Cel mai frumos cadou al lui Moş Crăciun, solidaritatea umană

13 decembrie 2017 postat de aida Printează articolul

Cel mai frumos cadou al lui Moş Crăciun este, cu siguranţă, solidaritatea umană. Cezarina îmi spune că spiritul Crăciunului există. Trebuie numai reaprins. Constatarea asta vine din propria-i experienţă, de zilele trecute. Vă voi povesti în cele ce urmează cum un jurnalist din Vaslui, Cezarina Mironică, de la publicaţia „Vremea nouă”, ajunge în satul Islaz din comuna Zorleni. Acolo, la ea în judeţ. Să facă un reportaj despre o familie cu multe probleme legate de lipsa banilor, dar totuşi cu nişte copii inimoşi, dornici să înveţe.

O zi de sâmbătă

Şase copii în familia asta, cel mai mare de 18 ani, cel mai mic de nici doi ani. Printre ei, şi Iustin, un puşti despre care colega mea de breaslă, şi prietenă, pentru că o cunosc de mulţi ani, îl găseşte stând pe marginea patului şi buchisind o carte. Era într-o zi de sâmbătă, iar el învăţa. Musafirul vrea să ştie câţi ani are şi el spune că 13. Dar fără să o privească în ochi pe cea care îl întrebase. Cum 13? Vine replica mamei lui. Ai uitat că peste câteva zile faci 14 ani? Copilul nu uitase. Acum tace. Ştie că nu va primi nimic într-un moment atât de important, cu excepţia Cărţii de Identitate. Altceva, nu.

Tristeţea din ochi

Pentru că părinţii n-au de unde. Tatăl munceşte cu ziua pe unde poate, mama întreţine rudimentara gospodărie. Nici lemne de foc nu au. Se încălzesc la o sobă în care doar vreascurile alină cu greu tremurândele flăcări. Ce mai află însă Cezarina  despre Iustin (în fotografie, alături de Cezarina) este că el se află printre cei mai buni elevi din şcoala locală, că e premiant. Mă uit şi eu la pozele cu el şi descopăr o figură pe cât de zveltă, pe atât de tristă. Asta i se citeşte în ochi.

Apelul către comunitate

După această vizită, jurnalista face un lucru care pe mine nu mă suprinde, tocmai pentru că o cunosc de mulţi ani şi ştiu cât e de sufletistă. Scrie despre Iustin, anume că în curând va împlini 14 ani, şi cheamă să i se alăture toţi oamenii care vor să dea o mână de ajutor pentru ca acestui copil să i se facă o bucurie de ziua lui. Chiar îl întrebase pe copil ce ar vrea să primească de ziua lui. Cea mai apăsătoare, îmi povesteşte Cezarina, a fost tăcerea de după acea întrebare. Ca mai apoi să spună aşa, pe un glas pierit, o jucărie. Atât îşi dorea, o jucărie. Şi pe urmă i-a văzut ochii care abia se abţineau să nu arate ce-i în sufletul lui înlăcrimat. O jucărie pe care, cel mai probabil, nu o avusese niciodată. Aşa cum de mulţi ani încoace în casa asta nu fusese un brad, cât de mic. Şase copii şi niciun brad. Oare Moş Crăciun chiar uitase de adresa asta?!

Se strâng apele

Revin la ce a făcut jurnalista. După apelul ei, imediat apar oameni care îi spun că o susţin. Nu cu vorbe. Primul semnal vine de la Ada Cazacu, patroana cofetăriei „Vipp” din Bârlad, care promite un tort mare şi frumos. Sare şi conducerea pensiunii „Mira”, care va trimite pizza, multe la număr, aburinde, în ziua cea mare, acasă la Iustin. Pentru el şi fraţii lui. Au mai apărut şi alţi oameni, Raluca Elena, Nechita Gina, Andra Ioana Ursu, Mihaela Hotoi, Elena Dimache, domnul Aurel. Eu îi enumăr după cum am văzut lista pe pagina de Facebook a Cezarinei. Toţi aceştia au acceptat să devină mesagerii lui Moş Crăciun pentru ziua de naştere a lui Iustin. Şi a mai apărut cineva după aceea, Mihaela Capuano, măritată în Italia, dar originară din Bârlad, care a trimis ziaristei 200 de euro, să cumpere lemne pentru familia aceasta din Zorleni. Prietena mea îmi zice că deja a cumpărat lemnele de acolo, din sat, care au fost transportate cu căruţa până la destinaţie.

„La mulţi ani!”  

Dar să ne întoarcem la ziua lui Iustin. Patru oameni, cu Cezarina în frunte, s-au urcat într-un taxi şi hai spre copilul care trebuie sărbătorit. Tortul fusese pregătit chiar în dimineaţa aceea. Au trecut şi pe la pensiune şi au încărcat portabajul cu pizza. La drum! Cum au ajuns, toţi din casa aceea au făcut ochii mari. Pentru că nimeni nu se aştepta la o asemenea surpriză. Vedeţi, Cezara avusese planul ei, dar pe care nu-l spusese şi gazdelor, în special sărbătoritului. Băiatul a deschis cadourile, pentru că se strânseseră 250 de lei şi cu acest scop, s-a cântat „La mulţi ani!” şi, cel puţin pentru câteva ore, Iustin şi fraţii lui au plutit într-un vis care devenise peste noapte realitate.

Bradul veseliei

Cezara îmi spune că a mai făcut ceva. A luat bradul ei de acasă, cu tot cu globuleţe şi cu instalaţia de pom, şi le-a dus copiilor din acest mic sălaş. Adică ceva de genul „Ce mai fac eu cu bradul, că sunt om mare? Mai bine să se bucure copiii de el”. Cam aşa mi-a zis.

Momentul potrivit

Am scris rândurile acestea dintr-un foc, imaginându-mi cum a fost ziua aceea de basm în casa lui Iustin şi a fraţilor lui. Cum a venit la ei spiritul Crăciunului, pe neaşteptate, mai devreme, e adevărat. Mai devreme? Dar niciodată nu e devreme. Când e vorba de copii. Mult mai rău e să vină prea târziu. Sau deloc. Aici pot spune că a sosit exact la momentul potrivit.