După 20 de ani de proteste sindicale. Ce s-a schimbat în acest timp?

19 octombrie 2017 postat de aida Printează articolul

După 20 de ani de proteste sindicale. Ce s-a schimbat în acest timp? “Miniştrii”.  Aceasta e concluzia la care ajungem după ce vorbim cu doamna Nela, care a venit tocmai din Covasna să protesteze în faţa Guvernului României, la mitingul Sanitas. Acum se odihneşte pe o bancă din vecinătatea Muzeului “Antipa”. Şi-a desfăcut trăistuţa din care scoate o cutie cu felii de pâine, subţiri, şi alte felii, de şniţele, la fel de firave. Alţi colegi de-ai ei au acelaşi tabiet. Mănâncă pe fugă, de parcă cineva i-ar goni.

Somn fără vise 

Femeia îmi spune cu sughiţuri că a plecat de azi-noapte spre Bucureşti, cu autocarul. A dormit cum a putut, ca în maşină. Mai mult a furat câteva oftaturi, decât să viseze. “Nu mai am ce să visez la vârsta mea”, concluzionează aproape sinistru. Mi se destăinuie că mai are cinci ani până la pensie şi un salariu de 1.000 de lei, ca spălătoreasă la Spitalul Judeţean. Copiii ei sunt plecaţi în Germania la muncă. Ea a rămas singură să tragă atât cât mai poate de firul zilelor. Bărbat nu mai are de câţiva ani. “S-a dus într-o lume în care sper să-i fie mai bine decât mi-e mie”.

Hip-hop-ul nu are efect 

Mitingul ocupă tot centrul pieţei. O mare de tricouri albe şi şepci roşii se unduie în ritmul vuvuzelelor şi tobelor. Pe o platformă din apropiere, de unde au vorbit liderii sindicali, e acum cineva care face apel la lume să nu plece, să aştepte rezultatul negocierilor între sindicate şi Guvern. Pentru ridicarea moralului s-a pus muzică hip-hop, dar fără niciun rezultat. Efectivele se retrag în ordine, obligându-i pe poliţişti să oprească circulaţia, pentru ca transferul să se facă fără incidente, spre trotuar. Şuvoiul se scurge apoi de-a lungul Şoselei Kiseleff, unde sunt aliniate, pe o distanţă considerabilă, câteva zeci de autocare. Fiecare cu câte o hârtie în parbriz pe care scrie judeţul de unde vine. Toată ţara s-a adunat la manifestaţie.

Dotarea de sindicalist 

Revin la doamna Nela, pe care am lăsat-o să mănânce. Era să zic în linişte, dar vacarmul nu-mi permite metafora. A terminat. Bea o gură de apă. Din sticla pregatită, tot în sacoşă. “Asta e dotarea de sindicalist”. De unde intuiesc că are experienţă în deplăsarile mitingurilor din Capitală. “La anul fac 20 de ani”. Rămân uimit. Glumesc şi-i zic că în 2018 ar trebui să petreacă. Râde. Şi cum a fost la primul miting? “Am făcut foamea”. Adică nu ştia că trebuie să vină încărcată cu tot ce trebuie de acasă, cafea în termos, apă în sticlă, mâncare la sufertaş. Ba chiar şi umbrelă, dacă plouă. Noroc că zilele astea sunt mai degrabă de vară.

Amară concluzie

Ce s-a schimbat pentru dumneavoastră în aceşti 20 de ani de când veniţi la mitinguri în faţa Guvernului? “Miniştrii”. Atât? “Doar atât”, îşi ia din nou mina aceea gravă. “Unii ne-au tăiat salariile, alţii s-au făcut că le măresc, ca pe urmă să le taie şi ei. Toţi au promis. Degeaba!”. E cea mai tristă aniversare…

Foto: Dan Gheorghe