvernanţii. Dacă profesorii ar avea puterea celor de la DNA, care, aşa cum se vede, nu pot fi mişcaţi nicidecum de pe scaune şi de care tremură mai toată naţia şi mai ales politicienii, nu ar mai sta cu mâna întinsă la guvernanţi, ci ar bate iute din picior. Tudose şi ai lui nu i-ar mai trata cu indiferenţă pe profesori. Până când profesorii nu vor lua atitudine şi nu vor trece la lupta sindicală adevărată, din păcate, toate demersurile şi cererile lor vor fi trecute la capitolul „Şi altele”.

  Categorie:
adaugă comentariu

0 comentarii

Nu există comentarii !

Adaugă comentariu